Ieri de la ora 19 am mers la piesa de teatru Albina, o producție a Tokyo Metropolitan Theatre, care a început amuzant și s-a terminat ciudat. O să v-o povestesc, pentru că nu cred că o să mai aveți ocazia să o vedeți. Ido, un japonez de rând, vine seara acasă și constată că nevasta și copilul lui sunt ținuți ostatici de un criminal scăpat din închisoare, care cerea să-și vadă soția, despre care aflase că s-ar fi încurcat cu altul. Soția nu vroia, așa că Ido o ia la rândul său ostatică pe aceasta și pe copilul ei. Criminalul nu se predă, ucisese un gardian și n-avea scăpare, așa că Ido mai escaladează un pic conflictul, pentru a arăta că el e mai fioros - îi trimite tatălui pachet degetul mic al copilului ținut ostatic. Urmează un schimb de pachete cu degete, în ceea ce se transformă dintr-un mexican standoff (luând în calcul și poliția) într-unul japonez, în care plouă cu pinky-uri mutilate, oferite benevol, pe bază de sindrom Stockholm. La final, Ido constată că a venit rândul să-și taie propriul deget, moment în care apare o albină, apoi un roi de albine, simbolizând naiba știe ce (fobie? alergie? căderea ultimei țigle de pe casă?), că asta-i greu cu momentele simbolice, niciodată nu-s convins că ce-mi trece mie prin cap e identic cu ce-i poate trece unui autor japonez. Piesa se termină. Exceptând finalul psihedelic, restul spectacolului a fost drăguț, amuzant și cu o construcție interesantă a decorului din hârtie.
De la ora 21 ne-am dus la Casa de Cultură la alt spectacol de dans contemporan. M-am uitat atent înainte, să nu fie aceeași companie de dans ca în seara anterioară. N-a fost. Kmehin e despre mâncare, ritualul mâncatului și alte chestii despre care-ți dai seama doar citind descrierea oficială. Ori dansul contemporan nu-i pentru mine, ori anul trecut Vertigo a ridicat stacheta atât de sus încât nu se compară nimic favorabil. Mi-a plăcut, totuși, mai mult decât spectacolul de vineri, a avut momente cu muzică frumoasă și dans agreabil.
Una peste alta, toate aceste companii de dans israelian văzute la FITS, chiar dacă nu le pot aprecia munca la adevărata ei valoare, au stârnit în mine interes și considerație pentru țara și cultura lor contemporană. Am descoperit și o piesă demnă de atenție, pe care au dansat la final:
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.