joi, 4 iulie 2013

Château d'Amboise

Micuțul orășel Amboise a fost gazda escalei noastre pe Valea Loirei. În mijlocul lui, pe malul râului, amplasat pe un deal, se află impunătorul castel roial, locul unde a murit Charles al VIII-lea după ce și-a dat cu capul de-o grindă. True story. Henry al II-lea, despre care vă povestisem că și-a plantat amanta la Castelul Chenonceau (à côté, cum ar spune francezul), și-a crescut copiii la Amboise, alături de tânăra Mary Stuart.
La baza castelului se află zona de restaurante 
Observați capela Saint-Hubert,
despre care o să vorbesc într-un post separat 
Vedere dinspre Loara
În 1560, după o conspirație a hughenoților împotriva roialității, finalizată cu omorul metodic a 1200 de persoane, atârnate ca ghirlandele prin tot, Curtea a trebuit să părăsească orașul din cauza mirosului de cadavru. Nu s-a mai întors. Amboise a decăzut, castelul fiind parțial distrus în Revoluția Franceză și în WW2 și reconstruit ulterior.

Un pic de HDR







0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.