Una nouă cu call-center-uri

Mi se cimentează impresia că un call-center e un fel de cimitir al petardelor. Săptămâna asta am avut plăcerea de a discuta cu doamna Nica de la Orange. M-a sunat luni cu o ofertă pentru telefonia fixă. I-am zis că mă interesează, dar numai dacă pot porta numărul din Romtelecom. A întrebat un superior și a revenit cu telefonul, cică se poate, dacă merg cu prima factură la un Orange Center și cer asta. N-a vrut să-mi dea în scris acest aspect, pe motiv că n-are posibilitatea asta, nici ea, nici superiorul ei. I-am zis că nu pot să semnez un contract pe doi ani doar pe baza vorbelor ei. Mi-a replicat, cu iritare în glas, că îi știu numele și convorbirea e înregistrată. O fi, dar nu de mine, parcă cei de la Orange nu pot să zică că nu găsesc convorbirea sau că promisiunile operatoarei nu-i leagă contractual în niciun fel. Au mai pățit-o alții. A rămas că mă mai gândesc și că o rog să mă sune vineri.

M-a sunat miercuri, ceea ce m-a cam iritat. I-am zis că o să mai aștept vreo două luni, chiar dacă expiră oferta, moment în care m-a întrerupt, mi-a urat o zi bună și a închis telefonul.

Pe lânga asta, aproape săptămânal mă sună câte unul care vrea să-mi investesc banii în ceva ce aduce profit de 30% lunar. Următorului n-o să-i mai închid telefonul în nas până nu-mi spune de ce nu investește el și pierde timpul deranjând oameni.