Device-urile din ziua de azi sunt pline de senzori și electronică. Mașinile au peste zece computere, fiecare dedicat unui alt proces pe care-l monitorizează sau țin sub control, de la airbaguri la climatizare. Senzorii sunt legați de aceste procesoare dedicate printr-o rețea industrială, în timp real. E o nebunie întreagă, nu-i de mirare că n-o mai repornești dacă-i sufli în jiglor.
La fel e și cu calculatoarele. Am instalat iStat Pro, un widget pentru MacOS, care-mi arată diverse informații despre sistem, iar recent am testat și iStat Menus, care conține și mai multe informații. După cum se vede în poza de mai jos, există 16 senzori de temperatură, doi pentru rotațiile ventilatoarelor, patru pentru voltaj, 9 pentru amperaj și unul de lumină ambientală.
Există programe care îmi oferă controlul asupra ventilatoarelor, pot să le schimb viteza de rotație. Teoretic, de aici până la un virus malefic nu e mai e mult.
Mi-a placut cum ai inceput legat de masina. Cand era Dacia si se strica ceva in ea o puteai mesteri putin si isi revenea, dar acum cu noile masinute nu mai poti. Oare e bine sa inaintam chiar asa si sa ne bazam atat de tare pe tehnologie?
RăspundețiȘtergere