Akropolis redivivus

Restaurantul Akropolis, în vechiul sediu de pe strada Abatorului, era unul din locurile pe care le vizitam frecvent într-o perioadă, atât la amiază, cu colegii, cât și seara, cu prietenii, când ne era poftă de mâncare grecească. Musacaua mi-a plăcut de fiecare dată. Am citit în Turnul Sfatului că s-a mutat în Centru (vis-a-vis de restaurantul Pasaj) așa că am plănuit să-l retestăm sâmbătă seara, mai ales că cei de la Union au închis restaurantul grecesc și a rămas singurul cu acest profil, din câte știu.

Prima problemă: pe net informațiile sunt în mare parte vechi, de multe ori e specificată atât adresa de pe Abatorului cât și numărul de mobil al cuiva care nu mai are treabă cu ei, deci nu se pot face rezervări. Noroc cu un prieten care avea drum prin zonă, a vorbit el de masă.

Ajunși acolo, prima impresie a fost similară cu cea a redactorului de la Turnul Sfatului și avea să fie consolidată până la plecare: nu e un loc de fițe, decorul e o combinație de local românesc reșapat cu adaosuri de gipsuri grecești iar fața de masă era pătată. Premise fie pentru o țeapă imensă, dacă oamenii au adoptat filosofia că în zone turistice nu prea vin oamenii de două ori, fie pentru o mâncare foarte bună, dacă s-au concentrat pe esențial și se pricep predominant la bucătărie. 

Până să ajungem să ne potolim foamea a fost însă un întreg proces, cum să-i zic, ca să nu jignesc... mai bine nu-i zic nicicum și vă relatez faptele, menționând că doamna chelneriță ori s-a recalificat recent ori avea în spate 30 de ani de experiență într-un bistro de cartier.

Am început cu băuturile: fetele doreau vin alb, din care ni s-a spus că există la carafă și e demisec. A venit carafa, era demidulce spre dulce. Noi, băieții, am ales o sticlă de vin roșu, grecesc, Agiorgitiko, arătat cu degetul în meniu, pentru siguranță. A venit doamna cu o sticlă de Retsina albă, cu dopul aproape scos și tirbușonul înfipt bine în el. Am oprit-o înainte să-l extragă, i-am arătat încă o dată în meniu ce dorim. S-a întors cu vinul corespunzător, dar la fel, cu tirbușonul înfipt în dopul aproape scos, cârcotașii ar putea spune că sticla conținea ce doreau ei să bage acolo. Din fericire, vinul a fost decent. Amicul își comandase și o bere, doamna a uitat de ea, ce-i drept, era singura care servea în tot localul (patru mese ocupate, dar una de vreo 10 persoane).

Servitul vinului a fost un moment artistic decupat din alt film: deși aveam pahare mari pe masă, doamna le-a luat și mi-a adus păhărelul de apă vizibil în poza de mai jos (în mijloc, cel cu Selters). Voia să-mi toarne în el. Am oprit-o și am rugat-o să toarne în paharul mare. A turnat și a turnat, poate ar mai fi turnat și astăzi dacă n-o opream, îmi era frică că mi-l umple până la buză și nu-i rămâne nimic amicului. În poză se vede nivelul - după ce băusem deja din el. Ne-a întrebat inclusiv dacă vrem șpriț.

Apoi a venit momentul să comandăm mâncarea. Cineva a întrebat ce-i ”saganaki kefalotiri”. A plecat să întrebe bucătarul. A revenit și ne-a zis că nu mai au. Dar totuși, ce e? Un fel de brânză grecească. Ok. Ne-a recomandat o friptură de miel, făcută cu două ore înainte. Prietenul dorea platoul Athen (cu ficat de vita). După încă o tură la bucatarie, a aflat că nu au nici din ăsta, așa că a ales mielul.

Noi voiam un platou cu niște antreuri combinate, brânză feta, dovlecei și vinete, fasole uriașă și niște pita. După a treia tură la bucătărie a confirmat că ni-l poate pregăti. Preparatul mâncării n-a durat foarte mult, majoritatea celor din restaurant mâncau deja iar comanda noastră consta doar din antreuri și mielul ante-preparat. Au fost bune spre foarte bune, îndestulătoare, au gustat și ceilalți din platoul nostru iar cea de-a doua pita comandată a venit rapid.

Concluzia: o să mai mergem, mâncarea poate fi recomandată, iar cu un pic de atenție pentru detalii și servire locul ar putea trece la un alt nivel, nu de restaurant de lux ci de tavernă prietenoasă și nepretențioasă, dar în care să te simți bine cu prietenii. Deocamdată e un pic greu să te relaxezi, cel puțin până ajunge comanda pe masă.

P.S. Deși nu-mi lipsește, poate ar fi de efect dacă ar oferi câte un ouzo din partea casei, la final, ca în localurile grecești din Germania și țara mamă.