Taxarea apei semi-chioare

Aud că neica Ponta vrea să-și bage coada în accizele la benzină, stați pe recepție pentru că urmează o nouă etapă de excepție în cursa spre luatul celor șapte piei de pe cei care produc oareșce. Problema mea cu benzina din România e alta: e de căcat. N-aș băga mâna în foc că doar la figurat. Am mai scris despre asta, dar merită o recapitulare.

Mașina mea e proiectată să meargă cu benzină cu CO91 sau mai mare. În țara noastră nu se vinde sortimentul de 91, însă în Austria da, am băgat de câteva ori și n-au fost probleme. Ba chiar a mers motorul rotund. Eh, acum ajungem la problemă: băgam benzină de 95 de la Petrom, citisem eu mai demult că ea ar fi cea ma bună din cele de 95. Când acceleram cu decență, la un moment dat motorul părea că se îneacă, apărea un gol de putere. La prima vizită la service i-am rugat să vadă dacă nu-s înfundate oareșce. După ce-au legat computerul la mașină mi-au spus că acesta indică un conținut mare de sulf în benzină, să schimb furnizorul. I-am rugat să recomande altă firmă. Mi-au zis OMV, dar nu foarte convinși. Mi-au spus și că variantele de peste 95 nu ar prezenta avantaje.

După vreo jumătate de an de folosit benzină OMV problemele parcă s-au mai diminuat, dar n-au dispărut de tot. Pentru că stațiile OMV sunt cam departe de zona mea, am alimentat duminică de la Mol. Mare greșeală, pare și mai proastă benzina decât la Petrom, merge mașina tractoristic. Câteodată mă întreb dacă am uitat subit cum se conduce.

Un prieten cu rezidența în Austria zice că atunci când alimentează acolo (diesel) are consumul mai mic cu un litru la sută decât în Ro și, din câte îmi amintesc, diferența de preț nu e foarte mare. Nu cred că la noi procesul tehnologic e de vină, ci meteahna, similară introducerii de soluție salină în cărnuri. În loc de accize, poate ar fi mai bine să se analizeze ce se vinde pe post de benzină și să se ia măsurile legale, de la amenzi grase la dosare penale, complicitatea asta tacită poate mergea când era litrul sub un euro, dar acum nu mai avem combustibili chiar așa ieftini.

Citește în continuare

Rezident Ex@OldiesPub

Aseară au făcut cei de la Rezident Ex un mega show la Oldies. Pubul a fost plin de rockeri, nu credeam că mai are Kempes atâția fani, de fapt nici nu prea-mi ardea de ieșit din casă, după ce fusesem la baschet, dar am mers la recomandarea prietenilor. 

După câteva piese mi-am dat seama ce vocalist de excepție e Kempes, nu-l auzisem live niciodată, greu de crezut că o persoană de 60 de kilograme cu tot cu bocanci poate să aibă asemenea volum și forță a vocii. Nici restul trupei nu-i de lepădat, dar iese în evidență Matthias Lange, o matahală de neamț, foarte simpatic, în palmele căruia chitara pare un ukulele.

Nu pot să suprim întrebarea: oare cum ar fi arătat astăzi un Cargo matur, cu K solist?

Citește în continuare

Foaie verde și-o sipică, automatul ne cam pică

În orașul nostru există o problemă de nerezolvat: automatele de plată a parcării. Toată lumea știe că-s debile, unele de ani buni, dar nimeni nu ia vreo măsură. 

Pe primul loc, la egalitate de puncte, cele din Piața Mică: în ultimele două sâmbete am ieșit de acolo fără să plătesc. Cu mașina :) Ambele automate prezentau pe ecran mesaj de nefuncționare și bariera era deschisă. Asta a fost varianta fericită, pentru că de multe ori stai lângă ele și încerci tot felul de soluții pentru a le convinge să-ți accepte hârtiile de un leu, e ca și când mașinăriile (sau copiii din interior) apreciază origami - cu cât mototolești și netezești mai mult bancnotele, cu atât ai șanse mai mari de reușită. Cu hârtii de 10 lei sau cu monezi funcționează când au ele chef. Mi s-a întâmplat să-mi schimbe niște copii cerșetori bancnotele de un leu cu fise, într-o noapte de vară acum doi ani, după vreo cinci minute de încercări eșuate - nici măcar nu le-am cerut eu ajutorul, s-or fi săturat să vadă în decursul întregii zile atâția fraieri care se chinuie.

Pe locul doi, automatul din parcarea Sălii Transilvania. Mizeria aia e aproape nouă și acceptă doar monezi și hârtii de 1 și 5 lei. V-ați străduit vreodată să-l convingeți să vă ia fisele de 50 de bani și în spatele vostru să se formeze o coadă de vreo 50 de persoane, toate ieșite simultan de la meciul de baschet?  Eu da, și iar a trebuit să beneficiez de mila publică, o domnișoară mi-a dat altă monedă, a mea era ”defectă” - afirmația aparține paznicului chemat să rezolve situația. Tot defecte erau și hârtiile de un leu, pe care le primea selectiv (automatul, nu paznicul). Alternativa ar fi fost să mă duc la unul din baruri, să fac rost de mărunțiș, cel puțin dublu decât ar fi fost suma de plată (ca să nu risc alte "defecțiuni”) și să stau încă o dată la coadă, după cele 50 de persoane. Modern, ușor și civilizat. După alt meci de baschet, astă iarnă, pe ger, a trebuit să chemăm paznicul să ridice bariera manual, se blocase instalația. Mi-a ajuns progresul științei, de atunci evit parcarea respectivă.

Pe locul trei, automatul de la Cazarma 90. Acolo ai noroc cu paznicul, îi dai banii și bagă el monezi, ca să nu te chinui. Automatizare și fuzzy logic, all rolled into one.

Suntem în 2013, este internet chiar și în munți, nu ne putem moderniza și plăti cu cardul, prin sms sau măcar cu niște hârtii de 10 lei la care să dea rest bancnote, nu fise? De ce nu reziliază administrația contractele cu firmele care au în grestiune aceste parcări, dacă folosesc echipamente uzate sau improprii?

Citește în continuare

Akropolis redivivus

Restaurantul Akropolis, în vechiul sediu de pe strada Abatorului, era unul din locurile pe care le vizitam frecvent într-o perioadă, atât la amiază, cu colegii, cât și seara, cu prietenii, când ne era poftă de mâncare grecească. Musacaua mi-a plăcut de fiecare dată. Am citit în Turnul Sfatului că s-a mutat în Centru (vis-a-vis de restaurantul Pasaj) așa că am plănuit să-l retestăm sâmbătă seara, mai ales că cei de la Union au închis restaurantul grecesc și a rămas singurul cu acest profil, din câte știu.

