Scurt interviu cu poetul Radu Vancu despre literatură, IT și Sibiu

Am scris despre cazul Revistei Transilvania acum câteva luni iar Radu a văzut postul și ne-am împrietenit pe Facebook. Am descoperit o foarte activă prezență online și o lume ”paralelă”, a oamenilor interesați de literatură, care folosesc bine și cu dexteritate platformele electronice. L-am rugat să-mi acorde un mini-interviu și îi mulțumesc că a acceptat.

P.S. Cu Revista Transilvania, din păcate, a rămas așa cum au stabilit mai marii județului.

Mai e interesată lumea de poezie? 

Sper să nu par un caz de demență veselă & optimistă dacă-ți voi răspunde: da, ba chiar e tot mai interesată de poezie. ☺ Uite, ca să vorbim pe date concrete, tehnice: un studiu comandat de guvernul Franței la finele anului 2011 avea drept obiect relația dintre Internet și literatură. Opinia intuitivă era că Internetul e nociv pentru literatură, fiind primul pas dintr-o despărțire definitivă de Galaxia Gutenberg. Ei bine, rezultatele studiului au fost de tot surprinzătoare: Internetul, în fapt, a revitalizat literatura. Mai întâi, a revitalizat corespondența – care era aproape extinctă, după apariția telefonului mobil. Acum, scriem cu toții zilnic mailuri – care, chiar dacă au un protocol mult mai simplificat față de corespondența clasică, sunt totuși scrisori. Apoi, Internetul s-a dovedit un mediu ideal pentru poezie: au apărut enorm de multe site-uri și bloguri de poezie, oameni care altfel n-ar fi publicat în reviste sau la edituri clasice postează poeme de-ale lor sau de-ale altora, le comentează, le distribuie pe Facebook etc. Încât aș putea spune liniștit că, pentru poezie, sunt vremuri cât se poate de prielnice. 

Tehnologia și-a făcut loc în multe domenii - cum o folosește un poet? Știu că ai blog și văd că ești activ pe Facebook, cu informații culturale interesante, sunt curios dacă o utilizezi și în actul de creație.

Tocmai ce am vorbit despre importanța tehnologiei pentru difuziunea poeziei în răspunsul anterior. În ce privește scrisul propriu-zis, există destule subgenuri care încearcă să combine tehnologia cu poezia: există mail poetry, Google poetry, cyber poetry și destule alte forme de poezie care tind spre hibridarea limbajelor cyber (inclusiv a limbajelor de programare) cu limbajul poetic. În ce mă privește, deși n-am deloc o atitudine mefientă față de sci & tech (după cum știi, am făcut mate-fizică la Lazăr, și eram realmente pasionat de analiza matematică & fizică, citesc și azi cu gusto cărți de popularizare a fizicii de avangardă, de la Stephen Hawking la Brian Greene), nu cred că asta-i soluția înnoirii limbajului poetic. Chiar dacă vorbesc, în ultima mea carte de poezie, despre quarci & Heisenberg, știu că nu imitarea morfosintaxei limbajelor fizicii & informaticii poate revoluționa tehnologiile poeziei – ci numai căutarea poeziei în continente ale umanului care n-au mai fost până atunci explorate. (Spun „numai” – dar e unul dintre cele mai grele lucruri care se pot face. Fiecare poet serios are o sarcină imposibilă: trebuie să reinventeze de fiecare dată teoria relativității. De aceea poeții serioși sunt la fel de rari ca Einstein. ☺ ) 

Cu toate că diseminarea informației în formă electronică e foarte frecventă și simplă, încă se practică întâlnirile cu cititorii, lansările de carte și lecturile în cadrul diverselor acțiuni. Care este trendul? Cum se combină digitalul cu „analogul”?

Se combină de minune – se face întâi lansarea clasică, cu uzualul public de 30-50 de persoane, apoi se pune pe Facebook, și publicul poate ajunge la câteva mii. Ba chiar se pot combina în moduri chiar mai profunde & mai tulburătoare: anul ăsta, la festivalul internațional de poezie al revistei Transilvania, era invitat și Alexandru Mușina, unul dintre cei câțiva mari poeți de azi. Cum el a murit în iulie, iar festivalul era în septembrie, am ținut totuși să deschidem festivalul cu el – și am proiectat o înregistrare de pe Youtube cu el, încât am putut să-i simțim energia colaborând cu energiile celorlalți poeți prezenți la festival. Împreună, Internetul & poezia pot face absențele prezente. Chestiune magică de-a dreptul, la care imaginarul nostru a visat dintotdeauna.  

Când vine vorba de orașul nostru auzim destul de des de sintagma „capitală culturală europeană” - uneori, după părerea mea, în mod forțat. Foarte franc, te rog: cum vezi tu, ca insider, poziția Sibiului pe scena culturală românească? Dar internațională? Avem motive să fim mândri? Există o creștere a calității evenimentelor culturale?

În ceea ce privește poezia, pot să spun că niciodată lucrurile n-au arătat mai bine: am făcut, împreună cu Dragoș Varga (alt lăzărist, iată), câteva ediții de festival internațional de poezie (prin revista Transilvania, cum spuneam), zece ediții ale colocviilor Transilvaniei, câteva zeci de ediții ale serilor de poezie, am adus la Sibiu practic pe toți poeții importanți care scriu azi în limba română. Însă, pe de altă parte, trebuie s-o spun pe șleau: e foarte greu să găsești susținere publică pentru proiectele legate de literatură. Prin 2005, am scris & depus zece proiecte care aveau de-a face cu literatura pentru Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Au fost respinse toate – și erau câteva chiar mișto, crede-mă. Acum, lucrurile stau ceva mai bine – însă mai e mult până departe. Oricât de branșat ar fi publicul cultural sibian (și chiar e), decidenții politici sunt anchilozați într-un mod de reprezentare & înțelegere a culturii cam de sfârșit de secol 19 – ei sunt contemporani mai degrabă cu Coșbuc & Goga decât cu Mircea Ivănescu, să zicem. Sunt ultranaționaliști & hiperconservatori; sau, ca să fiu mai sintetic, pășuniști. Cultura înseamnă pentru ei aproape exclusiv muzică populară, mici & țuică. Fără să înțeleagă că, dacă națiunile mari înseamnă ceva în cultură, nu prin varii producții etno o fac, ci exact prin cei care s-au ridicat deasupra (și deseori împotriva) acestora. Grecia antică n-a rămas prin folclorul ei, ci prin Socrate (executat tocmai pentru acuza de a se opune tradițiilor); Anglia renascentistă, prin Shakespeare, un cosmopolit; și așa mai departe. Așadar, dacă Sibiu e o capitală culturală europeană, atunci este prin calitatea publicului său, în nici un caz prin decidenții politic, încă primitivi & involuați sub raport cultural. 

Ca o continuare la întrebarea de dinainte: vine cineva din urmă, pune ULBS sămânța cum și unde trebuie?

O, da! Uite, în ce privește poezie, există un grup excelent de tineri poeți sibieni, Zona nouă, cei mai mulți dintre ei studenți la ULBS – dar sunt și liceeni, din Lazăr și Goga. Ne întâlnim săptămânal, din mai 2010 încoace, și discutăm despre scrisul lor. Oamenii ăștia scriu grozav, și n-o spun doar eu, ca prieten al lor; primul debutat în volum, Anatol Grosu, a luat cel mai important premiu pentru debut din România – premiul Mihai Eminescu de la Botoșani. Iar a doua debutată în volum, Krista Szöcs, a luat deja vreo patru-cinci premii, și are șansa ei reală la premiul Eminescu de la anul, din ianuarie. Sunt chemați pe la festivaluri naționale, publicați în reviste importante, editurile umblă după ei – deci e realmente foarte bine ce se întâmplă, e o efervescență cum n-a mai fost de la Cercul Literar încoace. În plus, și-au făcut și o revistă a lor (finanțată de Transilvania), tot Zona nouă se cheamă, al cărei redactor-șef e Vlad Pojoga (student în anul I, tot lăzărist și el). Arată excelent, s-a impus deja ca cea mai bună revistă de literatură tânără din România – pdf-urile pot fi găsite pe blogul lor, al zoniștilor. Deci, poezia se mișcă foarte bine la Sibiu – și se va mișca multă vreme de aici înainte, zoniștii sunt cam toți scriitori de cursă lungă, vor mai fi activi câteva decenii bune. Spre bucuria & profitul nostru, al tuturor.

Pentru că se apropie momentul sărbătorilor, ce cărți recomanzi a fi făcute cadou celor dragi?

Minunata Poveste de Crăciun a lui Dickens. Și Alte glasuri, alte încăperi a lui Truman Capote – o carte de o inocență atroce, numai bună pentru aniversarea nașterii unui Dumnezeu. (Cu care, strict tematic, n-are de altfel nici o legătură. Cel puțin nici una la vedere.) Și, în fine, Povestirile despre bunul Dumnezeu ale lui Rilke, traduse extraordinar & răvășitor în română de Mircea Ivănescu – ca să închei cu numele celui mai puternic & modest dintre toți poeții care au trăit vreodată la Sibiu. Și de la care, într-un fel, a început toată efervescența asta despre care vorbeam.