Austin, șase, se cântă!

Strada șase e locul în care se poate experimenta cel mai bine nebunia muzicii live în Austin. Compusă din clădiri istorice în care nu locuiește nimeni, pe o porțiune de vreo patru ”blocks” (în sens american) e plină de baruri și restaurante, toate gen hambar semidărâmat, cu un miros ciudat, geamuri nespălate, dar musai scenă. Ba unul din ele avea chiar două scene, una la stradă, de o persoană și una în spate, pentru formații.

În fiecare seară, la diverse ore, se cântă undeva, la maxim trei case distanță de locul anterior. Fiind cald, cam toate geamurile-vitrină sunt deschise iar muzica inundă strada, e ca într-o stațiune în care vin puștanii la mare. Se face bar-hopping aka pub crawl, nimeni nu stă într-un loc prea mult, se bea un pahar sau o sticlă și se pleacă mai departe. Crâșmele poartă nume ca Bat Bar, Chuggin Monkey sau The Thirsty Nickel. În zilele de weekend strada se închide circulației auto la miezul nopții, atmosfera e relativ sigură, poliția fiind prezentă atât auto cât și cu biciclete sau călare.

La intrarea fiecărei locații stă câte un tip care verifică ID-ul și te îmbie să intri, strigând prețurile speciale ale shot-urilor, bomb-urilor sau altor licori de care nu m-aș apropia niciodată. O bere decentă, adică mexicană (Corona sau Dos Equis) costă între 3-5 dolari iar un whisky mic cam 5 dolari. Unele crâșme serversc și mâncare, fast-food tipic tex-mex, nimic memorabil, există și câteva pizzerii de unde poți cumpăra bucăți generoase cu 5 dolari sau gherete mobile cu gyros, cârnați și alte alea.

Populația e pestriță, toată lumea e îmbrăcată casual, în afară de domnișoarele care ies cu gașca și vin aranjate ca la bal, în rochii și pe platforme. Fiecare bar, cât de rustic, are cel puțin câteva televizoare mari și un proiector, pe care rulează meciuri din orice sport american se întâmplă să se desfășoare în acel moment. Am văzut câteva partide NBA în acest fel. 

Willie Nelson are o istorie strâns legată de Austin, iar popularitatea lui în comunitatea locală s-a concretizat prin botezarea unui bulevard. Culmea, cel mai îndrăgit mi s-a părut a fi însă Tom Petty, n-a fost zi să nu-i aud piesele undeva:

Profilul local e dus la extrem, așa cum în Vegas găsești automate de jocuri de noroc în aeroport, în cel din Austin se cântă, live, bineînțeles:

După câteva zile am constatat că o parte din artiști au două proiecte distincte, de exemplu într-un bar cântă solo sau acompaniați de un violoncel sau harfă, iar în altă seară, în altă parte, cântă cu formație. În general toți sună bine, majoritatea cântă atât cover-uri cât și piese originale, n-am reținut decât numele formației Encore și al lui Adam Rodgers, tipul de culoare, chel, extrem de talentat, prezent și în filmulețul de mai jos: