Mark Knopfler live@Budapest

Sămbătă am fost la concert la Budapesta, la Mark Knopfler. Am luat biletele înainte să anunțe că o să cânte la București și nu-mi pare rău, pe lângă faptul că pe arena de sport din capitala Ungariei au fost circa 10.000 de oameni iar la București vreo 4.000, ceea ce contează la atmosferă, e important și rodajul, în România a fost deschiderea turneului.

E al treilea turneu consecutiv MK la care mă duc, așa că știam la ce să mă aștept, spre deosebire de o oarecare tanti din București care a scris un review stupid după concertul de la noi. Toată experiența se poate rezuma așa: piese lungi, prelucrate pentru live, nimic nu sună ca varianta de studio, o trupă de acompaniament compusă din șapte oameni, ce cântă la instrumente variate, sunet clar, aceeași interpretare genială la chitara dată mai tare ca orice alt canal, atmosferă liniștită și voce greu de înțeles, dacă nu știi versurile dinainte.

Budapesta a suferit de caniculă, au fost 36 de grade, dar arena modernă e climatizată și foarte cochetă, așa că am avut o experiență plăcută, înclusiv cu parcarea: am găsit loc lângă stadion, cu două ore înainte de concert. Deși nu părea că o să se umple, când s-au stins luminile sala era plină iar audiența mai tânără decât mă așteptam. Am avut locuri luate prin fanclub, într-un sector lateral, așa că am fost înconjurat de mulți străini - în general am auzit multă conversație în românește și am văzut multe mașini din Transilvania în zona stadionului.

Am tras câteva piese, la întâmplare, mai mult ca amintire, am preferat să absorb concertul fără să-mi complic viața sau să mă concentrez pe tehnică.

Prima parte a show-ului a conținut multe piese noi, de pe ultimul album, apoi a venit rândul Hill Farmer's Blues, cu Father and Son ca intro, una din piesele mele preferate, cu o interpretare live genială, cu un tempo crescător și un climax de rock pur, ce se potrivește perfect versurilor de om dezamăgit. Surprinzătoare a fost apariția unei melodii din colaborarea cu Emmylou Harris, I Dug Up a Diamond, reprelucrată:

Partea a doua a conținut atât hituri Dire Straits, Romeo and Juliet și Telegraph Road, cât și piese mai noi devenite ”noi clasice” ale concertelor MK: Postcards from Paraguay și Speedway to Nazareth.

Bisul a fost ușor dezamăgitor, constând din Our Shangri-La și So Far Away, speram Brothers in Arms și, mai ales, Sultans of Swing, ambele interpretare în turneele anterioare. Speram să pot analiza live solo-ul din Sultans, ca un învățăcel în ale chitarei ce sunt, mă întrebam dacă o să cânte varianta de 12 sau cea de 7 minute, nicidecum dacă o să fie inclusă. Mă uit pe setlistul de la alte concerte și constat că la București au fost cântate ambele, iar în unele țări măcar una din ele, prea puțin relevant, până la urmă e dreptul artistului să se mai sature de niște hituri care-l urmăresc de 30 de ani. 

Setlist-ul se găsește aici iar Guy Fletcher, cel de la keyboard, a scris pe blogul lui despre eveniment aici.

P.S. Deși tatăl lui e de origine maghiară, n-am constatat nicio afinitate deosebită sau tratament special pentru fani, chiar dacă aceștia l-au întâmpinat călduros.