Prima problemă: pe net informațiile sunt în mare parte vechi, de multe ori e specificată atât adresa de pe Abatorului cât și numărul de mobil al cuiva care nu mai are treabă cu ei, deci nu se pot face rezervări. Noroc cu un prieten care avea drum prin zonă, a vorbit el de masă.

Ajunși acolo, prima impresie a fost similară cu cea a redactorului de la Turnul Sfatului și avea să fie consolidată până la plecare: nu e un loc de fițe, decorul e o combinație de local românesc reșapat cu adaosuri de gipsuri grecești iar fața de masă era pătată. Premise fie pentru o țeapă imensă, dacă oamenii au adoptat filosofia că în zone turistice nu prea vin oamenii de două ori, fie pentru o mâncare foarte bună, dacă s-au concentrat pe esențial și se pricep predominant la bucătărie. 

Până să ajungem să ne potolim foamea a fost însă un întreg proces, cum să-i zic, ca să nu jignesc... mai bine nu-i zic nicicum și vă relatez faptele, menționând că doamna chelneriță ori s-a recalificat recent ori avea în spate 30 de ani de experiență într-un bistro de cartier.

Am început cu băuturile: fetele doreau vin alb, din care ni s-a spus că există la carafă și e demisec. A venit carafa, era demidulce spre dulce. Noi, băieții, am ales o sticlă de vin roșu, grecesc, Agiorgitiko, arătat cu degetul în meniu, pentru siguranță. A venit doamna cu o sticlă de Retsina albă, cu dopul aproape scos și tirbușonul înfipt bine în el. Am oprit-o înainte să-l extragă, i-am arătat încă o dată în meniu ce dorim. S-a întors cu vinul corespunzător, dar la fel, cu tirbușonul înfipt în dopul aproape scos, cârcotașii ar putea spune că sticla conținea ce doreau ei să bage acolo. Din fericire, vinul a fost decent. Amicul își comandase și o bere, doamna a uitat de ea, ce-i drept, era singura care servea în tot localul (patru mese ocupate, dar una de vreo 10 persoane).

Servitul vinului a fost un moment artistic decupat din alt film: deși aveam pahare mari pe masă, doamna le-a luat și mi-a adus păhărelul de apă vizibil în poza de mai jos (în mijloc, cel cu Selters). Voia să-mi toarne în el. Am oprit-o și am rugat-o să toarne în paharul mare. A turnat și a turnat, poate ar mai fi turnat și astăzi dacă n-o opream, îmi era frică că mi-l umple până la buză și nu-i rămâne nimic amicului. În poză se vede nivelul - după ce băusem deja din el. Ne-a întrebat inclusiv dacă vrem șpriț.

Apoi a venit momentul să comandăm mâncarea. Cineva a întrebat ce-i ”saganaki kefalotiri”. A plecat să întrebe bucătarul. A revenit și ne-a zis că nu mai au. Dar totuși, ce e? Un fel de brânză grecească. Ok. Ne-a recomandat o friptură de miel, făcută cu două ore înainte. Prietenul dorea platoul Athen (cu ficat de vita). După încă o tură la bucatarie, a aflat că nu au nici din ăsta, așa că a ales mielul.

Noi voiam un platou cu niște antreuri combinate, brânză feta, dovlecei și vinete, fasole uriașă și niște pita. După a treia tură la bucătărie a confirmat că ni-l poate pregăti. Preparatul mâncării n-a durat foarte mult, majoritatea celor din restaurant mâncau deja iar comanda noastră consta doar din antreuri și mielul ante-preparat. Au fost bune spre foarte bune, îndestulătoare, au gustat și ceilalți din platoul nostru iar cea de-a doua pita comandată a venit rapid.

Concluzia: o să mai mergem, mâncarea poate fi recomandată, iar cu un pic de atenție pentru detalii și servire locul ar putea trece la un alt nivel, nu de restaurant de lux ci de tavernă prietenoasă și nepretențioasă, dar în care să te simți bine cu prietenii. Deocamdată e un pic greu să te relaxezi, cel puțin până ajunge comanda pe masă.

P.S. Deși nu-mi lipsește, poate ar fi de efect dacă ar oferi câte un ouzo din partea casei, la final, ca în localurile grecești din Germania și țara mamă.

Citește în continuare

Aseară la Platonic@Oldies Pub

Cum fu? Păi fu excelent, ne-a trecut Nicu Patoi prin câteva stiluri muzicale, poți să asculți un concert de două ore cu foarte puține versuri fără să te plictisești. Mi-au plăcut cum au sunat toate cele patru chitări pe care le-a folosit :)

Băieții din formație sunt vârfuri în meseria lor, au venit oameni din câteva alte orașe ca să-i vadă cântând, unele nu foarte apropiate (Craiova de exemplu). Puteți asculta mai jos o mostră de talent și-un solo în una din cele trei piese cover interpretate, îmi pare rău că n-am înregistrat și solo-urile la bass făcute de Adrian Ciuplea în alte melodii.

Se poate spune că Platonic a sprijinit un pic noua generație, pentru că invitația oferită la concurs a mers la un tânăr chitarist (Alex Petre de la Dream Catchers) și la tatăl său.

Citește în continuare

Informatizare, taică!

Ne-am făcut un sistem de planificare pentru a curăța espressorul în fiecare seară, înainte de a rupe poarta firmei. La început se mergea pe principiul verigii celei mai slabe, adică ultimul sau cel mai grijuliu cedează; însă veriga slabă s-a cam săturat să fie abuzată :)

După un calendar prestabilit, pe fiecare angajat băutor de cafea cade măgăreața timp de o săptămână. El trebuie să golească instalația de apă și tăvițele, precum și recipienții cu resturi de cafea, apoi să le spele. Nici să vrea nu poate să uite, pentru că la cinci fără zece primește un email automat, opera unui alt coleg:

Bag sama că omul se plictisește acasă, pentru că mi-a scris:

Am o versiune mai flexibila la care poti seta mesajul, saptamana calendaristica, ora si zilele din sapt la care sa notifice, plus ca poti defini mai multe joburi simultan. O sai fac un installer in weekend si o s-o aduc sapt viitoare – o putem folosi pt diferite scopuri.

Mai trebuie să-i dăm un smartphone și să-i facem cont de email femeii de serviciu și ne-am aranjat!

Citește în continuare

Trei săptămâni cu Mavericks

Am pus primul Golden Master al noului sistem de operare de la Apple acum aproape trei săptămâni, eram curios dacă aduce un pic de viață în MacBookPro-ul meu ce se apropie de patru ani, dar se ține bine (mulțumită SSD-ului și a 8 GB RAM). Promitea câteva funcții interesante.

