Dragă jurnalule de weekend

Când am plecat vineri seara la 7 de la lucru, mi-am dat seama că am nevoie de un weeekend calm, de relaxare. L-am început însă cu o ieșire în oraș, la masă, urmată de decizia subită de a vedea meciul la Just Beer Pub - îmi era poftă de bere cu alune, nu de fotbal. Apoi m-am dus acasă și m-am culcat, nu mi-a ars de cluburi, fusesem cu o săptămână înainte în Oldies la party-ul aniversar de 5 ani (La mulți ani!). Apropo, în numărul actual Zile și Nopți găsiți o prezentare a pubului, cu excepția ultimului paragraf e scrisă de mine:

Sâmbătă m-am trezit devreme și-am studiat un pic chitara. După care am pus mâna pe ea și-am exersat. Un vecin dădea găuri, altul zugrăvea. Am dat și eu mai tare și-am exersat obsesiv bend-ul unor corzi subțiri și plângăcioase, totodată stridente. După-amiaza am petrecut-o la aer, în Piața Mică - nu credeam că o să ne mai ascundem de soare anul acesta, în Sibiu. Am ascultat noi povești despre vecinul isteric de la ANL-uri, noi am râs, cei pe care-i terorizează nu prea. Apoi a mai urmat o tură de exercițiu la chitară (acasă, nu în Piața Mică), iar după câteva duble am reușit chiar să încropesc un filmuleț în care nu-s foarte multe greșeli de intrepretare (sub 100). Mai multe pe tema asta într-un post separat. 

Seara s-a încheiat cu baschet la DigiSport și filmul Behind the Candelabra, despre viața lui Liberace, jucat bine, dar creepy, de Michael Douglas. Poate era mai bine dacă urmau dictonul what happens behind the candelabra, stays behind the candelabra. La 12 noaptea, în scara de lângă, un ponei asculta bumți-bumți cu mult bas. M-am întrebat dacă ar vrea să audă niște note stridente și plângăcioase, dintr-un amplificator lipit de peretele comun. Pentru că ceilalți vecini nu mi-au greșit cu nimic (mai puțin ăla care a promis că vopsește peretele după ce și-a închis balconul, în 2012) m-am dus la culcare.

Duminica a început în același mod relaxat, lectură și chitară - de când m-a pus Manole să o învăț, am un mai mare respect pentru Ploaia lu' Cargo, dezvoltă atenția distributivă. După încă un pic de soare în Piața Mică a venit momentul întrebărilor fundamentale gen ”oare de ce nu țin cu altă echipă?”. Poate ați ghicit, a jucat CSU Sibiu cu Enervia Rovinari, meci decis doar după prelungiri. Băieții și-au complicat pardida singuri, spulberând un avantaj bunicel, c-așa-i românul, chiar dacă-l cheamă Nelson, Lee, Austin, Ceskovic sau Bojovic. Și această seară s-a încheiat tot cu film, The Lone Ranger - mai amuzant decât speram. Cred că mi s-au redus standardele în materie de comedie și western de când n-am mai văzut un film bun.

Astăzi înapoi pe plantație: