#prinSibiulmeu 2013

De miercuri a început a treia ediție a programului de promovare a Sibiului în blogosferă, intitulat Prin Sibiul Meu și organizat de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, Tudor Popa și Răzvan Pop. De data aceasta conceptul a fost extins, iar peste weekend invitații o să călătorească prin județ într-o inedită ediție a concursului Tag The Flag.

Pentru Tudor și inițiativele lui am un respect deosebit, este unul din puținii oameni din blogosferă care face ceva pentru comunitate și oraș, vă reamintesc doar de utila Bicicletă Zilnică și recenta participare a lui Ghiță Mureșan la Zilele Baschetului. Îl știu implicat în diverse acțiuni încă din 2006, e remarcabil că nu și-a pierdut interesul și cheful de a găsi idei noi și a scrie proiecte. Mi-e totodată un pic rușine față de el, m-a invitat de multe ori să particip și de fiecare dată l-am refuzat pentru că s-a întâmplat să fie ceva programat în prealabil.

De asta e mișto Sibiul, tot timpul ai mai multe evenimente din care să alegi. Weekendul aceasta ar mai fi de văzut turneul de streetball organizat în cadrul Zilelor Baschetului de către Asociația Al 6-lea Jucător și Sibiu Sands, turneul de volei din Piața Mică. Ca să zic așa, am ratat baschetul organizat (și) de Tudor, din cauza plimbării prin județ, organizată tot de Tudor. Mai bine dau vina pe el, decât pe genunchii care nu mai țin :)

Vă invit să urmăriți impresiile invitaților pe Twitter (hashtag #prinSibiulmeu) sau pe blogurile lor: Ana Maria Caia, Gaben, Sebastian Bârgău, Denisuca, Toma Nicolau, Sorin Grumăzescu, Dragoş Asaftei, Elekes Levente, Alex Dima, Alexandra Crişu, Florin Arjocu, Răzvan Baciu, Liliana şi Andrei Oprişan, Feri Teglas și Mircea Hodărnău, plus organizatorii: Tudor, Răzvan, Diana şi Maria.

Nu vreau să deturnez scopul evenimentul, dar, ca localnic, îmi permit să fiu un pic critic și să pun o poză făcută aseară în oraș:

Proiect organizat cu sprijinul Primăriei Sibiu. Parteneri: Future Capital, Ibis Hotel, Ambient, Staropramen, Reky Travel, Asociaţia Produs în Sibiu, Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, CNM Astra, Eco Sport Team, Judith Bistro, Cafe Wien.

Citește în continuare

The Wall, așa cum l-am perceput eu

The Wall a fost o experiență situată la intersecția dintre concert, musical și film. A avut piese bune, focuri de artificii, interacțiune cu publicul, proiecții spectaculoase în HD și sunet surround. A fost totodată primul meu concert în Piața Constituției, iar locația a fost ideală pentru conceptul pus în scenă. Nu știu care sunt cifrele oficiale, cert e că a fost o mare de oameni, impresionant.

Din punct de vedere organizatoric, accesul a fost greoi, prea puține porți, însă, odată intrați, n-am stat la coadă nici la jetoane, nici la bere, nici la toalete, poate și pentru că am fost la Golden Ring și era lume mai puțină decât la alte secțiuni. A fost amuzant când, din toată mulțimea aceea de oameni, ne-am trezit că ne-am oprit fix lângă un prieten din Sibiu.

Prima parte am vizionat-o din mijlocul lumii, aproape de axul scenei, însă la pauză ne-am retras în extremitate, vedeau fetele mai bine și era mai puțină îmbulzeală. Cred că s-a vândut maximul de bilete posibil, aproape tot țarcul era plin.

Nivelul producției a fost extraordinar, sunet clar, formație competentă, Roger Waters în formă, început fulminant, cu artificii, dar... final fâsâit. De obicei la concerte finalul e cel care duce în extaz audiența, aseară însă acest lucru n-a fost posibil pentru că s-a respectat conceptul albumului și ordinea pieselor, iar ultimele patru piese sunt slabe față de restul.

Dacă vorbim despre piese adevărate, în cele două ore și un pic, au fost interesante: Another Brick In The Wall (part1, 2, 3), Mother, Young Lust, Hey You, Comfortably Numb și Run Like Hell, adică 8 din 26. Restul cam de umplutură, dar mă așteptam, așa că nu-s dezamăgit. Nici extaziat, ca alții, a fost exact cum mă așteptam să fie.

