Mulțumesc

Am citit postul Tiței și m-am emoționat. Îi mulțumesc, a fost mult prea darnică cu laudele. Când o să cresc mare, mi-ar plăcea să am talentul ei la scris. 

Blogul acesta s-a născut pentru prieteni, ca o modalitate de relatare a lucrurilor pe le-am povesti și la un pahar de vin, dacă ne-am întâlni mai des - are avantajul că poți pune linkuri și poze :) Sensul poveștilor e câteodată și invers, sunt norocos ca acești prieteni cu mult umor, opinii educate și cariere diverse, să-mi furnizeze material pentru blog, uneori cu mențiunea expresă de a-l publica. Există și cazuri când, mai în glumă, mai în serios, pun interdicție. 

Constând predominant din experiențele mele personale, n-am încercat să-l popularizez sau să mă bag în seamă, probabil e plictisitor dacă nu ne cunoaștem. Fiind destul de critic în opinii, n-am încercat să-l monetizez. Fiind relativ ocupat, multe postări sunt scrise în grabă și-mi cer scuze dacă sunt greu de citit. Dacă ați ajuns totuși aici, sper că ați găsit măcar ceva amuzant sau util.

Mulțumesc pentru vizită :)

Citește în continuare

Sfera matrimonială

Restaurantul Sfera, cunoscut mai ales pentru pomeni și apropierea de cimitir (sau, ROFL, cum zic ei elegant pe site: ”amplasat intr-o zona apropiata de punctele turistice cel mai frecvent vizitate de catre turisti”) își promovează la radio serile Friday Date Party - dacă nu mai vreți să agățați pe FB sau în club încercați acolo (citat aproximativ din reclamă). Ar putea face și un pachet pentru văduvi, la amiază pomana și seara un nou început. Se pregătește Nelu&Klein. Mă bate gândul să mă duc, o să strâng la material pentru blog...

Citește în continuare

Atenție, trece pista

Mare și distractiv scandalul cu pista aeroportului din Cluj. Varianta cu semaforul mi se pare cea mai hilară, având în vedere că în zona aceea ar trebui să fie un câmp de siguranță - dacă există vreun incident la aterizare să nu pătească ca rușii, care s-au trezit cu bucăți de avion pe autrostrada din apropiere. Soluții la mișto ar mai fi: să lase pista așa cum e și să transforme centura aia în pistă de aterizare de mari dimensiuni și autostradă.

În altă ordine de idei, nu știu exact ce curse vor să aducă, aeroportul actual face față unui avion cu capacitate de 100-200 de persoane și autonomie de zbor până în Mallorca, așa că e acoperită cam toată raza Europei. Ceva-mi spune că n-o să vedem un Cluj - New York prea devreme, deși sună tentant. V-ați gândit că în cazul condițiilor meteo nefavorabile avioanele de mari dimensiuni n-au să aibă unde să fie deviate decât la București sau la Budapesta? O să fie distractiv de venit cu autocarul acasă. 

Citește în continuare

De ce un calculator Apple e deosebit

Laptopul meu Apple împlinește luna aceasta trei ani de folosire. E un MacBook Pro de 17 inch, 2.8GHz Core2 Duo, care arată ca nou. A venit cu Mac OS Snow Leopard și i-am instalat Windows în Bootcamp, adică pe altă partiție. Alegeam la pornire ce sistem de operare să încarce, de obicei la serviciu era Windows și acasă Mac OS. Impresiile din prima zi au fost acestea.

Anul trecut, când am început să programez și pentru iOS, ceea ce se poate face exclusiv sub MacOS, a devenit incomod să tot restartez pentru a schimba sistemul de operare în cazul în care îmi trebuia acces la mail sau la alte programe, așa că am folosit mai intens programul de virtualizare Parallels Desktop, care-mi permitea să pornesc Windows-ul direct de sub Mac OS. Îl aveam instalat de mult, dar afecta performanța destul de drastic, așa că nu puteai face mare lucru sub niciunul din sisteme fără să te plictisești. Pentru accesul la fișiere foloseam un program de la Paragon, care îmi permitea accesul la partiții NTFS de sub MacOS. Într-o zi m-am enervat și mi-am mai comandat la Sobis 4 GB de RAM, pentru un total de 8. A fost prima oară când au desfăcut și ei un laptop Mac. Din acest moment a început să meargă și mașina virtuală decent, cheia e ca sistemul gazdă să aibe suficientă memorie. Am scris aici despre asta.

În tura din toamnă în State am mai făcut un upgrade, am găsit un SSD OCZ Vertex4 de 512 GB cu 400$, care o să apuce probabil și următorul laptop, fiind compatibil SATA3. Laptopul meu are SATA2, ceea ce gătuiește un pic transferul maxim, dar față de hard diskul de 7200 rpm, cu aceeași capacitate, avut anterior, e rachetă. Am transferat datele într-o noapte, făcându-le imagine celor vechi, cu ajutorul Carbon Copy Cloner. Cu ocazia aceasta am renunțat la partiția de Bootcamp, rulând Windows-ul exclusiv în mașină virtuală. Folosesc Parallels Desktop 7, nu mi s-a părut că versiunea 8 își merită banii. 

Mac OS-ului i-am făcut upgrade în fiecare an, în prezent fiind versiunea 10.8 Mountain Lion. Îmi place funcția de full-screen pe multiple ecrane virtuale, o folosesc pentru mașina virtuală cu Windows, iar prin swipe pe touchpad comut între ele.

