Santorini - turul insulei (1)

Într-una din zile, după ce eram deja sătui de lenevit cu cartea în mână, am închiriat o mașină și am pornit în turul insulei. Este suficient de mică încât să o poți vizita fără stres în câteva ore.

Stațiunea Kamari fiind situată pe coasta de est, pe la mijlocul axei nord-sud, am optat să mergem inițial spre sudul insulei, iar nordul să-l vedem seara, când asfințitul se poate admira cel mai frumos de acolo, mai exact din orășelul Oia. Am început cu ”escalada” muntelui ce se vede în dreapta stațiunii Kamari, sperând să putem coborâ în partea cealaltă, în stațiunea Perissa. După ce-am parcurs strâmtele serpentine până în vârf, am aflat că scopul drumului este să te ducă la Thera preistorică, prima așezare a insulei. N-am vizitat-o din motive de timp și de lipsă parcare, micuțul platou din vârful bolovanului era plin de mașini, dar priveliștea a fost superbă:

Stațiunea Kamari, văzută de la jumătatea serpentinelor

Am coborât pe același drum, că altul nu era, am ocolit muntele prin vest și ne-am trezit deja pe coasta cealaltă, de unde panorama era și mai interesantă, datorită norilor formați peste mare, zona fiind încă la umbră.

În stânga pozei se vede o parte din vulcan, iar în fundal Oia. Undeva în dreapta este cealaltă așezare importantă a insulei, Fira. Ne-am continuat drumul spre extremitatea sudică, unde se află un far, despre care nu pot să spun că e deosebit, dar priveliștea a fost la fel de frumoasă. Din loc în loc sunt terase de unde se poate admira asfințitul, dacă cumperi o băutură la suprapreț, bineînțeles.

Insula are câteva plaje despre care se vorbește în prospecte, dar în practică aceastea sunt mai mult marketing pentru turiști decât adevărate atracții (vezi postul cu plaja neagră din Kamari). În zona de sud-est există plaja albă, dar după ce-am parcurs un drum desfundat, ne-am trezit lângă o altă micuță plajă banală, unde am aflat că accesul la plaja albă e posibil doar cu barca. Vrând să vedem ce mai oferă insula, am optat să nu așteptăm transportul următor.

Sperietoare pentru păsări, cu ciori moarte. Foarte creepy.

Următoarea atracție a fost Aktrotiri, locul unde se află un oraș antic, îngropat de cenușa erupției vulcanice de acum circa 3500 de ani, descoperit întâmplător în 1967. Erupția le-a venit la fix, după ce au refăcut orașul de trei ori, ca urmare a unor cutremure. Grecii au făcut o treabă faină, întreg orașul e acoperit de o construcție cu rol de protecție, climatizată, iar munca arheologilor ar fi continuat și în ziua de azi, dacă nu le-ar fi tăiat fondurile (scrie pe foi de protest lipite pe pereți). Majoritatea frescelor și artefactelor găsite au fost mutate la diverse muzee din Atena.

În apropiere aflându-se plaja roșie, am hotărât să-i dăm o șansă. Nici ea nu e ușor accesibilă, trebuie să te cațeri peste niște bolovani sau să iei vaporașul, dar într-un final dai de splendoarea asta neamenajată:

Neavând dușuri, n-am oprit nici la ea, ne-am dus în Perissa, despărtită de Kamari prin bolovanul care se vede în poză, cel escaladat dimineața. Spre deosebire de Kamari, plaja Perissei este fină, mult mai lungă, e și ea amenajată, așa că ne-am oprit timp de două ore:

Partea a doua mâine.