Când am fost la New York am vizitat și studiourile NBC din Rockefeller Center. Nu că m-ar fi interesat pe mine foarte mult, dar erau incluse în NY Pass și eram deja acolo, așa că am profitat de ocazie, ca să mai odihnesc picioarele. Nu se puteau face poze, deci n-am material foto din interior, dar găsesc pe net.
Tururile sunt cu ghid, întâi te bagă într-o sală unde e proiectat un material video cu istoria postului, apoi se trece prin detectoarele de metal și urci cu liftul la unul din etajele unde se află studiouri. Noi am vizitat prima dată locul unde se filmează Dr. Oz, un show pentru casnice, care nu cred că are fani în Europa, fostul studio al lui Conan O'Brian, când făcea Late Night.
(C) doctoroz.com |
Două lucruri sunt interesante la studiouri: 1) sunt mult mai joase decât ți-ai imagina din fața televizorului, făcute exact pentru camerele wide lens folosite la filmare, adică fără spațiu inutil consumat pe verticală și 2) au tavanul acoperit cu reflectoare, de toate tipurile și formele. Știți vorba aceea, cum că tv-ul te arată mai gras cu 10 kg - efectul se datorează acestei lentile wide lens, care nu deformează cu 10 kg ci cu 10%, așa că depinde de fiecare cât de gras pare.
Ghidul ne-a dus apoi la ceva cu adevărat interesant, studioul emisiunii Saturday Night Live, care-mi place. Acesta e mult mai lat, dar la fel de scund, iar scena e împărțită în trei: în stânga se află zona în care invitatul muzical va cânta, pe care și-o decorează cum are el chef, în mijloc e partea principală, folosită la prezentări și introduceri, iar în dreapta e zona în care se filmează sketchurile live. Pentru că multitudinea de echipamente degajă o căldură considerabilă, se folosește un sistem de răcire similar frigiderelor, nu bazat pe aer condiționat, care ar cauza condens.
După vizita prin studiouri ne-am uitat prin geamul de sticlă la camera de control a transmisiei, există una identică în L.A. iar în cazul unei pene de curent o săptămână se poate emite folosind generatoarele, după care toată lumea se mută la această locație de backup.
Ne-au mai dus într-o cameră unde sunt expuse diverse mulaje ale actorilor, folosite pentru pregătirea machiajelor/efectelor speciale și a recuzitei fără a fi necesară prezența lor, iar în final ne-au invitat într-un mini studio unde ne-au pozat, pe rând, la un birou de știri și ne-au demonstrat cu doi voluntari cum se filmează o emisiune de știri, cu script pe prompter și cu partea meteo la care trebuie să arăți pe ecranul verde cum se mișcă fronturile atmosferice. Amuzant, mai ales când ne-au cerut 18 dolari pentru poză.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.