Vă spuneam că arată ca nou, în principal din cauza calității construcției și a aluminiului folosit, deși din 1177 de zile în 1100 probabil l-am utilizat, de multe ori stă pornit de la 8 dimineața la 11 seara. Se curăță ușor, tastele încă au scrisul intact, în ciuda folosirii intense. Nu bârâie ventilatoarele, nu se aude niciun zgomot din interior, până și dvd-writer-ul merge. Boxele sunt superbe, au sunet clar și puternic, iar ecranul FullHD încă e mai bun decât orice alt ecran văzut de mine, cu excepția Retina Display. Are două plăci video, una integrată și una mai performantă, pe care n-am activat-o aproape niciodată. Bateria încă ține 85% din capacitatea maximă inițială, are 609 cicluri complete de încărcare și e garantată pentru 2000. Mențiune negativă pentru SSD, care consumă la fel de mult, dacă nu chiar un pic mai mult, ca hardul de 7200 de rotații, ceea ce n-aș fi crezut niciodată.

După trei ani, încă e amuzant de folosit și de descoperit lucruri noi și n-aș trece pe alt tip de laptop actual. A, a crăpat o singură dată SO-ul, când nu i-a plăcut un hard extern formatat pentru Windows. Da, ați citit bine, o singură dată în trei ani. Detalii aici. 

În concluzie, cam acesta ar fi răspunsul la întrebarea: ce are mac-ul deosebit. O grămadă de detalii hard și soft care se îmbină frumos pentru un produs aproape perfect.

Citește în continuare

Mâncare pe bază de nachos

Spre deosebire de pufuleți, pufarini, chipsuri și alte mizerii la pungă, cu nachos se poate găti, mi-au demonstrat niște prieteni veniți în vizită.

Ca antreu, se pot mânca alături de guacamole (mâzga verde) sau o combinație de alune de caju, măsline kalamata, usturoi, apă și lime, trecute prin blender (mâzga mov-roșiatică).

Pentru felul principal se face în tigaie un sos de praz tăiat mărunt alături de sos de roșii, fasole mexicană și usturoi, iar cand acesta e gata, se pune într-o tavă, în straturi, alături de nachos și brânză cheddar și se lasă la cuptor vreo 20 de minute. 

Raiul vegetarienilor.

Citește în continuare

Virus cu Bote

Pentru că românu-i mare amator de drame cu Botezatu, un email tocmai sosit, maram, de la Antena 3, mă anunță că celebrul fundaș a suferit un accident de circulație. Dacă dai click pe poză sau link o să pui botul pe un ”catalin-botezatu.jpeg.exe” de toată frumusețea, care, în acest moment nu e recunoscut de antivirușii mei ca problemă de securitate (Microsoft Forefront Endpoint Protection și Malwarebytes Anti-Malware). 

Scanând online, constat că doar o mână de antiviruși îl recunosc deja drept troian sau backdoor.

PS, pentru că mă întreabă lumea: mi-a intrat în spam și clientul meu de email oricum e pe Mac OS, așa că nu merg fișierele exe. Am fost eu curios și-am vrut să văd ce virus e :)

Citește în continuare

Când gurista face show

Am fost sâmbătă la un botez și m-am distrat. Formația și-a meritat toți banii, puțini, sper. Repertoriul a conținut clasice ale genului lăutăresc, cu versuri memorabile ca ”mă sărută cu dulceață/cum făceam în tinereață” și glumițe ca ”o dedicație de la doamne pentru domni... Damen Tango... nu e tango, e o piesă FRUMOASĂ” (dedicație urmată, bineînțeles, de o beșină muzicală).

Trebuie auto-ironie la greu ca să spui după fiecare piesă ”mulțumim mult”, deși nu te bagă nimeni în seamă. Când venea un nou fel de mâncare era amabilă și ne anunța: ”poftiți la masă, a venit o nouă surpriză din partea bucătăriei” - dacă știa ceva de salmonela ar fi fost mai frumos să ne spună direct. Nici cu instrumentiștii nu mi-a fost rușine, zice unul ”permiteți-mi să vă prezint solista noastră care nu mai are nevoie de nicio prezentare”. 

Da, așa de buni au fost.

Citește în continuare

Lecturi de weekend

• Cum încearcă casinourile din Vegas să detecteze trișorii. Tehnologia de ambele părți ale baricadei;
• După Google, Audi e a doua companie care primește licența în Nevada pentru mașini care se conduc singure;
• Dacă ați vrut să știți vreodată ce se întâmplă în procesoare la nivelul siliconului: o mică parte dintr-un cip explicată;
• Noi metode de prostit oamenii pe net;
• Sunt bolnavi? Consumul de băuturi carbogazoase în USA scade dramatic;
• Boeing a ales combinația necâștigătoare pentru bateriile 787 Dreamliner;
• Beam me up, Scotty! Raza tractoare a fost realizată la nivelul particulelor atomice;
• Aaron Swartz scăpa cu o admonestare, dacă nu intervenea procurorul federal Carmen Ortiz. Plus poză cu baba, ușor psycho;
• Decodatul telefoanelor mobile fără acordul rețelei tocmai a devenit ilegal în America.

Citește în continuare

Baba O'Riley pe repeat

Am ascultat ieri concertul din New York, 12.12.12, dedicat victimelor uraganului Sandy și piesa de mai jos mi-a plăcut cel mai mult. Roger Daltrey, solistul de la The Who, are 68 de ani, iar piesa a fost scrisă în 1971 și de-a lungul timpului nu doar că nu s-a perimat ci a devenit și mai puternică.

Versurile ”Don't cry/don't raise your eye/it's only teenage wasteland" sunt la fel de actuale, în varianta ”aștia ne plătesc nouă pensia”.

