10 ani la TLBS

La 1 februarie 2003 am început lucrul la Timeline Business Systems Sibiu, firmă proaspăt înființată. Fast forward 10 ani și, ce să vezi, sunt tot acolo.  Cea mai lungă relație pe care am avut-o vreodată. 

Povestea începe un pic mai devreme: absolvisem facultatea în vara 2001 (după eclipsă și Millenium bug, prima pe dreapta), apoi mă angajasem cu normă întreagă la o firmă germano-brașoveană de IT, cu punct de lucru la Sibiu. Muncisem și în facultate, dar mai mult pe proiecte. În primele două săptămâni de om mare am ajuns acasă distrus de trezirea la 7, nu vedeam decât patul, apoi m-am acomodat cu programul, ba mi-am luat și servietă, căram niște pixuri, dischete și naiba mai știe ce. Sandwich nu, sediul era la 5 minute de ai mei. A fost trai, neneacă, șefii erau la Brașov, eu trebuia să fac aplicații web, dar nu prea era nimeni ocupat cu persoana mea, tânăr dornic de afirmare. Am lucrat mai mult mânat de interesul propriu, iar colegul/șeful de la analiză a avut ideea să fac un intranet pentru raportare zilnică a colegilor. Foarte mulțumiți șefii, așa puteau justifica părții germane factura fără să mai centralizeze rapoarte de mână, foarte nemulțumiți colegii, trebuie multă creativitate ca să explici ce-ai lucrat 8 ore în fiecare zi. La un moment dat s-au prins și nemții că rapoartele sunt bune doar la muls bani, au mutat toată dezvoltarea la Brașov, sub supravegherea lor, la Sibiu am rămas doar eu și doi tipi pe suport tehnic. N-am mai așteptat să fiu eu cel care stinge lumina ci mi-am căutat altceva de lucru. Aveam o ofertă de la o firmă olandeză, a unor cunoștințe, dar nu eram încă decis, iar niște colegi de serviciu strângeau cv-uri pentru un investitor neamț, urma să ne întânim într-o sâmbătă.

Ați susținut vreodată un interviu de angajare sâmbătă seara la ora 10, după ce-ați băut o bere în oraș? Nici eu. Am făcut anticamera vreo oră, dar fiind încă suficiente persoane în fața mea, mi-am băgat efectiv picioarele și am plecat înapoi la localul unde mă așteptau prietenii. În dimineața următoare mă sună colegii respectivi să mă duc totuși la interviu, la tura a doua, dacă suntem mai mulți poate alege ”neamțul” Sibiul în dauna Timișoarei. Așa s-a întâmplat, iar eu am fost unul din cei patru angajați. 

De ce am decis totuși să vin la TLBS și nu să merg la olandezi? Simplu, viziunea ”neamțului”. Omul știa clar ce vroia să facă și era pasionat de munca lui, din păcate nu mai am emailul explicativ, merita ținut. He didn't have me at hello, dar până la formula de încheiere eram convins. Asta se întâmpla în toamna 2002, până s-a înființat firma TLBS s-a făcut februarie 2003, lună din care datează poza din stânga, cea din dreapta, pusă pentru comparație, e făcută în decembrie 2012.

Au trecut 10 ani, care n-au fost viață de domnișoară la pension, dar am învățat cam tot ce merită știut despre sisteme ERP, gestiunea unei întreprinderi, planificarea producției și alte domenii conexe ca EDI, sisteme de achiziții de date de la mașini sau terminale industriale. În toamna anului 2003 am devenit Chief Software Engineer și încet, încet, firma sibiană a crescut la 15 angajați (și aproximativ o sută în Germania, unde sunt majoritatea implementărilor). Avem peste 650 de clienți, filiale noi în Slovacia și India, dar dezvoltarea se face în proporție de 95% la Sibiu. Avem de un an de zile și primul client român, o turnătorie elvețiană, plus unul mai vechi în Portugalia, la care mă duc cu plăcere de fiecare dată. O altă reușită a fost că am certificat sistemul în fața autorităților financiare portugheze. La capitolul călătorii, după cum e și blogul martor, stau/stăm bine, am avut delegații în multe locuri interesante. Viziunea și ambiția proprietarului firmei s-au concretizat în 2008 și 2009, când am câștigat ERP of the Year, premiu acordat de Universitatea din Berlin. Impresiile de la aniversarea de 7 ani, aici. De curând ne-am apucat de extins sistemul pe dispozitive mobile, un proiect amuzant și ambițions, de care o să mai scriu.

Bineînțeles, la aniversare nu-ți prea vine să-ți aduci aminte de orele lungi petrecute în diverse fabrici, când veneai cu schimbul întâi și plecai cu schimbul trei, ca să-ți termini treaba. Sau de hotelul mai puțin salubru, singurul din zona unde aveai clientul. Sunt convins că nici creșterea de la 4 la 15 angajați în 10 ani nu vi se pare extraordinară, dar secretul succesului firmei e stabilitatea ei, faptul că nu avem datorii sau leasinguri, nu există investiții nechibzuite și nici oameni care freacă menta. Suntem mai apropiați de filozofia unui startup, în care angajații sunt inteligenți, bine pregătiți și pot executa sarcini diverse, fără un control excesiv. Flexibilitatea aceasta are avantaje și pentru programatori, care nu se trezesc prinși într-o rutină plictisitoare, totdeauna există ceva nou de învățat și pus în practică, probabil principalul motiv pentru care am rezistat atâta timp.

Am învățat că lucrurile cele mai faine se întâmplă spontan, fără roadmap, așa că sunt liniștit, n-o să ne plictisim, iar anul acesta oricum planurile personale sunt pe primul loc. Totuși, mi-am propus să fac ceva nou: să susțin o prezentare la următoarea conferință Techwave/TechEd din Las Vegas, nu poate fi mai rău decât să vorbești în germană.

PS. Poate vă întrebați de ce cuvântul ”neamțul” apare în ghilimele: când am construit mansarda, muncitorii moldoveni l-au scrijelit într-o grindă, șeful l-a văzut și l-a adoptat, e amuzant când îl spune chiar un neamț. La fel și expresia ”hai la review, bă”, rostită cu accent german.