N-am apucat să folosesc prea mult laptopul pe baterie, ca să văd dacă scoate timpi mai buni, oricum testele ar fi subiective, însă am constatat că se mișcă la fel de bine ca și Mountain Lion, ceea ce e maximul pe care-l poți cere de la prima versiune finală a unui produs nou. După două-trei subversiuni sunt convins că o să fie optimizat și dus la performanță maximă. Există totuși o problemă, nu știu încă dacă e de acces la disc, de rețea sau a Finder-ului, câteodată, când face multe lucruri simultan (copiere în rețea, instalare program, surf web) arată roțita colorată și pare să se fi blocat - își revine după câteva secunde însă. 

Referitor la backup, probabil aici e cel mai urât bug pe care îl are: vrea să facă tot timpul un backup nou, complet, ceea ce prin wireless și TimeMachine, la cei 300+ GB pe care-i are de arhivat, durează ore bune. Prima oară am crezut că nu e compatibil cu backupurile făcute de Mountain Lion, dar după două backupuri full, curate, el tot îmi spune că ”pentru a mări acuratețea” nu poate face un backup incremental. Momentan trăiesc periculos, fără backup recent.

Versiunea finală lansată alaltăieri e un build mai nou, un alt Golden Master, pe care n-am încercat încă să-l instalez, poate au rezolvat problemele de mai sus. Interesant e că nu se plânge nimeni pe net de chestia cu backupul.

Impresii:

- foarte bun suport multi-monitor pentru aplicații fullscreen. Pentru prima dată, după mizeriile din Lion și Mountain Lion, pot să lucrez eficient cu un monitor extern de 19 inch, pe lângă cel de 17 al laptopului. Pe unul rulează Windows în Parallels 9 (încă buggy), iar pe celălalt aplicațiile Mac OS;

- Safari se mișcă mult mai bine decât Chrome, am renunțat la browserul Google, opțiunea numărul unu în ultimii ani. Pe lângă hilarele versiuni noi, cu funcții cvasi-inexistente, devenise greoi și mă enerva afișarea dialogul de printare propriu, care nu-mi oferă controlul asupra unor opțiuni esențiale ale imprimantei. De fiecare dată trebuia să fac un pas în plus, să aleg opțiunea de a printa prin setările de sistem - din păcate această opțiune nu se poate salva permanent - iar eu tipăresc din browser destul de des. Mi-a ajuns;

- alertele unor site-uri web, care acum apar în Notification Center chiar și când Safari e închis, sunt utile, mai ales dacă nu te abonezi la multe (poate devin enervante);

- iBooks: util când vreau să-mi continui lectura începută pe tabletă sau am nevoie de un citat, îl folosesc mai mult decât credeam;

- Maps: tot nu știe străzile din Sibiu, e funcție de server, nu de SO, știu, dar încă e enervant;

- Tag-uri: le dau o șansă, să vedem cât de utile sunt. Cred că au să-și arate valoarea, mai ales că am diverse fișiere ce pot fi grupate logic chiar dacă rezidă în foldere diferite;

- Tab-urile din Finder: în sfârșit!

- util: dezactivarea plug-in-urilor Flash, mari consumatoare de putere de calcul, când paginile web sunt în fundal;

- Messages, cu care am înlocuit Yahoo Messenger, are un bug, nu-mi arată fereastra de conversație totdeauna (e legat de noile funcții de Notification Center și răspuns de acolo);

- SMB2 promitea un acces mai rapid la servere de fișiere tip Windows. Nu mi se pare că aduce o îmbunătățire semnificativă, din păcate, tot greu se conectează.

Ar mai fi și alte funcții, dar nu sunt așa de evidente sau utile, poate după ce mai trece o perioadă de timp, apare 10.9.1, se adaptează și programele 3rd party, să le pot analiza mai amănunțit. Mă refer mai ales la tech goodies ca: App Nap, compresia memoriei, OpenCL

Concluzie: recomand update-ul, mai ales că e gratis. Un review amănunțit găsiți la ArsTechnica.

Citește în continuare

Automobile care-și urăsc proprietarii

Cred că geamurile cu acționare manuală ar trebui să revină în trend. Știu trei cazuri de mașini care și-au deschis singure geamurile când plouă - e ca începutul variantei moderne, cu electronică făcută la fabricile din Sibiu, a romanului lui Stephen King, Christine. E vorba de un Golf V, un Golf VI și un BMW seria 3 din 2003. 

Toți proprietarii s-au trezit dimineața, după o ploaie zdravănă, cu toate geamurile deschide complet și interiorul inundat. Unul a demontat fețe de uși și a uscat electronica din ele, altul închide geamurile doar cu motorul pornit, pentru că altfel unul din ele se redeschide până la jumătate câteodată. Toți au fost la electricieni, s-au făcut diagnosticări, nu se poate reproduce problema. 

Mașinile nu suferiseră accidente la uși și acestea nu fuseseră demontate. Golfurile fiind relativ noi, nici chederele nu erau uzate, la BMW ai putea spune că are 10 ani și poate nu mai sunt în cea mai bună condiție.

Nu cred că poți să deschizi geamurile accidental, cu cheia aflată în buzunar sau poșetă: butonul telecomenzii/cheii trebuie acționat constant, pentru câteva secunde bune, e destul de lung procesul și când stai lângă mașină, cu atât mai anevoios dacă mergi spre casă sau chiar din casă, unde semnalul e slab. În plus, geamurile nu se deschid când e vreme frumoasă, doar la ploaie.

Bănuiesc o electronică neizolată complet (computerul de comfort sau vreun senzori), când e umiditate mare se întâmplă ceva acolo. Știți pe cineva care a pățit-o, există vreo soluție (în afară de ținutul în garaj când plouă), se cunosc cauzele exacte?

Citește în continuare

Roșu SRL. Campania #produsinsibiu

Poate nu vă vine să credeți, dar să faci producție în România nu e așa simplu cum pare, mai ales în cazul articolelor de serie mică sau unicate - chiar dacă forța de muncă poate fi încă considerată ieftină. Materia primă folosită în anumite branșe se găsește greu, trebuie importată, ceea ce presupune costuri și durată mai mare de execuție, afectează competitivitatea. Este doar unul din motivele pentru care oamenii de afaceri renunță la producție și se concentrează pe servicii sau pe alte domenii unde know-how-ul și retehnologizarea sunt mai puțin costisitoare, bătăile de cap mai mici și marja de profit mai mare. Însă o țară nu poate trăi doar din servicii (până și companiile din SUA mută o parte din producție înapoi) și din investiții străine (pericolul Nokia/Cluj), e necesară, scuzați limbajul de lemn, stimularea și sprijinirea industriașilor locali. Niciun guvern n-a avut viziune în acest sens. 

Fac o paranteză. Un avertisment clar pentru următorul proiect al aeroportului sibian: nici unul din cei pe care i-am întrebat nu e interesat de terminalul cargo, transportul aerian costă prea mult. Sper că cei de la CJ s-au consultat cu firmele locale și există interes real, nu la nivel de declarații politicoase.

