Prima oară la hockey

Prietenii mei din Austria au făcut o pasiune pentru acest sport, așa că am asistat și eu la un meci, pe 1 ianuarie, să văd cu ce se mănâncă. Ne-am dus cu 90 de minute înainte, ca să prindem loc în parcare, sala are 7000 de locuri iar un bilet costă 21 de euro și de obicei sunt peste 5000 de spectatori în tribună. Austriecii nu fac o pasiune pentru fotbal ci practică intens sporturile de iarnă, așa că nu e de mirare interesul pentru ”Vienna Capitals”. Fiind însă o țară mică, cu puține clubiri, au creat o ligă  împreună cu câteva echipe din Slovacia, Cehia și Ungaria. Adversara din acea seară a fost o echipă maghiară, învinsă cu 3-2.

Prima mirare: sala are 7000 de locuri și nu are nimic în comun cu o sală de baschet cu laterale abrupte, designul e fluent și compact, nu i-am dat mai mult de 4000 de locuri, dar cifrele oficiale mă contrazic. În spatele fiecărei porți se află o tabelă modernă, pe care rulează prezentarea echipelor, reluările fazelor importante respectiv spoturi publicitare în pauzele dintre cele trei reprize de 20 de minute. Tot în spatele porților stau fanii, acolo nu-s scaune ci locuri în picioare, pentru galerie. 

După perioada de încălzire se reface gheața cu mașina specială și urmează introducerea echipei gazdă, printr-o poartă gonflabilă, comentatorul strigă prenumele jucătorului iar publicul completează cu numele de familie, moment în care se declanșează niște jeturi de foc. La spectacolul în stil nord-american contribuie și muzica, la fiecare întrerupere a jocului se pun fragmente de muzică rock, iar la fiecare reușită a vienezilor crainicul este completat de public în strigarea numelui celor trei jucători care au contribuit la finalizare, plus un dialog gen ”multumesc!/cu plăcere!” ”public superb!/mulțumim!”.

Hockey-ul se joacă în cinci plus portar, au patru linii de jucători (4x5 și 2 portari), care se schimbă foarte des (și de obicei complet), fără a se înterupe meciul, pentru că patinatul după puc implică un consum mare de energie, e depus mult mai mult efort ca la alt sport de echipă. O linie are doi jucători defensivi și trei ofensivi. În momentele cheie există time-out-uri iar din motive strategice poate fi înlocuit portarul (care nu are voie să treacă de jumătatea terenului) cu un jucător de ”câmp”. N-am avut parte de bătaie, însă au fost destule body-check-uri și împingeri la mantinelă, plus trimiteri în penalty-box pentru abateri la regulament, meciul fiind strâns s-a jucat intens.

În pauze lumea iese la țigară, merge la fan-shop-ul bine utilat sau la multele standuri de băuturi și mâncare. Seara trece repede, la sportul ăsta nu există trageri de timp și adoptarea sistemului american contribuie atât la spectaculozitate cât și la bună dispoziție.