Spre Mahattan

În avionul spre NY am stat lângă un cuplu de nemți tineri, veniți o lună de zile în concediu. Cum și ei mergeau spre Manhattan, am hotărât să luăm un taxi împreună. Sistemul de aici e următorul: JFK-Manhattan e flat-rate 57$, până la prima destinație. După care se pune ceasul și la final mai adaugi 10-20% bacșis. Autobuzul e 16 dolari, metro-ul e mai ieftin, dar eu trebuia să schimb trei linii si să merg și o stradă pe jos între două stații. Ne-am făcut un calcul, am împărțit pe din două și ne-a convenit. 

La aeroport totul aranjat, stație de taxiuri la îndemână, dirijată de un coordonator al aeroportului, ne ia un paki. Btw, dezamăgitor de vechi JFK-ul, poate partea cu plecările să fie altfel. 

Poză făcută azi lângă Battery Park

Mergem câteva mile și ajungem în Brooklyn, unde e ambuteiaj. Schimbă șoferul traseul, iese pe străduțe, nebunie și mai mare; pe una din ele, de exemplu, era câte o bandă pe sens, dar stăteau trei rânduri de mașini care mergeau în aceeași direcție, ca și noi, spre tunel. Doar că tunelul era blocat în weekend, lăsaseră deschisă doar o bandă pe sens, mult prea puțin. După mult slalom, treceri milimetrice, băgări în față, vreo trei momente în care ne mai lipseau fracțiuni de secundă până la accident, plus claxoane din greu - nu doar al nostru fiind nebun, toată lumea circula așa, ajungem pe unul din poduri și începem să ne mișcăm mai decent. Toată distracția, 16 mile, a durat două ore și jumătate în care am stat toți trei înghesuiți pe bancheta din spate. Concluzia: mi-era dor de un taximetrist român, din ăla de care tot fac eu mișto, ai noștri sunt gentlemeni pe lângă cum circulă ăștia aici.

Ajugem la adresa dată de nemți, n-arăta a hostel deloc, era un fastfood, un minimarket și între ele o clădire părăsită. Deja îmi aminteam ce-au pățit niște sibieni la Paris, când au închiriat de pe internet un apartament și când au mers acolo adresa nu exista - adio bani dați în avans. Șoferul insista ca ”urmașii lui Goethe” să coboare, adresa fiind corectă, stresat că-l amendează poliția pentru staționare interzisă. Îl rugăm să stea un pic, sună oamenii la număr de pe rezervare, răspunde cineva, vorbește și cu șoferul, nu vrea să zică unde e adresa reală a hostelului, cică să stea nemții acolo că vine el după ei. Acolo i-am lăsat, cu strângere de inimă, sper că până la urmă s-a rezolvat, că n-au rămas pe stradă sau că nu i-au dus într-o debara insalubră, ori mai rău - că n-au ajuns donatori de organe pe piața neagră, toată treaba avea o intensă aromă de țeapă.