O variantă live, mult mult mai veche, pentru comparație și admirat giumbușlucuri de tinerețe:

Bonus: cover Pearl Jam

Citește în continuare

Instituțiile Statului și IT-ul

Deși avem o industrie IT prosperă, aproape toate firmele din acest domeniu lucrează pentru export sau mediul privat, iar implementările din sectorul de stat sunt în marea lor majoritate niște semi-eșecuri costisitoare, cu parfum de clientelism politic, care ar putea și ar trebui să dea de lucru unui întreg departament DNA. Exemplele clasice ar fi softul folosit de CJAS, care încă mai dă rateuri și e subdimensionat; Poșta, care lucrează în programe FoxPro pentru DOS; Asesoftul lui Ghiță care a făcut primul milion pentru realizarea unui software pentru Primăria condusă de nașul său, soft care n-a funcționat vreodată.

Pentru comparație, să ne uităm un pic la unul din trendurile internaționale, indiferent de sector:

”Financial institutions like Barclays, Nomura Securities and Bank of Beijing deploying iPads among employees for secure customer service. Barclays rolled out more than 8,000 iPads”

”International government deployments strong with Sweden deploying 10,000 iPads and over 5,000 purchased by the Netherlands for Dutch tax authority and court system.”

Ajung la motivul pentru care am scris postul ăsta, o victorie personală: am reușit să-mi fac cont pe site-ul E-Administrație al Primăriei Sibiu! N-a durat decât trei ani, e a treia oară când încerc! La anterioarele tentative n-am primit mailul de confirmare a înregistrării, dar acum a venit în câteva secunde. Modern, eficient, comod, ce mai! laser frate! Laser românesc... pentru că acum trebuie să merg la Primărie ca să-mi ridic parola. 

Dacă tot mă duc la ei aș putea plăti și impozitul. Oare merge cu cardul?

P.S. era frumos să scrie măcar la ce serviciu/ghișeu să mă prezint, nemaivorbind că sunt două sedii.

Citește în continuare

Trandafir de la Moldova

Mă uit de vreo două seri, cu porția, la După dealuri și mi se pare perfect logic ca în contextul filmului și al realităților din el ca pe primele locuri la sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale să fie Suceava, Botoșani, Iași, Neamț și Vaslui iar Sibiul pe locul 39 din 41. N-am citit de vreo exorcizare recentă prin Mărginime iar la eclipsa din 2000 nu oierii sibieni s-au ascuns în peșteri (ai noștri și-au închiriat cabană la Păltiniș când a fost să vină sfârșitul lumii :)).

Am auzit ieri la radio un interviu cu Mona Pivniceru. Dați play și închideți ochii, apoi spuneți-mi dacă așa ar trebui să sune Ministrul Justiției.

Citește în continuare

O imprimantă decentă, cu de toate

După vreo 6 ani în care n-am simțit nevoia să am imprimantă în casă, în noiembrie m-am hotărât să-mi iau una, la fix, pentru că după vreo două zile de la achiziție a devenit necesară pentru livrările TNT pentru posterland.ro și, ulterior, pentru alte proiecte și acțiuni. E plin de imprimante în oraș, așa că o alegere rapidă n-ar fi fost grea, dar am decis să fac procesul mai amuzant, pentru că n-o să aibe mult de lucru și nu costul pe pagină e primordial. Așa că în lista de funcții s-au strecurat pe rând următoarele:

- tipărire color;

- să poată scana și copia, așa că am trecut la categoria multifuncționale. Fără fax, cine n-are email azi?

- să aibe modul duplex, de imprimare pe ambele fețe ale hârtiei, capabilitate foarte utilă, după părerea mea;

- printare wireless;

- suport pentru standardul AirPlay, ca să pot tipări direct de pe telefon și tabletă.

Ultimele două puncte au limitat destul de sever oferta. De fapt, în oraș n-am văzut decât o singură imprimantă care să aibe aceste funcții: HP Envy 110. Micuță, cu stil, se potrivea perfect cu mobila, dar costa vreo mie de lei și review-urile erau călduțe.

După o analiză a pieței online, m-am concentrat pe HP, datorită experiențelor anterioare mai bune decât cu concurența. Mi se pare că ei au fost singurii care s-au implicat mai intens în susținerea tehnologiei AirPlay, restul nu au multe produse. Le-am cerut prietenilor de la Sobis să-mi recomande ceva, eu aș fi mers pe HP Photosmart seria 5000, ei au recomandat un HP Photosmart 6510, la vreo 100 de euro, cu tot cu TVA.  Imprimare cu cerneală, bineînțeles, MFC-urile laser color sunt mult mai scumpe.

E mai mare și mai banală ca cealaltă, dar mult mai ieftină. După ce-am folosit-o câteva săptămâni pot să zic că e groaznic de zgomotoasă, scoate niște sunete de ți-e milă de ea și nu înțelegi ce-o chinuie sub capotă. Imprimarea e decentă, atât ca și calitate cât și ca timp, tipică pentru sistemul cu cerneală, e suficientă pentru home office, ba chiar am tipărit grafică pe carton și arată foarte bine. Pozele pe hârtie foto au ieșit cam spălăcite, dar s-ar putea să trebuiască să mai reglez setările sau să schimb hârtia foto Canon veche de 6 ani pe care o aveam, oricum nu cred că ar fi foarte ieftin să fac albume foto acasă.

Avantajul ei principal e comoditatea printării wireless, am pus-o pe un colț de birou, am legat-o în rețeaua wi-fi și printez de orinde din casă, fără cablu, atât de sub Mac OS cât și Windows, ba mai mult, scanarea se face la fel. Are un ecran tactil, care-ți arată toate informațiile de care ai nevoie, poți porni inclusiv update-uri de la mothership și arată filmulețe explicative atunci când se blochează hârtia și nu știi cum să o scoți.