În episodul de astăzi vă prezint firma Roșu SRL, axată pe două domenii de activitate distincte: marochinărie/încălțăminte și confecții metalice/utilaje pentru industria cărnii. Noi am vizitat doar partea de industrie grea, unde se realizează diverse echipamente pentru abatoare, gen ”depilator-opăritor porcine”, ”jupuitor electric”, ”mașină decalotat căpățâni” dar și altele cu nume mai puțin ”exotic”: uși, jgeaburi, cărucioare, chiuvete. Toate au în comun materialul din care sunt fabricate: inoxul alimentar, însă diferă de la o comandă la alta, fiecare proiect fiind unicat, realizat în funcție de dorințele și geometria specifică clientului. 

Bineînțeles, și mentenanța este oferită de firmă, chiar și pentru utilaje achiziționate din import. Discuția cu cei care ne-au prezentat fabrica (domnișoara Cristina Roșu și domnul Rareș Berariu) s-a întins pe mai mult de o oră și a fost atât de agreabilă încât am omis să iau notițe. Am reținut însă că echipamentele pe care le folosesc în producție sunt de generație mai veche pentru că sunt mult mai trainice decât cele moderne, care nu oferă nici garanție mai mare de doi ani. Datorită necesității de a produce unicate, nu se folosesc linii de producție ci angajați policalificați, buni cunoscători ai meseriei. Le-am sugerat, în glumă, să se extindă la construcția de ambarcațiuni, sediul fiind situat chiar pe malul Cibinului.

"Produs in Sibiu" este o campanie realizata de Asociatia Produs in Sibiu impreuna cu ziarul Sibiu 100%.

Blogurile invitaților:

http://alexandrapalconi.info

http://theannemarie.ro

http://obisnuit.eu

http://alex-dima.ro

http://cristianflorea.ro

http://vlad.dulea.ro

http://www.ancaduma.ro

http://alinamassier.ro

http://istvanbertalan.blogspot.com 

http://www.cristianls.ro

http://www.douamaini.ro

http://diana-ribana.ro
http://cemerita.ro/

Citește în continuare

Compoziție: truse de prim ajutor odihnindu-se

În același apartament sunt înregistrate două firme diferite, cu același administrator. Una din ele are și alți angajati, cealaltă nu. Legea zice că e nevoie de... logic: două truse medicale diferite. Dacă cumva pățește ceva, omul trebuie să se gândească pentru care din firme lucra în acel moment și să deschidă trusa corespunzătoare.

Dacă trage doar o sperietură și e după program, poate deschide un flacon din trusa din mijloc, cumpărată de la Clinica de Bere (de la 7 six-pack-uri în sus, livrare gratuită în Ro).

Citește în continuare

Lytos. Campania #produsinsibiu

În cadrul proiectului de săptămâna trecută am mai vizitat două firme, despre care o să vorbesc astăzi și mâine. În plus, Super Mamma merită un La mulți ani! la aniversarea a 10 ani de existență; cine n-a mâncat niciodată la ei o ciorbă de burtă după ce-a venit de la munte, kebap după clubbing sau mâncare chinezească? Wishlist: sushi :)

Lytos, fabrica de la ieșirea din Cristian, face parte din grupul italian Mondeox, ce mai deține unități de producție la Aiud și în Ucraina. Realizează în principal bocanci pentru munte, lucrați manual, durabili. Poate i-ați întâlnit sub diverse branduri internaționale (Jack Wolfskin, de exemplu) sau sub mărcile proprii. Chiar dacă poartă altă marcă, designul și materialele sunt alese de producător, aportul clientului e doar la nivel de logo.

Sfat: dacă aveți nevoie de asemenea echipament puteți vizita atât magazinul din cadrul firmei cât și webshopul, au prețuri de producător. În magazinul de prezentare mai găsiți și alte tipuri de încălțăminte, care nu sunt manufacturate de ei, ci de o firmă partener din Italia.

Fabrica de la Cristian produce zilnic aproximativ 450 fețe de bocanc, trimise apoi la Aiud, unde sunt montate părțile izolatoare și talpa.

"Produs in Sibiu" este o campanie realizata de Asociatia Produs in Sibiu impreuna cu ziarul Sibiu 100%.

Blogurile invitaților:

http://alexandrapalconi.info

http://theannemarie.ro

http://obisnuit.eu

http://alex-dima.ro

http://cristianflorea.ro

http://vlad.dulea.ro

http://www.ancaduma.ro

http://alinamassier.ro

http://istvanbertalan.blogspot.com 

http://www.cristianls.ro

http://www.douamaini.ro

http://diana-ribana.ro
http://cemerita.ro/

Citește în continuare

Concert Nicu Patoi și Platonic@Oldies Pub

Acum câteva luni, după o lecție de muzică, am întrebat profesorul care este cel mai bun chitarist din România. Răspunsul a venit imediat: Nicu Patoi. N-auzisem de el, spre rușinea mea, dar a completat: chitaristul lui Bănică. Joi seara, la concertul Antract din Oldies, m-am interesat cine cântă săptămâna viitoare și am aflat că vine trupa Platonic. Nici de ei nu auzisem, mi s-a spus că e trupa lui Nicu Patoi și că e musai de văzut, au cântat în deschidere la Joe Satriani.

În mod normal teaserul ar trebui să se încheie aici, am zis esențialul - prezența e obligatorie, mai ales când recomandarea vine de la doi muzicieni profesioniști - am primit însă o invitație dublă pentru unul din cititorii blogului și informații suplimentare, poate sunteți curioși să aflați câteva detalii.

Formația Platonic e compusă din Nicu Patoi la chitară solo, Adrian Ciuplea la chitară bass (membru Vița de Vie, întors recent dintr-un turneu cu Steve Vai), Berti Barbera (instrumente de percuție, să nu spuneți că n-ați auzit de el) și Răzvan Lupu, experimentat baterist, care a cântat cu aproape toate formațiile importante din țară. Middle of the Week Tour promovează cel de-al doilea album al trupei, Sweet Little 6 Strings, apărut în 2012, după mai mult de 500 de ore în studio, pe care se găsesc compoziții aflate la intersecția dintre blues, rock, jazz și funk, ”o muzică foarte accesibilă, în care ideea de grup și de unitate sunt mai importante decât necesitatea de a admira un solist vocal sau de a reține vreun refren.”

De la ce credeți că vine numele albumului promovat în acest turneu? Persoana cu cel mai interesant răspuns (pus ca și comentariu la acest articol) va câștiga o invitație dublă la concertul de joi, 24 octombrie, de la Oldies Pub Sibiu. Deadline: miercuri, 23 octombrie, ora 12 (la amiază).

P.S. Ca o ironie a sorții, la o căutare rapidă pe YouTube după numele formației, unul din primele rezultate e chiar piesa pe care mă chinui să o invăț de mai bine de două luni, într-o interpretare din 2009, pe care Nicu Patoi și-a pus amprenta, fiind ușor diferită de a lui Gary Moore.

