Phil Jackson - 11 inele. De la zen la baschet

Bestseller în Statele Unite, cartea ”11 rings” a legendarului antrenor de baschet Phil Jackson e o lectură plăcută. Nu dezvăluie cine știe ce secrete despre echipele pe care le-a antrenat, însă aruncă o lumină asupra modului în care a reușit să obțină atâtea titluri de campion, antrenând caractere puternice (Michael Jordan, Shaq, Kobe), unele de-a dreptul dificile (Dennis Rodman). Cuvintele cheie sunt răbdare și echipă. A încercat să-și tempereze orgoliul, să lase jucătorilor suficientă libertate încât aceștia să poată pune în practică imaginația și talentul, dar să știe totuși în ce sistem joacă și să înțeleagă că fără un spirit de echipă și încredere reciprocă nu se pot câștiga meciurile grele.

Supranumit ”Zen Master”, leadershipul lui e influențat puternic de filosofia asiatică. Deși sunt niște idei de bun simț, cred că fiecăruia dintre noi i-ar trebui multă răbdare și ar duce o luptă grea cu instinctele și obiceiurile lui pentru a putea pune în practică așa ceva:

”After years of experimenting, I discovered that the more I tried to exert power directly, the less powerful I became. I learned to dial back my ego and distribute power as widely as possible without surrendering final authority. Paradoxically, this approach strengthened my effectiveness because it freed me to focus on my job as keeper of the team’s vision.”

La fel, oricine ia parte la o confruntare care nu se termină cum spera, ajunge în situația asta:

“If I’ve learned anything in my years of practicing Zen and coaching basketball, it’s that what we resist persists. Sometimes the letting go happens quickly; other times it may take several sleepless nights. Or weeks.”

Bineînțeles, cartea nu e o prelegere filosofică sau religioasă, nu în aceste aspecte constă valoarea ei, se citește mai ales pentru personajele faimoase și picanteriile ocazionale, cine altcineva ar putea caracteriza mai bine diferențele dintre Jordan și Kobe (sunt vreo două pagini pe tema asta):

“The differences between Michael’s and Kobe’s shooting styles are also pronounced. Michael was a more accurate shooter than Kobe. He averaged nearly 50 percent from the field during his career—an extraordinary figure—and was often in the 53 percent to 54 percent range during his prime. Kobe averages a respectable 45 percent, but his hot streaks tend to go longer than Michael’s did. Jordan was also more naturally inclined to let the game come to him and not overplay his hand, whereas Kobe tends to force the action, especially when the game isn’t going his way. When his shot is off, Kobe will pound away relentlessly until his luck turns. Michael, on the other hand, would shift his attention to defense or passing or setting screens to help the team win the game.”

Altă declarație de bun simț legată de leadership și dezvoltarea copiilor. V-ați fi așteptat la ea de la jucător de baschet?

Kobe likes to say that he learned 90 percent of what he knows about leadership from watching me in action. “It’s not just a basketball way of leadership,” he says, “but a philosophy of how to live. Being present and enjoying each moment as it comes. Letting my children develop at their own pace and not trying to force them into doing something they’re not really comfortable with, but just nurturing and guiding them along. I learned that all from Phil.”

Sper că antrenorii noștri sunt și ei familiarizați cu cartea Tribal Leadership, care prezintă cele cinci stadii ale evoluției unor grupuri mici și mijlocii. I-ar ajuta să sudeze o echipă:

STAGE 1—shared by most street gangs and characterized by despair, hostility, and the collective belief that “life sucks.STAGE 2—filled primarily with apathetic people who perceive themselves as victims and who are passively antagonistic, with the mind-set that “my life sucks.” Think The Office on TV or the Dilbert comic strip.STAGE 3—focused primarily on individual achievement and driven by the motto “I’m great (and you’re not).” According to the authors, people in organizations at this stage “have to win, and for them winning is personal. They’ll outwork and outthink their competitors on an individual basis. The mood that results is a collection of ‘lone warriors.’”STAGE 4—dedicated to tribal pride and the overriding conviction that “we’re great (and they’re not).” This kind of team requires a strong adversary, and the bigger the foe, the more powerful the tribe.STAGE 5—a rare stage characterized by a sense of innocent wonder and the strong belief that “life is great.” (See Bulls, Chicago, 1995–98.)

 La final, ar fi bine să citiți și o contraopinie. Savuroasă.