În plus, are funcția de e-print, o poți înregistra la HP, aceștia îi alocă o adresă de email și poți tipări de oriunde în lume, trimițând mailuri la adresa ei, inclusiv fișiere atașate. Deja mă gândesc la câteva surprize pentru următoarea delegație, așa, pe la 3 dimineața și nu, nu vă spun adresa de email :)

Funcția AirPrint n-am folosit-o decât de test, merge, o să fie utilă dacă fac vreo rezervare de pe tabletă sau găsesc ceva interesant și n-am chef să mai trimit linkul la calculator. Nu știu cât o să mă coste cartușele, de obicei cele care se livrează cu imprimanta nu-s de capacitate mare și se termină repede, așa că presimt că aflu în curând. Are indicator pentru nivelul lor, o să știu când se apropie momentul. Copierea am folosit-o pentru buletin și câteva acte, când am schimbat sediul social al firmei, a fost  și ea rapidă și decentă calitativ.

Citește în continuare

La studiourile NBC

Când am fost la New York am vizitat și studiourile NBC din Rockefeller Center. Nu că m-ar fi interesat pe mine foarte mult, dar erau incluse în NY Pass și eram deja acolo, așa că am profitat de ocazie, ca să mai odihnesc picioarele. Nu se puteau face poze, deci n-am material foto din interior, dar găsesc pe net. 

Tururile sunt cu ghid,  întâi te bagă într-o sală unde e proiectat un material video cu istoria postului, apoi se trece prin detectoarele de metal și urci cu liftul la unul din etajele unde se află studiouri. Noi am vizitat prima dată locul unde se filmează Dr. Oz, un show pentru casnice, care nu cred că are fani în Europa, fostul studio al lui Conan O'Brian, când făcea Late Night. 

(C) doctoroz.com

Două lucruri sunt interesante la studiouri: 1) sunt mult mai joase decât ți-ai imagina din fața televizorului, făcute exact pentru camerele wide lens folosite la filmare, adică fără spațiu inutil consumat pe verticală și 2) au tavanul acoperit cu reflectoare, de toate tipurile și formele. Știți vorba aceea, cum că tv-ul te arată mai gras cu 10 kg - efectul se datorează acestei lentile wide lens, care nu deformează cu 10 kg ci cu 10%, așa că depinde de fiecare cât de gras pare. 

Ghidul ne-a dus apoi la ceva cu adevărat interesant, studioul emisiunii Saturday Night Live, care-mi place. Acesta e mult mai lat, dar la fel de scund, iar scena e împărțită în trei: în stânga se află zona în care invitatul muzical va cânta, pe care și-o decorează cum are el chef, în mijloc e partea principală, folosită la prezentări și introduceri, iar în dreapta e zona în care se filmează sketchurile live. Pentru că multitudinea de echipamente degajă o căldură considerabilă, se folosește un sistem de răcire similar frigiderelor, nu bazat pe aer condiționat, care ar cauza condens.

După vizita prin studiouri ne-am uitat prin geamul de sticlă la camera de control a transmisiei, există una identică în L.A. iar în cazul unei pene de curent o săptămână se poate emite folosind generatoarele, după care toată lumea se mută la această locație de backup. 

Ne-au mai dus într-o cameră unde sunt expuse diverse mulaje ale actorilor, folosite pentru pregătirea machiajelor/efectelor speciale și a recuzitei fără a fi necesară prezența lor, iar în final ne-au invitat într-un mini studio unde ne-au pozat, pe rând, la un birou de știri și ne-au demonstrat cu doi voluntari cum se filmează o emisiune de știri, cu script pe prompter și cu partea meteo la care trebuie să arăți pe ecranul verde cum se mișcă fronturile atmosferice. Amuzant, mai ales când ne-au cerut 18 dolari pentru poză.

Citește în continuare

Două cu poze

1. Mai nou așa se distribuie plicurile RCS/RDS. Proști oamenii că și-au mai pus cutii poștale, era suficient o bucată de beton uscat.

2. În Ungaria, pe M5, la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, există o benzinărie Shell lângă localitatea Lajosmizse. Lângă benzinărie e un local numit Szell Csarda, unde chelnerii vorbesc aproape orice limbă de european care a tranzitat zona iar meniul e și el tradus în multiple feluri, deși parțial cu Google Translate. Nu sunt perle chiar ca ”penne arrabiata”/”saudi feathers” și ”crap on grill” ca ”La Gil”, dar nodulețele din aluat și chiar ”nodulețe ciupite din aluat” găsești la multe feluri de mâncare. Porțiile sunt foarte consistente, mâncarea bună iar servirea rapidă, ca pentru oameni cu treabă.

Citește în continuare

Reclamă cu angajați

Compania mamă a firmei sibiene Transilvania Pack&Print, Offsetdruckerei Schwarzach din Austria a realizat o reclamă haioasă, folosind și angajații proprii - bonus pentru cine cunoaște persoana de la minutul 1:05. Enjoy, cu click pe linkul de mai jos, din păcate video-ul nu merge inclus în pagină:

http://offset.at/videos/player/

Citește în continuare

Filme de Oscar

Că tot vorbeam de piraterie ieri, ianuarie e cea mai mișto lună pentru cinefilii cu buget redus. Toate filmele participante la Oscaruri trebuie trimise pe dvd membrilor Academiei Americane de Film și, oricât s-ar proteja casele de producție, apar în fiecare an la o calitate decentă online, unele chiar înainte de premiera din cinematografe.

Am văzut Zero Dark Thirty, care nu m-a emoționat foarte tare pentru că citisem cartea, deși filmul e făcut din perspectiva agentei CIA care încearcă să găsească locația lui OBL, nu a militarului Seal. Nici Cloud Atlas nu m-a încălzit exagerat, Django Unchained așteapta cuminte o seară liniștită, ca să mă delecteze, The Hobbit mă lasă total rece, însă Lincoln mi-a plăcut. Așa cum s-a văzut și la Globurile de Aur, Daniel Day-Lewis e favoritul la Oscarul rolului masculin, meritat, nu cum o să câștige o cârcă de premii, pe nedrept, celelalte filme care se bat cu cărămida patriotismului în piept. Ca să apreciezi performanța lui Daniel Day-Lewis, cel mai bine e să revezi filmul There Will Be Blood, cele două roluri sunt puternice, dar total diferite. Recomand folosirea unei subtitrări la Lincoln, e mult dialog, relativ complex.

Life of Pi o să ia măcar premiu pentru cinematografie sau efecte speciale, deși eu sper la mai mult, iar Amour cred că o să ia premiul pentru film străin, deși nu i-am văzut contracandidatele, s-a vorbit în exces doar despre el.

Dacă vreți să vedeți un film bun, tragic, dureros de pragmatic și în care orice poate merge rău va merge, căutați Back to 1942, despre foametea din acel an din China. Te doare sufletul pentru oamenii ăia.

Flight a fost interesant, Denzel e Denzel, chiar și când joacă roluri dărâmate. Sau mai ales când joacă roluri dărâmate? Dacă vă e frică să zburați, poate nu e totuși indicată vizionarea.

O dezamăgire, genul acela de film în care trailerul e mult mai haios și total diferit de mersul filmului, a fost Seven Psychopaths. Probabil e vina mea, nu trebuia să mă uit la trailer și atunci mi se părea bun. În schimb delicios a fost Stand Up Guys, unde Al Pacino e mai dement ca Christopher Walken, iar asta, în mod normal, e greu. E adevăratul film cu psihopați al anului, genul ăla de film cu bătrânei care încă mai pot. Sunt câteva faze foarte haioase.

Killing Them Softly are rating cam mic, dar mie mi-a plăcut. Dialoguri multe, lungi, joc actoricesc bun și optică un pic diferită asupra Mafiei și asasinilor plătiți.

Mai sunt pe lista pentru zile geroase The Impossible, Les Miserables și Anna Karenina. 

Citește în continuare

De la vplay la sinucidere

Că suntem o țară de pirați e bine știut, însă mă amuză cei care n-au limite și urlă în apărarea dreptului lor strămoșesc de a primi chestii moka, cum a fost cu vplay-ului, de exemplu. Nu despre știri vechi românești vreau să comentez, ci despre ce se întâmplă la alții în situații mai mult sau mai puțin similare.

Nemții aveau și ei un portal asemănător, numit kino.to. L-a închis poliția, iar posesorul domeniului a primit anul trecut 4,5 ani de închisoare și 3,7 mil euro amendă, pentru că avea și o firmă prin care vindea publicitate pe site-ul respectiv. Un programator implicat în schemă a primit ”doar” 3 ani și 10 luni la zuhaus. N-a ajutat cu mare lucru, au apărut imediat clone care au umplut golul, dar mesajul a fost transmis.

Tot încercarea de a transmite un mesaj puternic împotriva pirateriei a dus recent la sinuciderea lui Aaron Swartz (26 de ani), cofondator al site-ului Reddit. Era amenințat cu până la 35 de ani de închisoare și milioane de dolari despăgubire pentru că a descărcat ilegal milioane  de documente MIT, care nu erau secrete, ci doar se accesau pe bază de plată. Procurorul care a instrumentat cazul e acuzat de duritate excesivă în stabilirea pedepsei, avea deja un renume în domeniu și n-a fost primul caz în care cineva anchetat de el pentru crime informatice se sinucidea. Se pare că legea respectivă, datând din 1986 și foarte vagă în formularea ilegalităților, va fi modificată.

Trecând peste absurdul situației și al ”crimelor fără victime”, cum sunt considerate unele fapte de vitejie în IT, aveți grijă ce descărcați, ce conturi încercați să accesați și cât întindeți plapuma, la un moment dat s-ar putea să dorească să vă pună în ramă și pe voi cineva.

De la o țigănie sub anonimat la declarații la poliție e câteodată o distanță mai mică decât își imaginează pseudo-hackerul drag și scump.

Citește în continuare

Melk HDR

Despre Abația Melk din Austria am mai scris în 2009, când am vizitat-o prima oară. Este faimoasă (mai ales) datorită bibliotecii foarte vechi și de valoare pe care o conține. În concediul recent încheiat am vrut să o mai vizităm o dată. Din păcate iarna accesul în muzeu și bibliotecă e permis doar în cadrul a două tururi zilnice, niciunul suficient de aproape de ora la care am ajuns noi, așa că am văzut exteriorul și o mică parte din biserică.

Iaca niște poze procesate HDR:

Citește în continuare

Cum era să ne falimenteze Google Mail

Sistemul de comerț online de la Posterland.ro e făcut în așa fel încât la fiecare comandă cumpărătorul primește sumarul comenzii pe email, iar noi o copie. Pe acele copii ne bazăm ca să știm ce avem de procesat. Mailul nostru e implementat pe platforma Google Apps (Mail, Docs, Calendar etc) - blestemat să-i fie numele. Anul trecut, la un moment dat, am avut vreo două săptămâni în care n-a intrat niciun mail. Fiind vară, nu m-am agitat prea tare, era cumva normal, deși așa secetă n-a fost niciodată. De la un anumit punct încolo am început să suspectez ceva și după câteva investigații m-au apucat dracii: Google ne-a băgat toate comenzile primite în folderul Spam, pe care l-a ascuns la rândul lui în categoria ”More”, care nu e expandată în meniul din dreapta al căsuței poștale, așa cum se vede în screenshot. 

Degeaba scrie lângă folder câte mesaje necitite sunt, dacă tot folderul e ascuns. Soluția? Urâtă. Nu l-am putut învăța că toate acele mailuri nu sunt spam, o ținea pe a lui, așa că am făcut un filtru (se pune steluță la ”From”) prin care toate mesajele sunt forțate să intre în Inbox. În plus, dacă apăsați pe ”Manage labels” puteți configura care foldere să fie afișate automat în lista din dreapta.