Când au terminat de construit zidul și formația de acompaniament a rămas în spatele lui, cântând de acolo vreo oră, glumeam că poate joacă table și au pus cd-ul. Tot despre formație, mai trebuie menționat că locul lui David Gilmour a fost suplinit de trei oameni la Another Brick In The Wall Part 2 (doi chitariști și un vocalist), respectiv de un chitarist și un vocalist la Comfortably Numb - iar intrepretarea solo-ului final a fost corectă, dar n-a avut forța și feelingul pe care-l așteptam - eram în extremă și aveam în apropiere boxele de surround, iar sunetul chitarei venea doar de la boxele de pe scenă, așa că poate poziția a fost de vină.

Pentru mine n-a fost concertul vieții, mi-a plăcut mai mult U2-360, prima dată când l-am văzut live pe Mark Knopfler sau concertul-bijuterie al lui Leonard Cohen, dar am avut o seară plăcută.

P.S. Oare numai mie mi s-a părut că n-au cântat copiii de pe scenă? Suna ca în oricare altă înregistrare.

Citește în continuare

Ilustrații artistice celebre

Mă uitam într-o zi prin catalogul posterland.ro și mi-am dat seama că aș putea scrie câteva cuvinte despre doi ilustratori celebri: Luis Royo și Alphone Mucha - probabil originea cuvântului ”mucea”, precursorul lui ”lache flaușat”.

Încep cu Mucha, pictor art nouveau ceh, celebru la începutul secolului XX, apoi considerat depășit. După cum se întâmplă frecvent în lumea artistică, valoarea crește mai ales după moarte, așa că acum lumea manifestă un mare interes pentru lucrările acestuia. Cea mai mare colecție se află în posesia fostului jucător de tenis Ivan Lendl, noi avem în acest moment în stoc patru postere cu afișe publicitare. Moet Chandon, anyone?

Bieres de la Meuse

Moet&Chandon

Cei care iubesc fantasy sau heavy metal sunt familiarizați cu desenele lui Luis Royo, artist spaniol contemporan, cel mai celebru ilustrator de gen. Revistele unde au fost publicate primele lui desene sunt considerate editii de colecție și se tranzacționează pe site-urile de profil, noi avem șase produse în stoc, tocmai am vândut o tranșă mare.

Black Tinkerbell 

A sosit ora

P.S. Dacă n-ați văzut postul despre fotograful care a făcut celebrele poze cu muncitori odihnindu-se pe  scheletul zgârie-norului în construcție, îl găsiți aici.

P.S.2 De cabaretul Chat Noir ați auzit? Câteva afișe celebre aici.

Citește în continuare

The Wall: nu prea cred că știu mulți ce-i așteaptă

Mă bătea gândul acum vreo doi-trei ani să mă duc la unul din concertele Roger Waters din Germania, dar primise de la spectatori doar 3 din 5 stele pe eventim.de, așa că nu m-am deranjat. Venind la București, ceea ce implică alt nivel de efort și cost, n-am rezistat și am luat bilete. Sunt fan Pink Floyd, dar mai mult îmi plac solo-urile lui David Gilmour decât versurile lui Waters, iar melodiile de după 1985, când Waters a părăsit trupa, sunt, per ansamblu, mult mai digerabile pentru mine (iau în calcul și variantele live și albumul On An Island al lui Gilmour).

Chestie de gust, bineînțeles. Interesant e faptul că exact pe The Wall există un exemplu de integrare armonioasă a celor două stiluri, una din cele mai frumoase piese Pink Floyd - Comfortably Numb, conține versurile lui Waters și două solo-uri de chitară compuse de Gilmour pentru un album individual. O mică insulă de Gilmour într-o lucrare predominant Waters (mai sunt alte două piese mixte).

Am încercat să nu mă uit prea mult la înregistrările de pe YouTube și să mă las surprins, dar am înțeles că e vorba mai mult de refacerea conceptului original al albumului, de operă rock, decât de un concert best of - știți că o să cânte tot albumul The Wall, cap/coadă, da? În plus, pe alocuri pare mai multă pirotehnie și mai puțină muzică. Poate sunt aparatele de înregistrare de vină iar live o să fie impresionant și audio, nu doar video. Sunt curios câți o să se plictisească la piesele mai puțin populare, de rock progresiv greu de digerat pentru mase (mă includ și pe mine în ”mase”). Sper să nu aud coțofene povestind, dar care-s șansele.

Daca e să-mi aleg ce-aș vrea să văd live, vreodată, altădată, ascultați asta, compoziție Gilmour, de la minutul 3:00 e plină de energie:

O să revin cu impresii despre concert.

Citește în continuare

Nunta la cort - film horror?

Oamenii care aleg să facă nunta în cort sunt foarte optimiști. Îi excludem din start pe cei din localități mici, unde alternativa ar fi căminul cultural, și ne concentrăm pe cei de la oraș. N-am fost la o astfel de nuntă, dar am auzit povești și-mi pot imagina un scenariu complet.

Spuneam de organizatori, că-s optimiști, speră să fie soare, dar câteodată mai plouă, chiar și vara. Nu trebuie să fie vreme rea toată ziua, e suficient să bage o răpăială chiar înainte de începerea evenimentului, cât să oblige mireasa să treacă cu rochia sumețită prin noroi - că majoritatea corturilor nu-s amplasate în parcări, ci pe iarbă. Totul sub lentila camerei de filmat. Zâmbiți, uitați-vă la aparat, nu călcați în baltă. Fleosc! O domnișoară de onoare intră cu săndăluța în noroi, se murdărește pe degete. Dramă.

După ce-au ajuns primele 50 de persoane în cort, intrarea arată ca scăldătoarea unei turme de bivoli, cu atât mai mult dacă încă plouă. Femeile se țin de brațul partenerilor ca să nu alunece. Toată lumea se șterge discret de noroi, unii pe colțul feței de masă, alții cu șervețele muiate în apă minerală.

Pasajul anterior e imaginat, însă ce urmează e real: chelnerii trec prin ploaie cu farfuriile de mâncare, când acestea ajung pe masă nu sunt doar reci ci și pline de apă. Nu-i așa rău dacă-i ciorbă sau pește, dar aperitivele subacvatice arată dizgrațios, e ca și când le-ai uitat într-un frigider care s-a dezghețat. Nu poate fi plăcut nici să se aplece peste tine, ca să-ți toarne în pahar, un ospătar cu freza udă, mustind de apă. Pentru el, săracu, nici nu mai vorbim. Nu există antreu, dacă prinzi loc între două ”uși”, te atacă și inamicul numărul unu al românului, curentul. Mersul la toaletă poate fi următoarea problemă, nu cred că este amplasată adiacent sălii de nuntă.

E drept, șansele-s mai mari să fie caniculă, să se încingă aerul înăuntru și să nu facă față instalația de climatizare. Cred că e nevoie de curent trifazic pentru un dispozitiv de capacitate mare și nu știu pe câte câmpuri e așa ceva disponibil.

Probabil există corturi care au bucătăria într-o anexă, nu trebuie să treacă personalul prin aer liber cu mâncarea, iar aerul condiționat e suficient de puternic încât să fie răcoare și pe vreme caldă. Dacă ați fost la un eveniment într-o astfel de locație și aveți chef să descrieți, lăsați un comentariu, sunt curios cum se compară cu o nuntă într-o clădire.

Citește în continuare

In Bordeaux

Mie mi se pare simbolică pentru oraș:

Citește în continuare

Avignon

Între Bordeaux și Nisa, ne-am oprit pentru două nopți în Avignon. Probabil ați auzit de pod, dar adevărata atracție a orașului este cetatea medievală foarte bine conservată, în care trăiesc circa 10.000 de oameni, în mijlocul căreia se află impunătorul Palat Papal. 

Cetatea este un coșmar pentru navigatoare, ne-a luat o jumătate de oră bună ca să nimerim parcarea hotelului, gps-ul ținea morțiș să ne bage pe străduțe blocate, am luat la rând toate variantele care, ca un adevărat labirint, ne scoteau în același punct de plecare. Într-un final am nimerit și ruta câștigătoare, dar întortocheată, doar ca să realizăm că se putea ajunge acolo foarte simplu, prin exteriorul cetății. Mulțumim iGO. 

Parcarea principală se află sub piața Palatului Papal, când ieși din ea și vezi pentru prima dată clădirea masivă, rămâi mut:

Spre deosebire de restul orașelor franceze pe care le-am vizitat, Avignon are un aer boem, e plin de terase și tineret, iar viața e mai ieftină ca în alte zone. E drept, nu toate clădirile sunt bine întreținute, dar ansamblul are o savoare aparte.

Citește în continuare

Normal, Turnișor

• Avem suficiente evenimente în oraș încât să mai putem da și altora. Să fim generoși: să lăsăm Curtea Regală să se mute la Vâlcea sau oriunde va dori interimarul Mătase să o ducă. Go on, see if I care!
• Logică: bulibașa era recunoscut de un forum international, dar ca rege s-a proclamat singur. Noul rege nu se mai autoproclamă ci e ales de un Consiliu din care face parte și cetățeanul Iulian Rădulescu, pe care unii îl numesc ”domnul acela care avea palatul branșat ilegal la rețeaua de curent”. Cetățeanul Rădulescu s-a proclamat singur împărat. Concluzie: împăratul e mai tare ca regele, rămâne de văzut totuși dacă o să-l viziteze și pe el Băsescu - nu acum, când o fi vremea;
• Dacă tot le place să se joace de-a monarhia, ar putea extinde structura cu niște baroneți, viconți, marchizi și, de ce nu, că doar sună bine, niște mareșali și amirali;
• Mi-a plăcut și aia cu blocatul șoselei și băgat cortegiul pe străzile centrale vineri, pe unde să o și ia spre cimitir, pe Maramureșului, unde se lucrează la interesecția cu Calea Poplăcii, sau pe Dealului care e, la propriu, praf? Cum să strici merțanele pe acolo, mai bine să ocolească sibienii de rând;
• Loja Masonică ”Curcubeul de Cupru” mi se pare tare. Detalii pe Wikipedia;
• Cu toate astea, cea mai mare țigănie vine de la un român. După episodul cu ”țiganca împuțită” te-ai fi așteptat ca Băsescu să stea în gaura lui și să se facă că plouă. Normal, Cotroceni.

Later edit: statusul unui jurnalist sibian pe FB:

Citește în continuare

Sibianul și mișcarea de rotație

Cum vi se par giratoriile Sibiului? Mie mi se pare că bizonul local s-a obișnuit cu sistemul de două benzi, se încadrează corect și e mai relaxată situația. Excepție face banda care duce de pe Bd. Coposu în sus, spre hotel Continental Forum. Acolo nu le e clar multora că nu pot ieși din giratoriu direct pe respectiva bandă, pe care au prioritate cei care vin de pe Coposu, dar haosul e în mare parte generat de marcajele cu vopsea aproape șterse. 

Mai e un pic de lucru (eventual cu un transportor blindat) la educarea șoferilor care taie benzile în giratoriu, când le e lene să facă tot arcul de cerc și o iau oblu pe banda din interior, fără se asigure. Trebuie amintite și ornamentele stradale, delimitatoarele din plastic sunt urâte, iar ce s-a făcut în deal pe Alba Iulia, aproape de Șaguna, e hidos de-a dreptul.

Poate e totul doar o impresie cauzată de vacanță și revenim la vechile obiceiuri când vine toamna și reîncepe agitația.

Citește în continuare

Costinești 2013

”Furată” de pe Facebook de la un prieten:

Ca tot romanu' (efectiv ca tot romanu') pentru ca estimez ca toata Romania a fost la mare in W/e, am gustat si eu din frumusetile patriei si m-am infiintat in Mamaia si Costinesti. Imediat cum m-am repatriat, am vrut sa ma apuc de scris, sa va rog sa nu mergeti la marea noastra nici daca ingheata iadul... si asta din mai multe motive...preturi (30 lei un sezlong la Costinesti), mizerie (peste tot), mancare proasta, (in Costinesti se mananca doar saorma, hamsie si patiserie proasta), lipsa infrastructura care duce la aglomeratie, de la prosop in prosop la masina in masina, etc...ma rog, multe motive sa nu mergi, va las sa-l ghiciti pe cel mai important ...daca nu-l gasiti, priviti poza de mai jos...