Informații suplimentare găsiți pe pagina formației și pagina evenimentului. Ne vedem joi.

Later edit: o altă invitație este oferită pe blogul lui Tudor.

Citește în continuare

Trei piese faine, noi, românești

Feelgood song. Maga (Vunk) și Tudoran (Ca$$a Locco). Am ascultat-o de vreo douăzeci de ori azi. Găsită la Anca Duma.

Aeon Blank are un videoclip nou. Același rock de calitate:

AnySound, trupă orădeană de care n-am auzit până astăzi, a scos primul videoclip. Via TheFUA.



Muzica românească merge într-o direcție corectă :)

Citește în continuare

Să râdem cu Lorand Soares-Szasz

Cine-l plătește pe nenea ăsta să meargă prin țară și să țină seminarii pe gratis? De fapt uitați întrebarea, nu mă interesează.

Am primit un spam pe mailul de firmă de la susnumitul cu nume exotic - probabil principalul lui atu, pentru că dacă invitația la un seminar gratuit de asemenea calibru ar veni de la Espadrila Coacăză n-ar merge nici dracu. Nu zic, o fi interesant, poate ratez șansa vieții și o să fiu în continuare ”confuz și trist” așa cum duios zice el în încheiere, dar Lorande draghe, mailul tău pute de la cap la coadă și nu-mi generează dorința de a te cunoaște. În schimb vreau să te înjur pentru că mă pui să mă dezabonez de la ceva la care nu m-am abonat niciodată.

Începutul face toți banii, mă refer strict la linia ”Thunderbird thinks this message is junk mail”. Lorand versus pasărea-tunet. Pasărea-tunet câștigă, dar m-a mâncat să mă uit în folderul cu mizerii și m-a bufnit râsul când am citit ”se spune că cea mai bună reclamă este cea din gură în gură” - păi, atunci de ce trimiți spamuri, coane?

Altă dumă:

Atunci să-i trimitem pe toți cei de la Produs în Sibiu! Cum, n-au timp de prostii, muncesc? Mai am o curiozitate înainte de a te lăsa în plata domnului sponsor: ce înseamnă obligatoriu în ghilimele, măi Lorande? Vine din maghiară sau din portugheză?

Citește în continuare

Concert Antract deseară în Oldies Pub

Fiind o trupă cu membri din Sibiu și Vâlcea, ați avut ocazia să-i ascultați și vedeți de nenumărate ori - dar nu ca acum, pentru că au schimbat atât direcția, îndreptându-se spre britpop, precum și câteva elemente tehnice. În ultimii ani au avut mai multe piese interesante (de ex. Lucid, Dezbracă-te de tine) iar acum lansează un nou single: Începe să bată. E multă muncă în spatele acestor melodii și cred că o să vă placă această nouă etapă din cariera băieților. 

Sigur o să cânte și hiturile (M-am obișnuit, Inima mea), întrebarea e... cum o să sune preferata publicului masculin... Taci măi femeie? aka ”la mă-ta”?  :)

P.S. În videoclipul de la Una într-un milion apare la un moment dat și nevastă-mea.

Citește în continuare

Scandia - din altă lume. Campania #produsinsibiu

Anul 1922 a fost bun pentru Sibiu, un cetățean austriac deschide Flaro iar neamțul Josef Thell (actualmente personaj de spot publicitar) pune bazele unei firme de mezeluri, care avea să fie cumpărată în 1938 de niște suedezi și denumită Scandia. Am avut o dilemă, copil fiind, neînțelegând ce poate avea în comun firma de la mine din oraș cu ”tirurile” suedeze cu aproape același nume.

Ca orice sibian, sunt obișnuit cu Scandia de pe strada Morilor, așa că atunci când am ajuns la noul sediu, de la ieșirea spre Agnita, într-o zonă pe care n-o vezi de la șosea, am rămas surprins. Știam că s-au mutat în 2010, dar nu știam ce mândrețe de fabrică au construit: două hale mari unite de un corp de birouri.

A doua surpriză a venit când am ajuns în aceste birouri: culori calde, vii, aranjament și concept modern, total diferit de vechiile sedii comuniste ale majorității firmelor cu istoric bogat. Esti întâmpinat de secretara de la front-desk, în stânga și dreapta sunt ”open space-urile” unde lucrează angajații, gândite așa pentru a stimula colaborarea, există câteva birouri cochete, o sală de ședințe dispusă median precum și un spațiu de relaxare. Unele părți arată mai degrabă a magazin de prezentare, decât a firmă funcțională.

În zonele de producție n-am avut voie să facem poze, însă ceea ce am văzut m-a impresionat, este la un nivel pe care rar îl întâlnești și în Europa de vest. Accesul este strict controlat, permis doar prin vestiare, în echipament adecvat, după ce te-ai spălat pe mâini, iar turnichetul de intrare se învărte doar după ce ai introdus mâinile într-o instalație de dezinfectare. La ieșire se trece peste un jet de apă care curăță tâlpile încălțărilor. 

Din 2002 firma a devenit în totalitate privată, este lider de piață în România (45% cota de piață), face exporturi în 15 țări în care este concentrată diaspora românească (le-am văzut conservele în magazine din Santorini), iar aceste exporturi îi aduc 10% din cifra de afaceri de 50 milioane euro. Au colaborări cu multe lanțuri de magazine, pentru care realizează produse sub brand propriu. Se laudă că au investit masiv în R&D iar în acest moment toată gama lor se bazează pe rețete noi, fără E-uri, și certificări internaționale de profil. Unul din produsele de care sunt foarte mândri este pateul Bucegi Junior, realizat în colaborare cu Disney, care i-a supus la cel mai complex audit înainte de a le permite folosirea brandului, nu doar legat de conținut cât și de condițiile de muncă ale angajaților.

O parte din brandurile unite sub cupola Scandia Food: 

Scandia, Bucegi, Sadu, deliCina, Via, Rancho

Pentru că imaginea firmei e aproape de perfecțiune, îmi permit să fiu critic cu două aspecte: site-ul nu prezintă aceste noi produse (deliCina, Rancho) iar pagina echipei de management nu este funcțională; logo-ul, ce presupun că semnifică un corn al abudenței, are partea din stânga transparentă, spre alb - de la depărtare, atunci când este imprimat pe clădire/perete aduce a larvă/omidă uriașă, ceea ce nu vrei să asociezi cu o firmă producătoare de mâncare. Insignifiant, știu, în comparație cu efortul și investiția de acolo, până și bloggerii care au vizitat alte firme mari de profil din România (Danone) au rămas impresionați.

"Produs in Sibiu" este o campanie realizata de Asociatia Produs in Sibiu impreuna cu ziarul Sibiu 100%.

