The Wall, așa cum l-am perceput eu

The Wall a fost o experiență situată la intersecția dintre concert, musical și film. A avut piese bune, focuri de artificii, interacțiune cu publicul, proiecții spectaculoase în HD și sunet surround. A fost totodată primul meu concert în Piața Constituției, iar locația a fost ideală pentru conceptul pus în scenă. Nu știu care sunt cifrele oficiale, cert e că a fost o mare de oameni, impresionant.

Din punct de vedere organizatoric, accesul a fost greoi, prea puține porți, însă, odată intrați, n-am stat la coadă nici la jetoane, nici la bere, nici la toalete, poate și pentru că am fost la Golden Ring și era lume mai puțină decât la alte secțiuni. A fost amuzant când, din toată mulțimea aceea de oameni, ne-am trezit că ne-am oprit fix lângă un prieten din Sibiu.

Prima parte am vizionat-o din mijlocul lumii, aproape de axul scenei, însă la pauză ne-am retras în extremitate, vedeau fetele mai bine și era mai puțină îmbulzeală. Cred că s-a vândut maximul de bilete posibil, aproape tot țarcul era plin.

Nivelul producției a fost extraordinar, sunet clar, formație competentă, Roger Waters în formă, început fulminant, cu artificii, dar... final fâsâit. De obicei la concerte finalul e cel care duce în extaz audiența, aseară însă acest lucru n-a fost posibil pentru că s-a respectat conceptul albumului și ordinea pieselor, iar ultimele patru piese sunt slabe față de restul.

Dacă vorbim despre piese adevărate, în cele două ore și un pic, au fost interesante: Another Brick In The Wall (part1, 2, 3), Mother, Young Lust, Hey You, Comfortably Numb și Run Like Hell, adică 8 din 26. Restul cam de umplutură, dar mă așteptam, așa că nu-s dezamăgit. Nici extaziat, ca alții, a fost exact cum mă așteptam să fie.

Când au terminat de construit zidul și formația de acompaniament a rămas în spatele lui, cântând de acolo vreo oră, glumeam că poate joacă table și au pus cd-ul. Tot despre formație, mai trebuie menționat că locul lui David Gilmour a fost suplinit de trei oameni la Another Brick In The Wall Part 2 (doi chitariști și un vocalist), respectiv de un chitarist și un vocalist la Comfortably Numb - iar intrepretarea solo-ului final a fost corectă, dar n-a avut forța și feelingul pe care-l așteptam - eram în extremă și aveam în apropiere boxele de surround, iar sunetul chitarei venea doar de la boxele de pe scenă, așa că poate poziția a fost de vină.

Pentru mine n-a fost concertul vieții, mi-a plăcut mai mult U2-360, prima dată când l-am văzut live pe Mark Knopfler sau concertul-bijuterie al lui Leonard Cohen, dar am avut o seară plăcută.

P.S. Oare numai mie mi s-a părut că n-au cântat copiii de pe scenă? Suna ca în oricare altă înregistrare.