Mi-e dor de CSU și anul acesta

A trecut un an și o lună de la postul ”Mi-e dor de CSU”. A trecut repede, nu neaparat din cauza baschetului. A fost o vară liniștită, plină de speranțe: „bă, vine Petricevici antrenor!”, ”să veți ce preparator fizic a adus din Serbia, îi aleargă pe jucători ca pe cai”, ”avem un pivot nou, american, dacă-i la fel de bun pe cât de serios e, ne-am scos”. Mi-am făcut abonament, ca în fiecare an.

A venit finalul de septembrie și a început Cupa României. Impresii călduțe, prestații timorate, dar era doar început de sezon, se obișnuiau unul cu altul. Am trecut de grupa preliminară, eram în grafic. Era interesant de văzut ce serios se încălzeau, cu preparatorul fizic urmărindu-i vigilent, plimbându-se printre ei cu mâinile la spate, ca un gardian, creștea inima în mine. 

Au venit primele meciuri din campionat, a plecat preparatorul, am început să acumulăm înfrângeri. Toată lumea aștepta răbdătoare, ”lasă că știe Dragan ce face”. Dragan, băiat deștept, a știut. S-a cărat rapid în Tunisia, nu înainte să-și pună tribunele în cap cu o declarație gen ”presiunea din tribune i-a timorat pe jucători”. Ulterior corectată, cică, a fost prost înțeleasă. Tot nu ne-am agitat în exces, l-am așteptat ca pe Mesia vreo 10 ani, dezamăgirea era prea mare ca să mai ai chef de scandal. ”Dacă și ăsta a dat rateu la CSU, e grav. Vulc e acoperit, Petricevici și-a ales jucătorii.”. Așa o fi.

A venit antrenor Miodrag Perisic, ex-Cluj, ex-la-dracu-n-praznic-prin-Asia. Au venit și jucători noi, unii, normal, petarde, dar ce contează, Sibiul e oraș frumos, turistic, să se bucure și ochiul lor. Că ochii noștri își caută altceva la care să se uite, la baschet am continuat seria frumoasă de eșecuri. Au plecat și petardele, așa cum au venit, cu excepția lui Jenkins, care vrea să ne scoată din keep-calm-ul tipic ardelenesc și să-i arătăm ce face ciobanul sibian cu parul când nu se sprijină în el. Am constatat cu ocazia asta că nici Perisic nu-i mare sculă de antrenor, a tratat niște finaluri de meci mai prost ca ”antrenorii” din tribune. 

Să fim cinstiți, există și lucruri bune: nu suntem cei mai proști din curtea școlii, suntem doar pe locul 10 din 16. Putem beneficia de plăcerea jocului de baschet în continuare, ca să profităm la maxim de abonament, mergând la meciuri din playoff playout împotriva echipelor de tradiție Miercurea Ciuc și Farul Constanța. Putem să ne dăm în petec împotriva galeriei mureșene, până de curând soră, actualmente bănuită că vrea să ne fure Ardealul. Putem să ne bălăcărim cu medieșenii și să le explicăm că dacă se mută gazul la București ajung iar sat. Unii refulează pe toate părțile, mai rău ca un canal înfundat, alții s-au retras în carapace. Să nu uit, mai avem ceva important sezonul acesta: PR! Ziariști profesioniști se ocupă de comunicare. Sincer, nu-i invidiez, să trebuiască să dai atâtea vești rele, ambalate cât mai frumos, pe site, Twitter și Facebook.

Să mai punem de-o petiție? La ce bun? Ne e dor în continuare dor de CSU, dar speranța că o să vedem un club profesionist, bine condus, cu jucători și antrenori de valoare s-a cam stins.