Blogurile invitaților:

http://alexandrapalconi.info

http://theannemarie.ro

http://obisnuit.eu

http://alex-dima.ro

http://cristianflorea.ro

http://vlad.dulea.ro

http://www.ancaduma.ro

http://alinamassier.ro

http://istvanbertalan.blogspot.com 

http://www.cristianls.ro

http://www.douamaini.ro

http://diana-ribana.ro
http://cemerita.ro/ 

Citește în continuare

Cum ții un Windows curat?

Are Zoso un articol interesant pe blog, inclusiv datorită comentariilor. Mi-am dat cu părerea și eu, pentru că am instalat câteva Windowsuri în cei 20 de ani de când dețin un PC. Deoarece aceste sfaturi merită popularizate și sunt de bun simț, reiau aici ideile de bază:

• ca sa ții un Windows curat trebuie să-l instalezi singur, fără bloatware-ul producătorului de hardware. Daca nu se poate, scoate din Startup și Registry (cheia Run) tot ce ți se pare dubios (doar comentează liniile, nu le șterge, poate ai nevoie de acele programe);
• musai: instalează toate update-urile de securitate. Suplimentar: păstreaza suficient loc liber pe partiția unde ai instalat SO-ul, șterge regulat fișierele temporare, dă-i din când în când o defragmentare (dacă n-ai ssd). 
• nu instala programe gratuite/adware pe modul full/default, ci pe custom, unde poți alege ce componente să fie instalate (vă scapă de toolbarurile acelea nenorocite din browsere);
• din păcate antivirusii gratuiți sunt destul de permeabili, nu asigură o protectie prea bună (multe experiente neplăcute cu AVG). Am experiențe mai plăcute cu Microsoft Forefront (folosit la lucru), însă sugerez să rulați Malwarebytes Antimalware (versiunea gratuită) din când în când – are reputația de a fi antivirusul recomandat de hotlineurile altor producători atunci când toate celelalte metode/produse încercate au dat greș. Nu are insă o la fel de buna reputație pe partea de protecție realtime, aici nu stiu ce sa recomand;
• fiți sceptici la orice oferte gratuite (dacă pare too-good-to-be-true probabil este), site-uri pirat și descărcări de programe de pe torenți, arhive ce se termină in .exe (activați opțiunea Windows Explorer de a vă arăta numele complet al unui program, inclusiv extensia);
• scanați stickurile USB când le băgați în calculator, nu dati click pe linkuri sau fișiere dubioase primite pe mess, fb, twitter sau mail.

Atât :)

Citește în continuare

Flaro la 91 de ani. Campania #produsinsibiu

Râdeam cu bloggerii în mașină, în drum spre Flaro, amintindu-ne de produsele realizate aici, folosite la școală de copiii din întreaga Românie înainte de 1989, eventual și un pic după. Unii și-au adus aminte de creioanele de 0.9, stilourile cu peniță sau compasuri, alții de lipiciul acela dulce - nicio masă fără pește și fără pelican (pelicanol, lipinol sau cum o mai fost numele științific; habar n-am dacă și el se făcea aici). Eu aveam o curiozitate suplimentară: să văd locul unde a fost medic de întreprindere mama, între 81 și 83.

Firma a fost fondată în 1922 de niște austrieci, apoi a venit naționalizarea, Revoluția și privatizarea, are capital 100% românesc, fiind parte din Radu Holding. Mama zice că la începutul anilor 80 erau 3000 de angajați, acum mai sunt aproximativ 300. Papetăria și birotica contează sub 10% în cifra de afaceri (promoțiile back to school sunt încă puternice și căutate), s-au reorientat spre industria automotive și electrotehnică, dezvoltând competențe variate: injecție mase plastică, galvanizare, ștanțare, CNC, ansamblare. Cifra de afaceri prognozată pentru anul acesta este de 7,3 milioane euro, iar pentru că lucrează în automotive au o grămadă de certificări. 

Montaj cablaje 

Mașină injecție mase plastice

Mi-a plăcut ordinea din hale, datorită meseriei știu să apreciez niște planuri de producție tipărite pe calculator, cu fotografii și schițe, zone delimitate conform normelor, tabeluri cu raportări etc; mi-a plăcut și implicare în evenimentele locale (Astra Film, FITS, Festivalul de muzică), mă bucur că patronii continuă producția și n-au ales calea facilă a vinderii activelor la fier vechi și transformării terenul în tun imobiliar. Aștept cu interes stilourile din aur masiv, dedicate centenarului :)

"Produs in Sibiu" este o campanie realizata de Asociatia Produs in Sibiu impreuna cu ziarul Sibiu 100%.

Blogurile invitaților:

http://alexandrapalconi.info

http://theannemarie.ro

http://obisnuit.eu

http://alex-dima.ro

http://cristianflorea.ro

http://vlad.dulea.ro

http://www.ancaduma.ro

http://alinamassier.ro

http://istvanbertalan.blogspot.com 

http://www.cristianls.ro

http://www.douamaini.ro

http://diana-ribana.ro
http://cemerita.ro/ 

Citește în continuare

În vizită la Sitemani. Campania #produsinsibiu

Zilele acestea are loc o nouă campanie de promovare a orașului nostru. De data aceasta ea este axată pe industria locală, iar bloggerii invitați au ocazia să vadă o parte din firmele de top ale Sibiului: Compa, Boromir, Flaro etc. În limita timpului disponibil o să particip și eu la unele din vizite, insă vă invit să urmăriți acțiunea pe Twitter (#produsinsibiu) sau pe bloguri (lista completă la final de articol). 

S-ar putea să realizați că nu știți multe detalii despre firmele ”noastre”, eu am avut surpriza plăcută să descopăr ieri o afacere de familie discretă, fondată în 1998, care transmite mai mult prin calitatea produselor decât prin comunicate PR. Este vorba de Sitemani SRL, producătoarea faimosului (pe plan local) muștar Mustardino. Știu că e faimos pentru că-mi aduc aminte momentul când unul din prietenii mei cu ambiții de masterchef îl recomanda cu căldură, la un grătar. Atunci n-am dat importanță numelui, însă acum am aflat că cei de la Sitemani nu fac rabat la calitate nici măcar atunci când vând marfa marilor lanțuri de retaileri iar numele lor nu apare pe ambalaj. Toate produsele se bazează pe ingrediente naturale, acesta fiind unul din principalele motive pentru care piața din România, sensibilă la preț, cunoaște în acest moment doar două mărci Sitemani: Mustardino și Yoky (ketchup, sos de maioneză, sos de ustoroi), deși la export merge o gamă mai largă de preparate. Dacă sunteți amatori de zacuscă, vestea bună este că în curând o să găsiți în magazine și sortimentele produse după o reteță locală. 

