miercuri, 20 martie 2013

Varză a la Tribuna

Tribuna face un nou pas spre groapă. Ori Alina Stoian e debutantă ori editorul și-a băgat mânuțele ori corectorul a dormit în post (dacă-l mai are), cert e că fascinantul articol de pe prima pagină e scris în dorul lelii:
Împreună au reuşit să introducă în penitenciar telefoane de tip SMART cu care au ţinut legătura (..)
Așadar telefoane de tip smart. Nu orice smart, smart cu majuscule! Pentru că smartphone nu-i cuvânt românesc și dacă zicea ”telefon inteligent” n-ar fi înțeles nimeni despre ce e vorba?
Acesta, împreună cu alţi doi prieteni, au omorât un cetăţean german, fiind vor­ba, la momentul respectiv, de o presupusă crimă pa­sională. La momentul res­pectiv, pentru el s-a cerut închisoare pe viaţă.
Abundență de ”la momentul respectiv”. Varza continuă și în paragraful următor:
Mai multe bănci, su­permarket-uri şi Poşta Română au fost prejudiciate de gruparea suspectată de înşelăciune şi fraude ban­care condusă din penitenciar de sibianul Petru Mihai Dan. (..) Sistemul creat de Petru Mihai Dan a prejudiciat mai multe bănci, super­market-uri şi Poşta Română, spun anchetatorii. 
După prima parte, în care se relatează faptele, urmează declarația unui polițist, care spune același lucru. La un moment dat n-am mai avut răbdare să citesc. Săraca... dar chiar pe prima pagină?

1 comentarii:

  1. Rondul de ieri: "Deşi numărul de îmbolnăviri a scăzut în ultimii ani, în România încă se mai moare de tuberculoză în România."

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.