(C) Andrei Becheș

Citește în continuare

Dacă lucrezi în IT, firmele de recrutare sunt inutile

Mai jos găsiți CV-ul trimis de o cunoscută firmă de intermediere resurse umane din Sibiu unei companii client cu mențiunea că e cea mai capabilă persoană pe care o au pentru postul respectiv. Nu cred că oamenii au cine știe ce pretenții, dar ar vrea pe cineva în stare să scrie decent în engleză, să pună virgulele cum trebuie sau măcar să știe să folosească Word-ul suficient încât să înțeleagă ce-s șerpișorii ăia verzi și roșii de sub cuvinte. Nu vorbim de cunoștințe de administrare de rețele și alte lucruri care par SF în contextul acesta, alea se învață cu nițică răbdare, dacă candidatul are un bec funcțional în farul de la bicicletă. 

De ce ar trebui să știe engleză și punctuație când jobul e în IT? Pentru că sistemele informatice și documentația aferentă sunt în majoritatea lor în limba engleză. La fel și corespondența cu firma mamă. Punctuația arată că-i meticulos și atent, că verifică ce face, ori eu n-aș vrea un admin care să uite să schimbe backupul și să formateze ce nu trebuie, de exemplu. Chestii de nuanță.

Din punctul meu de vedere, majoritatea firmelor de HR sunt inutile. Nu mă refer la posturi simple, de necalificați, ci strict la sectorul IT, unde cererea e mai mare decât oferta. Au o bază de date cu ciurucuri, cei care au făcut facultatea prin bunăvoința Statului, nu din pasiune, au ales informatica pentru că au auzit că se câștigă bine și au crezut că este suficient. Toți ceilalți lucrează, iar dacă vor să schimbe firma au suficiente variante: trimit CV direct companiilor care dau anunțuri în ziar (foarte rar în ultima vreme) sau întreabă prietenii care lucrează în industrie. Ar avea nevoie, eventual, de un head-hunter, care să le găsească un post pe măsură, nu de o firmă de HR coclită și neadaptată vremurilor.

Când noi căutăm oameni se întâmplă la fel. Niciodată n-a fost o firmă de HR în stare să-mi găsească personal mulat pe cerințele mele specifice, întotdeauna am rezolvat prin metode ”informale”. Nu vreau să detaliez prea mult subiectul :)

Poate sunt naiv, precis nu e în fișa postului, dar consultanții de resurse umane ar putea măcar să citească CV-ul candidaților și să le explice cum să corecteze greșelile. S-ar ajuta și pe ei, pentru că mie mi-ar fi rușine să recomand cu seninătate pe cineva cu CV-ul de mai sus.

Citește în continuare

Paul Reed Smith - Creator de chitare

Paul Reed Smith e un lutier care a început să facă chitare în dormitor în adolescență și a ajuns câțiva ani mai târziu să producă instrumentul preferat al lui Santana. Documentarul de mai jos prezintă firma lui și procesul de producție:

Citește în continuare

Loreena McKennitt - Nights From The Alhambra

Acum mai bine de 10 ani ascultam printre altele și Loreena McKennitt, mai ales albumul live ce ținea loc de best of (Live in Paris and Toronto). Apoi a dispărut de pe radarul meu, complet. Săptămâna aceasta am căutat pe net numele ei, am aflat că a dispărut vreo șapte ani și din atenția publică, după ce i-a murit iubitul într-un accident. Între timp s-a reapucat de cântat, vă recomand mai recentul album live Nights From The Alhambra:

Dacă ar fi să ascultați o singură piesă:

Citește în continuare

Unde-și fac președinții Franței concediul: Bormes-les-Mimosas

Cronologic, după Bordeaux am mers la Avignon, dar ținând cont că e fierbinte subiectul concediului la Miami, pun câteva poze cu localitatea de pe Coasta de Azur unde se duc președinții Franței când se duc. Anul trecut l-a văzut cineva acolo atât pe Sarkozy pe mountainbike, cât și pe Hollande, ieșit la plimbare. Nu stau cu turiștii, ci la reședința oficială, Fort de Brégançon, pe o mică insulă - varianta mai chic a vilei de protocol de la Neptun, dacă doriți.

(C) Wikipedia

Bormes-les-Mimosas n-are decât 7000 de suflete, e cocoțată pe un deal de unde se vede Mediterana, e pitorească, liniștită și are câteva restaurante care n-ar face de rușine o capitală. Noi am oprit doar pentru masă și o vizită scurtă, în drum spre Nisa.