Tubul de sterilizare a borcanelor de zacuscă

N-am să dau prea multe cifre, însă oamenii se laudă cu 54 de angajați, laborator de analiză propriu, o fluctuație a personalului foarte redusă și creștere a cifrei de afaceri chiar și pe timp de criză. Constată însă că această criză se adâncește încă, mulți clienți de încredere începând să decaleze termenele de plată. Sunt certificați după diverse norme și au contracte comerciale cu toți marii retaileri, calitatea produselor lor fiind atât de bine cunoscută în industrie încât lucrează la capacitate maximă și nu sunt nevoiți să caute clienți. 

Cel mai mult mi-a plăcut seriozitatea și relaxarea lor, n-au încercat să folosească cuvinte mari sau să se laude excesiv, întreaga atitudine a denotat competență, încredere și mândrie în munca și produsele lor.

"Produs in Sibiu" este o campanie realizata de Asociatia Produs in Sibiu impreuna cu ziarul Sibiu 100%.

Blogurile invitaților:

http://alexandrapalconi.info

http://theannemarie.ro

http://obisnuit.eu

http://alex-dima.ro

http://cristianflorea.ro

http://vlad.dulea.ro

http://www.ancaduma.ro

http://alinamassier.ro

http://istvanbertalan.blogspot.com 

http://www.cristianls.ro

http://www.douamaini.ro

http://diana-ribana.ro

http://cemerita.ro/ 

Citește în continuare

Dragă jurnalule de weekend

Când am plecat vineri seara la 7 de la lucru, mi-am dat seama că am nevoie de un weeekend calm, de relaxare. L-am început însă cu o ieșire în oraș, la masă, urmată de decizia subită de a vedea meciul la Just Beer Pub - îmi era poftă de bere cu alune, nu de fotbal. Apoi m-am dus acasă și m-am culcat, nu mi-a ars de cluburi, fusesem cu o săptămână înainte în Oldies la party-ul aniversar de 5 ani (La mulți ani!). Apropo, în numărul actual Zile și Nopți găsiți o prezentare a pubului, cu excepția ultimului paragraf e scrisă de mine:

Sâmbătă m-am trezit devreme și-am studiat un pic chitara. După care am pus mâna pe ea și-am exersat. Un vecin dădea găuri, altul zugrăvea. Am dat și eu mai tare și-am exersat obsesiv bend-ul unor corzi subțiri și plângăcioase, totodată stridente. După-amiaza am petrecut-o la aer, în Piața Mică - nu credeam că o să ne mai ascundem de soare anul acesta, în Sibiu. Am ascultat noi povești despre vecinul isteric de la ANL-uri, noi am râs, cei pe care-i terorizează nu prea. Apoi a mai urmat o tură de exercițiu la chitară (acasă, nu în Piața Mică), iar după câteva duble am reușit chiar să încropesc un filmuleț în care nu-s foarte multe greșeli de intrepretare (sub 100). Mai multe pe tema asta într-un post separat. 

Seara s-a încheiat cu baschet la DigiSport și filmul Behind the Candelabra, despre viața lui Liberace, jucat bine, dar creepy, de Michael Douglas. Poate era mai bine dacă urmau dictonul what happens behind the candelabra, stays behind the candelabra. La 12 noaptea, în scara de lângă, un ponei asculta bumți-bumți cu mult bas. M-am întrebat dacă ar vrea să audă niște note stridente și plângăcioase, dintr-un amplificator lipit de peretele comun. Pentru că ceilalți vecini nu mi-au greșit cu nimic (mai puțin ăla care a promis că vopsește peretele după ce și-a închis balconul, în 2012) m-am dus la culcare.

Duminica a început în același mod relaxat, lectură și chitară - de când m-a pus Manole să o învăț, am un mai mare respect pentru Ploaia lu' Cargo, dezvoltă atenția distributivă. După încă un pic de soare în Piața Mică a venit momentul întrebărilor fundamentale gen ”oare de ce nu țin cu altă echipă?”. Poate ați ghicit, a jucat CSU Sibiu cu Enervia Rovinari, meci decis doar după prelungiri. Băieții și-au complicat pardida singuri, spulberând un avantaj bunicel, c-așa-i românul, chiar dacă-l cheamă Nelson, Lee, Austin, Ceskovic sau Bojovic. Și această seară s-a încheiat tot cu film, The Lone Ranger - mai amuzant decât speram. Cred că mi s-au redus standardele în materie de comedie și western de când n-am mai văzut un film bun.

Astăzi înapoi pe plantație:

Citește în continuare

Noutăți Just Beer Pub

Prietenul meu de la Just Beer Pub, locul oficial de văzut meciuri al cvasi-nemicrobiștilor de la noi din firmă (o înfrângere cu 4-0 se acceptă mult mai lesne după trei beri cu 7-10%), anunță cu mândrie că în curând o să puteți degusta și o bere artizanală și nepasteurizată, produsă într-o microberărie românească independentă (care nu se numește Terapia). În plus, pe lângă zecile de variante de bere provenite din șase țări cu tradiție în acest domeniu, de la redeschiderea din septembrie puteți consuma și alte produse alcoolice gen whisky sau vodkă - chiar și cu chipsuri sau alune, decă vă cade bine. Bineînțeles, voi o să mergeți pentru bere, dar poate aveți vreun prieten care stinge vodka cu suc de hamei, și atunci era păcat să nu se simtă omul ca acasă. Există și single malt, vă las să ghiciți cine i-a sugerat ce brand să aducă :) 

Cum ar veni, Just Beer a devenit Just Beer and More (pun intended). Pentru a sta la curent cu noutățile și a afla când ajunge berea românească, al cărei nume nu-l cunosc nici eu, vă invit să dați like paginii de FB a pubului. Ca să vă fie mai ușor pe viitor, am adăugat-o în rubrica Utile din dreapta.

Lectură suplimentară.

Citește în continuare

It's a bird? It's a plane? It's Lenuța!

Doamna care face curățenie la birou, femeie hotărâtă de suburbie (că nici Șura Mică nu mai e chiar la țară), are tot felul de povești eroice. Poate nu v-am spus de ziua când mi-a spălat tot balconul de acasă (complet închis, cu geam termopan și structură de pvc) - pe exterior - escaladând pervazul, ținându-se cu o mână de el și stând cu picioarele pe o ramă de beton lată de 3-4 cm. 

E drept, locuiesc la etajul unu, de curând am aflat că a făcut una mai nebună, la etajul patru, la alt ”client”. A rămas blocată pe balcon, după ce o rafală de vând a trântit ușa (clasică, nu pvc). S-a gândit că nu e bine să piardă timpul și să stea acolo până se întoarce proprietarul, că are treabă de făcut, așa că s-a întins și a intrat pe geamul de lângă, care, din fericire, era deschis. Din moment ce-am scris ”din fericire” și nu ”din păcate” înseamnă că a supraviețuit.