Citește în continuare

Revelionul la Veneția din deal

Restaurantul Veneția, cel amplasat în holul de la etajul întâi al Casei de Cultură Sibiu. Merge omul să-și cumpere bilete: ”dați-mi vă rog patru locuri, dar lângă un calorifer, ca să nu fie frig”.  Răspuns amabil: ”peste tot sunt calorifere, alegeți-vă ce locuri doriți”. Constatare la fața locului: țeapă, Veneția n-are calorifere. Până s-a dezmorțit atmosfera, pe sistemul ”așa cum animalele suflau peste baby Jesus” plus un pahar de tărie, toate doamnele îmbrăcate elegant, în rochii de seară, au stat cu paltoanele pe ele.

Bonus: coborâtul până la toaleta de la parter, pe holurile înghețate bocnă.

PS: de bine ce-i merge, am înțeles că nici în Aeroportul Sibiu nu se mai bagă căldură.

Citește în continuare

Pasta de Atum

Aka ”tuna pate” sau ”pastă de ton” portugheză. Antreul meu preferat. Direct de la nevasta tipului de la departamentul IT al clientul nostru portughez. Culmea, n-am făcut-o încă, am încercat altă reteță până să o primesc, dar lasă că acușica vine vara. Dacă o gătiți, aștept comentarii:

Ingrediente:

• o conservă ton
• 4 gălbenușuri 
• sare și piper
• un pic de lapte
• măsline negre
• o jumătate de ceapă
• pătrunjel

Preparare:

• mărunțiți tonul cu o furculiță într-un bol;
• bateți bine gălbenușurile, adăugați sarea și piperul, un pic de lapte;
• topiți un pic de margarină într-o tigaie, adăugați preparatele de mai sus și amestecați până se obține consistență;
• tăiați mărunt măslinele, ceapa și pătrunjelul și adăugați-le în tigaia de mai sus, amestecând bine;
• dacă trebuie, adăugați lapte pentru a face amestecul mai fluid;
• dacă doriți, puteți adăuga și un pic de oțet.

Disclaimer: textul a fost trimis în portugheză de nevasta domnului, el l-a tradus în engleză cu Google Translate, care a dat perle gen ”lies a little daisy” în loc de ”put a little bit of margarine”, eu l-am tradus acum în română. Dacă o să vă doară burta după consum, nu ne înjurați prea tare :)

Citește în continuare

Radio România Actualități

Pentru că eram proaspăt intrați în țară și ne era dor de niște știri și comentarii locale, am schimbat pe radio. Pe Valea Mureșului se prind doar posturi interesante, gen Radio Reșița, la care am avut ocazia să ascult niște muzică ușoară (la propriu) autohtonă, cum nu știam că se mai compune, cu versuri de mare finețe, se preta extraordinar de bine la drumul plin de gropi, așa că am schimbat pe Radio România Actualități. Care e și el din alt secol. Aproximativ XIX, pentru că încă mai au rubrica de sfaturi utile, îi suspectez că se inspiră din ziarele care făceau deliciul gospodinelor antebelice. Culmea aroganței financiare e că respectiva rubrică nu e citită de persoana care are segmentul respectiv de emisie, ci de alt angajat.

După o piesă clasică cu Bosquito (cu ocazia asta mi-am dat seama că Fuego e altul) a urmat un reportaj despre biserica Feleacu, cu accent pe faptul că acolo s-a căsătorit Veronica Micle cu bătrânul domn Micle, apoi trecându-se în planul istoriei literare și vorbindu-se despre relația ei cu Eminescu, aspect asupra căruia a fost intervievat un preot al bisericii menționate mai sus, care n-a zis nici mâc despre istoria monumentului în care slujește, ci doar despre complexitatea relației dintre cei doi, pe care doar Dumnezeu o poate judeca. De aia și Ștefan cel Mare a ajuns sfânt.

La finalul orei, donșoara care călărește undele pe banii noștri a bătut câmpii și a făcut varză un studiu al cercetătorilor americani care arată că... wait for it.... dacă ne chinuim să rezolvăm o problemă complexă  și nu reușim, e bine să ne îndreptăm atenția din când în când și spre alte probleme mai ușoare, ca să ne clătim mintea, rezolvarea celei grele fiind apoi mult mai rapidă. Ei bine, pentru a enunța ideea asta banală i-au trebuit fătucei aproximativ cinci minute, după care n-am mai rezistat și am pus un cd.

Citește în continuare

Idei în dialog

Blonda care ne vizitează lunar pentru a încasa banii Getesib e sursă constantă de bună dispoziție. Dialog în timp ce plăteam:

- ea: și ce-ai făcut de revelion, te-ai distrat?

- eu: da

- ea: te-ai îmbătat?

Zâmbesc, amintindu-mi de excelentul vin roșu băut după ora 12.30, când ne-am întors din oraș după ce am văzut artificiile. Miezul nopții m-a prins extrem de treaz, șofer.

- ea: a, te-ai îmbătat, că râzi!

- eu: nu m-am îmbătat, nu ies din casă doar de revelion, pot să mă îmbăt și cu alte ocazii. Era musai să mă îmbăt?

- ea: toți pe care i-am întrebat s-au îmbătat!

Voi v-ați îmbătat?