Citește în continuare

Degustare Jameson Select Reserve

Jameson Bus a ajuns și în România, respectiv la Sibiu. Luni seară, doritorii au putut degusta cel de-al treilea sortiment de Irish whisky Jameson care se va vinde la noi: Select Reserve/Small Batch.

Ce-l face deosebit de restul gamei e mixul, parte whisky standard Jameson 12 yo, parte whisky dintr-un soi special de porumb; după blend se mai ține trei ani în butoaie din stejar, arse încă o dată după ce au fost folosite la bourbon și sherry. Redau un fragment din comunicatul de presă pentru că orice altceva ar strica poezia descrierii: 

Jameson Select Reserve se remarcă printr-o culoare intensă, un gust bogat și rafinat, cu note de fructe exotice (nectarine, caise și papaya). Sortimentul are o dulceață aparte datorită cerealelor din compoziție, o notă finală ușor condimentată și afumată, împrumutată de la butoaiele în care este  maturat.

Jameson Bus e un mod de transport mișto, mai ales când e static, nu respectă nicio regulă de securitate pentru pasageri și n-ai voie să stai în el când e în mișcare (excepție făcând șoferul, bineînțeles). Se întreba un prieten care face parte dintr-o formație, nu de alta...

Mai multe informații și poze găsiți pe pagina oficială de Facebook. N-o să fie ieftin, văd că în magazinul online Jameson costă 42 euro/sticla.

P.S. Nu mi-am notat informațiile în timpul prezentării/degustării și s-ar putea să greșesc, din motive evidente :)

Citește în continuare

Tibi, vezi că te caută cineva de la Poșta Română

Ieri, la birou. Sună mobilul colegului Dani. Răspunde, spune că e greșeală, închide.

Aproape imediat sună iarăși telefonul. Același apelant. Ce poți să-i spui cuiva care insistă să formeze același număr de mobil și să ceară cu aceeași persoană, deși i s-a explicat că e greșeală? Dani răspunde, roagă omul să aștepte și pasează telefonul lui Traian, îi zice că-i pentru el. Traian, care intrase în încăpere după primul apel, mirat de situație (cine să-l caute pe el pe telefonul altuia?), răspunde, spune că-i greșeală și închide, în râsetele noastre isterice.

Sună a treia oară telefonul. Deja ne întrebam dacă nu suntem victimele unei glumei sau chiar poate fi cineva atât de antitalent. Dani răspunde, roagă omul să aștepte și-i dă telefonul lui Peter. Acesta îl ascultă liniștit pe interlocutor și-i transmite că-i greșeală. 

Se pare că apelantul a înțeles mesajul, n-a mai revenit. Am vrut să-i facem faza din banc, să-l sunăm înapoi și să întrebăm dacă ne-a căutat cineva.

După câteva minute sună iarăși telefonul... era altcineva.

Citește în continuare

Invazie de fluturi de noapte

Nu știu la voi cum e situația, dar apartamentul noastru e sub asediu de câteva zile, cum lași geamul deschis seara, cum te trezești cu fluturi de noapte mari și negri în casă. Am omorât cel puțin 30 în cinci zile și ne-am cam săturat. E o reală problemă, mai ales că ziua e foarte cald afară și rămân doar câteva ore în care poți să aerisești.

(c) poză: dăunatori.info

Nu-i neaparat enervant că-s negri și urâți, ci că-s rapizi (da, sunt ardelean, știu bancul cu ”melcul, țuști!” și-mi asum afirmația), rezistenți la trozneală și se camuflează bine, pe haine sau mobilă de culoare închisă - nu-i amuzant să-ți iei un tricou de la uscat și să zboare două-trei insecte din el. Monica a găsit unul în caseta de bijuterii, care stă de obicei închisă.

Când m-am întors joi seară de la Artmania și mi-am găsit nevasta îmbrăcată sumar uitându-se sub patul răscolit, am știut că avem o problemă. Am presupus inițial că a leșinat amantul, dar situația s-a dovedit mai gravă: pierduse un fluture. L-am găsit într-un final, meditând liniștit, cu capul în jos, pe partea inferioară a saltelei.

În timpul cursului de făcut pluta în budă.
Unul din ei a dat din aripi degeaba vreo 12 ore,
cred că provenea dintr-o familie antrenată la Cernobîl. 

Dacă lași geamul rabatat vertical, fără să aprinzi lumina și te întorci trei ore mai târziu, găsești câteva lighioane așezate cuminți pe perdea și pereți - asta până dai activezi becurile, moment în care încep să zboare disperate și să se ascundă. Așadar nu intră că e lumină, intră că pot.

Inițial am presupus că suntem noi norocoși pentru că cei care schimbă țevile în cartier au tăiat bradul care ne făcea umbră, dar se pare că și alte persoane au probleme. Astăzi urmează o dezinsecție, sunt curios dacă rezolvă situația sau alungă din parcuri o serie nouă de probleme cu piciorușe.

Citește în continuare

Viață de ANL-ist/Ziua trist/Noaptea tot trist

Continuarea postului despre vecinii certăreți: cei din blocul ANL au o problemă nouă, din fericire doar unii cu alții. Observați bold-ul de mână, sublinierile, folosirea ghilimelelor și metodele de comunicare preluate de la administrația statului (textul mic, de jos).

Nu știu dacă i-au răspuns garsonierele. Le sugerez să folosească ideea din bancul Groparului:

Mare aglomeratie in piata! Un pensionar grabit ma imbraceste la coada la rosii. Strig dupa el: "Tortionarule!" Era sa-l linseze clujenii...

Citește în continuare

Within Temptation@Artmania

Nu am fost spectator plătitor la Artmania pentru că majoritatea formațiilor nu cântă genul meu de muzică, dar în fiecare an am văzut/ascultat măcar o trupă - de după gard. Anul trecut m-am dus la Die Toten Hosen, anul acesta la Within Temptation. 

Sharon den Adel are o voce deosebită, pentru reputația ei m-am dus de fapt; și tot m-a impresionat că poate atinge note atât de înalte, live și dansând pe scenă. Multe dintre piese au sunat bine, instrumentiștii sunt și ei foarte buni. Dovada că se poate face din rahat bici care păcăne: cover-ul după piesa Lanei Del Rey:

Citește în continuare

Aeon Blank@Artmania

Artmania are site, cont de Twitter și Facebook, dar nu s-a deranjat nimeni astăzi să spună proștilor care vroiau să vadă Aeon Blank că s-a decalat concertul de la 3:20 la 5 PM. Am plecat mai devreme de la serviciu ca să mă trezesc aproape singur cuc în Piața Mică, la 37 de grade. Pagina de FB dezinforma cu nerușinare iar pe Twitter n-a catadicsit să răspundă nimeni:

Băieții au venit pe la 4, au făcut soundcheckul și au început show-ul la ora 17, în condițiile astea:

Vreo 60 de oameni ascunși la umbră, plus câțiva la terase. Concertul a durat 40 de minute, se grăbeau să termine înainte de a începe slujba de la ora 18 la biserica alăturată (!), iar la un moment dat au trebuit să-și reacordeze chitarele din cauza căldurii. N-a fost cazul de bis, nici n-aveau pt cine și erau deshidratați, după ce au cântat la 36 de grade. 

O bătaie de joc totală, un eveniment plătit degeaba, lipsă de respect și pentru formație - să cânte pe caniculă în fața nimănui - și pentru public - m-am întâlnit ulterior cu un cunoscut care ar fi venit, dacă ar fi știut că s-a schimbat ora. 

Aeon Blank cântă bine live, și-au făcut treaba cu profesionism:

Citește în continuare

Aer condiționat indirect

Colegii meu au inventat instalația de deviat aerul rece în camera adiacentă. De ce să-i bată clima în cap când au umbrelă?

Citește în continuare

Băieții răi poartă negru și pe caniculă

A început Artmania 2013, cu program alternativ în Piața Mică. Am fost aseară la concertul The Mono Jacks, mai palizi decât în evenimentele indoor anterioare, datorită sonorizării discrete. E interesantă ideea scenei suspendate, dar sunt curios cum o să cânte astăzi la 15:20, pe caniculă, cei de la Aeon Blank - sub umbreluțe? 

N-am înțeles inițial de ce s-a ales ora aceasta imposibilă, nu cred că o să vină multă lume, dar am aflat că există o înțelegere: pe perioada slujbei de după amiază de la Biserica Catolică nu se cântă.

O perspectivă nouă: Piața Mică arată bine de la înălțime, de pe terasa Bruno Winebar.

Ne vedem la Within Temptation.

Citește în continuare