Citește în continuare

Phil Jackson - 11 inele. De la zen la baschet

Bestseller în Statele Unite, cartea ”11 rings” a legendarului antrenor de baschet Phil Jackson e o lectură plăcută. Nu dezvăluie cine știe ce secrete despre echipele pe care le-a antrenat, însă aruncă o lumină asupra modului în care a reușit să obțină atâtea titluri de campion, antrenând caractere puternice (Michael Jordan, Shaq, Kobe), unele de-a dreptul dificile (Dennis Rodman). Cuvintele cheie sunt răbdare și echipă. A încercat să-și tempereze orgoliul, să lase jucătorilor suficientă libertate încât aceștia să poată pune în practică imaginația și talentul, dar să știe totuși în ce sistem joacă și să înțeleagă că fără un spirit de echipă și încredere reciprocă nu se pot câștiga meciurile grele.

Supranumit ”Zen Master”, leadershipul lui e influențat puternic de filosofia asiatică. Deși sunt niște idei de bun simț, cred că fiecăruia dintre noi i-ar trebui multă răbdare și ar duce o luptă grea cu instinctele și obiceiurile lui pentru a putea pune în practică așa ceva:

”After years of experimenting, I discovered that the more I tried to exert power directly, the less powerful I became. I learned to dial back my ego and distribute power as widely as possible without surrendering final authority. Paradoxically, this approach strengthened my effectiveness because it freed me to focus on my job as keeper of the team’s vision.”

La fel, oricine ia parte la o confruntare care nu se termină cum spera, ajunge în situația asta:

“If I’ve learned anything in my years of practicing Zen and coaching basketball, it’s that what we resist persists. Sometimes the letting go happens quickly; other times it may take several sleepless nights. Or weeks.”

Bineînțeles, cartea nu e o prelegere filosofică sau religioasă, nu în aceste aspecte constă valoarea ei, se citește mai ales pentru personajele faimoase și picanteriile ocazionale, cine altcineva ar putea caracteriza mai bine diferențele dintre Jordan și Kobe (sunt vreo două pagini pe tema asta):

“The differences between Michael’s and Kobe’s shooting styles are also pronounced. Michael was a more accurate shooter than Kobe. He averaged nearly 50 percent from the field during his career—an extraordinary figure—and was often in the 53 percent to 54 percent range during his prime. Kobe averages a respectable 45 percent, but his hot streaks tend to go longer than Michael’s did. Jordan was also more naturally inclined to let the game come to him and not overplay his hand, whereas Kobe tends to force the action, especially when the game isn’t going his way. When his shot is off, Kobe will pound away relentlessly until his luck turns. Michael, on the other hand, would shift his attention to defense or passing or setting screens to help the team win the game.”

Altă declarație de bun simț legată de leadership și dezvoltarea copiilor. V-ați fi așteptat la ea de la jucător de baschet?

Kobe likes to say that he learned 90 percent of what he knows about leadership from watching me in action. “It’s not just a basketball way of leadership,” he says, “but a philosophy of how to live. Being present and enjoying each moment as it comes. Letting my children develop at their own pace and not trying to force them into doing something they’re not really comfortable with, but just nurturing and guiding them along. I learned that all from Phil.”

Sper că antrenorii noștri sunt și ei familiarizați cu cartea Tribal Leadership, care prezintă cele cinci stadii ale evoluției unor grupuri mici și mijlocii. I-ar ajuta să sudeze o echipă:

STAGE 1—shared by most street gangs and characterized by despair, hostility, and the collective belief that “life sucks.STAGE 2—filled primarily with apathetic people who perceive themselves as victims and who are passively antagonistic, with the mind-set that “my life sucks.” Think The Office on TV or the Dilbert comic strip.STAGE 3—focused primarily on individual achievement and driven by the motto “I’m great (and you’re not).” According to the authors, people in organizations at this stage “have to win, and for them winning is personal. They’ll outwork and outthink their competitors on an individual basis. The mood that results is a collection of ‘lone warriors.’”STAGE 4—dedicated to tribal pride and the overriding conviction that “we’re great (and they’re not).” This kind of team requires a strong adversary, and the bigger the foe, the more powerful the tribe.STAGE 5—a rare stage characterized by a sense of innocent wonder and the strong belief that “life is great.” (See Bulls, Chicago, 1995–98.)

 La final, ar fi bine să citiți și o contraopinie. Savuroasă.

Citește în continuare

Ironia sorții

Brazilia găzduiește Cupa Mondială în 2014. Un domn pe care-l cunosc are prietenă braziliancă. Ea lucrează la sectorul VIP de pe Maracana, poate face rost de bilete. Prietena ei cea mai bună lucrează la FIFA Brazilia, adică poate face rost de orice fel de bilete, pentru oricare meci de la Word Cup 2014. Domnul respectiv e neamț. Totuși, lui nu-i place fotbalul și nu vrea bilete :)

PS. Nu, n-am să vă pun o pilă, descurcați-vă :)

Citește în continuare

Santorini - turul insulei (3)

Cum vă dați seama că n-am timp de scris? Multe posturi cu poze :)

Urmează ultima parte a turului insulei Santorini, seara petrecută în Oia (pronunțat Ia), localitatea spectaculoasă ale cărei imagini le găsiți pe majoritatea prospectelor. Coasta abruptă dinspre vest, cu vedere la vulcan, este zona de lux, cu multe hoteluri și restaurante amplasate în trepte, până jos. Chiar în vârful dealului există o alee pe care circulă turiștii, la nivelul acoperișurilor caselor de pe ambele părți.

În depărtare, în dreapta, se observă extrema cealaltă a insulei, unde este amplasat farul, iar la mijloc, în stânga, este Fira:

Unul din acoperișurile faimoase, prezent în multe fotografii aeriene. De la sol nu este la fel de spectaculos: 

Fiind momentul apusului, una din atracțiile insulei, toată lumea se îngrămădea în partea de vest. Am prins locuri la o terasă mai retrasă, dar cu priveliște bună. Apusul, săracul, e la fel ca peste tot, de exemplu în Mallorca, unde se vede de pe o plajă de zeci de kilometri, e la fel de spectaculos, dar nu poate fi monetizat la fel de bine ca de pe o insulă îngustă, stâncoasă la vest.

Noapte ies în evidență piscinele luminate:

Seara am încheiat-o la restaurantele pescărești din vechiul port, Ammoudi, la baza muntelui pe care se află Oia, care ne-a fost recomandat de cei de la care am închiriat mașina, cu textul ”acolo l-am îmbătat într-o seară pe președintele EU”. Se pare că nu le-a folosit la mare lucru, însă mâncarea a fost foarte bună, a trebuit să ne alegem peștii din vitrină, erau proaspeți. Locul arată foarte bine ziua (poze aici), fiind folosit drept platou de filmare pentru câteva filme.

Citește în continuare