Guest post by Monica:
A fost îndelung căutată, mult dorită și admirată. A fost superbă, și-a făcut datoria cu grație și eleganță. M-am simțit extraordinar la nuntă, ca o prințesă, parțial și datorită ei. S-a ridicat la înălțimea evenimentului și pentru asta voi prețui amintirea ei toată viața.
Dar rochia de mireasă are viață scurtă, din păcate. Eu încerc acum să-i schimb destinul. Nu are sens să stea închisă într-un dulap, m-am gândit să o dau cuiva care se va bucura de ea la fel de mult ca și mine. Să mai fie încă o dată admirată. Să facă fericită încă o mireasă, la fel cum m-a făcut pe mine.
Planul era să o donez, dar clinica de neo-natologie are mulți susținători, unul dintre ei, prietenă bună, care a fost ajutată de oamenii minunați de la Clinică, mi-a sugerat că aș putea să o vând și să donez banii Asociației ”Baby Care” care susține această secție.
Drept urmare, dacă știți o domnișoară care ar putea fi interesată, vă rog dați-i link-ul postului. Dacă vor fi mai multe doritoare, rochia va fi oferită fetei care va licita mai mult (în comentariile din această pagină).
Detalii despre rochie:
Inspirație: adaptare după Maggie Sottero Samantha
Talie: joasă, pe șolduri
Model: siluetă în A
Confecționată: casa de modă Mirandi
Mărime: 34 (85-62-86)
Culoare: ivory
Material: mătase
Înălțime: 165 cm mireasa + tocuri de 10 cm
Alte detalii: fără crinolină, cordon cu aplicație de metraj cu pietre detașabil plus eșarfă de mătase, corset închis cu nasturi perle. Nu are propriu-zis trenă dar e un pic mai lungă în spate.
Se asortează perfect cu orice mireasă fericită.
Preț de start: 500 de lei
Dacă aveți întrebări, scrieți aici și vă răspund cât pot de repede.
Notă: comentariile sunt moderate, nu trebuie să postați de două ori, o să apară după ce vor fi aprobate de Călin. Rugăm share și retweet.
super initiativa ta, FELICITARI
RăspundețiȘtergere