Citește în continuare

Prima oară la hockey

Prietenii mei din Austria au făcut o pasiune pentru acest sport, așa că am asistat și eu la un meci, pe 1 ianuarie, să văd cu ce se mănâncă. Ne-am dus cu 90 de minute înainte, ca să prindem loc în parcare, sala are 7000 de locuri iar un bilet costă 21 de euro și de obicei sunt peste 5000 de spectatori în tribună. Austriecii nu fac o pasiune pentru fotbal ci practică intens sporturile de iarnă, așa că nu e de mirare interesul pentru ”Vienna Capitals”. Fiind însă o țară mică, cu puține clubiri, au creat o ligă  împreună cu câteva echipe din Slovacia, Cehia și Ungaria. Adversara din acea seară a fost o echipă maghiară, învinsă cu 3-2.

Prima mirare: sala are 7000 de locuri și nu are nimic în comun cu o sală de baschet cu laterale abrupte, designul e fluent și compact, nu i-am dat mai mult de 4000 de locuri, dar cifrele oficiale mă contrazic. În spatele fiecărei porți se află o tabelă modernă, pe care rulează prezentarea echipelor, reluările fazelor importante respectiv spoturi publicitare în pauzele dintre cele trei reprize de 20 de minute. Tot în spatele porților stau fanii, acolo nu-s scaune ci locuri în picioare, pentru galerie. 

După perioada de încălzire se reface gheața cu mașina specială și urmează introducerea echipei gazdă, printr-o poartă gonflabilă, comentatorul strigă prenumele jucătorului iar publicul completează cu numele de familie, moment în care se declanșează niște jeturi de foc. La spectacolul în stil nord-american contribuie și muzica, la fiecare întrerupere a jocului se pun fragmente de muzică rock, iar la fiecare reușită a vienezilor crainicul este completat de public în strigarea numelui celor trei jucători care au contribuit la finalizare, plus un dialog gen ”multumesc!/cu plăcere!” ”public superb!/mulțumim!”.

Hockey-ul se joacă în cinci plus portar, au patru linii de jucători (4x5 și 2 portari), care se schimbă foarte des (și de obicei complet), fără a se înterupe meciul, pentru că patinatul după puc implică un consum mare de energie, e depus mult mai mult efort ca la alt sport de echipă. O linie are doi jucători defensivi și trei ofensivi. În momentele cheie există time-out-uri iar din motive strategice poate fi înlocuit portarul (care nu are voie să treacă de jumătatea terenului) cu un jucător de ”câmp”. N-am avut parte de bătaie, însă au fost destule body-check-uri și împingeri la mantinelă, plus trimiteri în penalty-box pentru abateri la regulament, meciul fiind strâns s-a jucat intens.

În pauze lumea iese la țigară, merge la fan-shop-ul bine utilat sau la multele standuri de băuturi și mâncare. Seara trece repede, la sportul ăsta nu există trageri de timp și adoptarea sistemului american contribuie atât la spectaculozitate cât și la bună dispoziție.

Citește în continuare

Cu cardul prin Ieuropa

De câțiva ani nu mai merg în concedii cu toată suma cash, ci cu o parte în valută și cele două carduri pe care le am: cel de debit și cel de credit. E mai comod și nu implică lăsatul sumei mari de bani în seif sau stresul că dacă dispare portmoneul ai încurcat-o. Bineînțeles, nu e comod dacă-ți fură cardurile, dar măcar poți face altele și nu pierzi banii. De data aceasta am avut de făcut mai multe cumpărături, prietenii știu de ce, așa că m-am folosit de card frecvent, însă cu probleme, mai ales în a doua parte a concediului: 

- în primul rând n-a mai mers tokenul BT. Îl țineam în portmoneu și probabil nu i-a plăcut frigul. Așa că n-am putut să mai verific contul sau să plătesc facturile la utilități. Nimic grav;

- magazinele Tchibo și XXXLutz (mobilă) din Germania nu acceptă decât carduri EC. No biggie nici asta, erau sume mici și am plătit cash;

- am încercat să scot bani de la un bancomat dintr-o bancă germană și mi-a refuzat tranzacția, după ce a verificat pinul (care era ok) - pe motiv că acel card nu e compatibil cu bancomatul. În bancomatul de lângă, din aceeași încăpere, un pic mai modern, a mers;

- POS-ul unui restaurant din Ungaria n-a acceptat cardul de credit, ci doar pe cel de debit iar POS-ul benzinăriei Shell situată lângă n-a acceptat ambele, a trebuit să plătesc cu euro, la cursul de schimb stabilit ad-hoc;

- POS-ul OMV-ului din Nădlac a refuzat ambele carduri pe motiv de fonduri insuficiente (când mi-am dat seama că ceva e total greșit), la insistențele mele angajata a încercat la alt POS și a mers.

Cred că au mai fost și alte incidente, dar nu mi le mai amintesc, cert e că toată treaba mi-a indus o stare de nesiguranță, trebuia tot timpul să scot bani ca să am la îndemână. S-ar putea să se fi deteriorat un pic banda magnetică a cardurilor, unul din ele expira luna aceasta și l-am schimbat ieri, dar celălalt mai e valabil un an. Concluzii: aveți grijă de carduri și de banda lor magnetică, nu plecați niciodată fără cash de acasă.

Revenind la token: banca, drăguță pentru că sunt client vechi și fidel, n-a vrut să renunțe la cei 50 de lei taxa de token deteriorat, deși i-am rugat frumos să se uite la el și să-mi spună cum e deteriorat sau vina mea, pentru că pare în stare perfectă. Din fericire, cât timp am stat la căldură, la ghișeu, ca să-l predau și să adopt sistemul cu verificare prin SMS a reînceput să meargă.

PS util: în Germania și Austria puteți specifica și bacșișul când plătiți cu cardul, nu trebuie să lăsați cash separat (luați în calcul totuși că probabil plătesc impozit pe el).

Citește în continuare

Drumurile României, Anno Domini 2013

Oh, mein Gott, Rumänien este nicht mit 10 ani în urma Europei, așa cum ich credea până azi, Herr Grosse Meister Băshescu a avut dreptate când a zis că ”Winter nu este ca Sommer”, im Winter Romania ist mit 20 Jahren în urmă und noaptea mit 30 Jahren - nicht existieren marcaje stradale sau stâlpi reflectorizanți. Total întuneric. Verdammt! 

În Ungaria oder Austria există Autobahn, măcar zwei benzi, in Rumänien există gropi adânci de 20 zentimeter după prima ninsoare, de potzi să le folosești drept oală de gulash. Aber sicher, sunt marcate, die guten Menschen de la Drumuri și Poduri au pus câte un semn cu ”segment mit gropi” aber nicăieri nu scrie unde se termină das Segment und, wahr, nu se termină niciodată.

Mândria Deutsche Autofabrik, limuzina, nu mai are roată de rezervă, wir sind Europa, modernisch, nix nevoie, cauciuc run flat e suficient - aber nicht in Rumänien, dai în groapă faci janta praf, auf wiedersehen! și dacă ajungi la service tot trebuie cumpărat jantă nouă. Alles Scheisse mit Birnensorte  Pflaumensorte numit perje!

PS. Vestea bună: s-a deschis centura Devei.

Citește în continuare

Muzica din Austria

Azi ar trebui sa ma aflu in drum spre casa, asa ca va mai plictisesc cu un post scurt, programat. Am gasit niste piese faine la posturile de radio din Austria, in principal la Ö3:

Citește în continuare

Lecturi de weekend

• 10 raspunsuri amuzante la examene;
• cum se bea whisky-ul;
• cele mai putin stresante slujbe (si cum a dat-o in bara cel care a scris articolul);
• cele mai bune filme care au sa apara in 2013;
• cum sa-ti dezveti copilul de jocuri online - cu un asasin virtual;
• Impresionantul hub UPS din Louisville;
• adevarul despre violurile din India;
• merita cumparate boxele scumpe?

Citește în continuare

Si nemtii tin cu Steaua

Azi dimineata ne-am trezit la usa casei matusei mele din Germania cu un grup de copii deghizati in cei trei magi, care au cantat ceva similar Stelei. Apoi cand ne plimbam prin Landshut am vazut altii, pe care i-am si fotografiat. Cu ursul, capra, buhaiul sau plugusorul n-a venit nimeni.

Citește în continuare

Revelion la Viena

Ca tot romanul, anul acesta am facut revelionul in capitala Austriei, la invitatia unor prieteni buni ce locuiesc acolo. M-am simtit ca acasa, datorita familiarelor numere de masini si limbii vorbite peste tot. E drept, erau si japonezi, rusi sau alte popoare migratoare de sarbatori, am citit ca au iesit in noaptea dintre ani aproximativ 800.000 de oameni in centrul orasului. Petrecerea a inceput cu vreo doua zile inainte, prin bubuituri sporadice de petarde, iar in seara-eveniment de pe la ora 18 a inceput sa se traga - ori fiecare comunitate de pe glob e bine reprezentata in Viena, ori artificiile extrem de ieftine, cert e ca am sarbatorit cu Noua Zeelanda, Australia, apoi pe rand cu toata Asia, cu tarile balcanice ba chiar si cu americanii. Localnici mai sarbatoresc si acum, dupa doua zile, la fel si politistii, darnici cu confiscarile si amenzile. S-a tras ca-n Beirut, ca-n Sarajevo si ca la Revolutie, aruncau oameni cu petarde de pe geamul locuintelor, au fost baterii de artificii katyusha, rachete sol-aer sau aer-sol, depinde unde era amplasat lansatorul, una in fata Parlamentului sigur era inspirata din faimoasa bomba distrugatoare de pesteri talibane supranumita "taietorul de margarete" pentru ca suflul ei ne-a miscat pantalonii grosi, de iarna. Din fata acestei cladiri reprezentative am si urmarit focul de artificii oficial, de la 12 noaptea, inconjurati de alti oameni pasnici, care nu s-au aventurat pe strazile din centrul orasului unde atmosfera a fost mult mai animata si mai batalioasa. Au anuntat la stiri ca urmare a freneziei de detonari pompierii/smurdul au avut aproape 1000 de interventii, cineva s-a trezit cu o racheta in casa, douazeci de persoane au suferit intoxicatii cu fum si opt oameni au ajuns la urgenta. 

Concluzii: 

a) cand o sa cresc mare o sa ma fac vanzator de artificii;

b) daca erau americani, toti acesti oameni ar fi fost posesori de mitraliere;

c) la multi ani!

Citește în continuare

Cum era sa-mi stric revelionul la Viena

31 decembrie, ora 12, dupa aproape trei ore de shopping, ma indrept spre masina cu cumparaturile. Ajung in apropierea parcarii si-mi caut cheile. Nu-s nicaieri. Imi dau seama ca ceva e teribil de gresit, nu-mi aduc aminte deloc ce-am facut cu ele. Urlu in gand. Le caut in plase, la prietena mea in poseta, prin toate buzunarele. Imi trec scenarii de groaza prin minte, cum ar fi trimiterea rezervei de la Sibiu, dupa ce trec zilele nelucratoare si carca de amenzi pe care o sa o iau pentru parcat trei zile in zona de doua ore, plus extins sejur la Viena. Apoi realizez ca poate mi-au cazut langa masina si cineva a plecat cu ea. Ma duc in parcare - masina e acolo. Oscilez intre fuga spre magazinul in care mi-am dat geaca jos si cautatul lor in jurul automobilului. Aleg a doua varianta si observ ca usile sunt deschise. Intru in masina si le gasesc in contact, greseala ciudata pentru mine, care-s un control freak. Probabil contactul cu civilizatia mi-a molesit instinctele. Mai imi tremura genunchii o jumatate de ora buna. Poate sa vina, totusi, Revelionul.

Citește în continuare