Revoluția la 12 ani

Nu-mi amintesc multe lucruri despre Revoluția ”reală” de la Sibiu, mai ales că din cauza vârstei eram consemnat la domiciliu cu încă trei veri mai mici și ne puneau părinții să stăm departe de ferestre, deși ardeam de curiozitate să vedem elicopterele. Locuiam în Ștrand, lângă câmp, exact pe axa dintre Aeroport și Centru, era ca-n filmele despre războiul din Vietnam: vedeam de departe, cum vin peste câmp, dinspre Turnișor, formațiunile de elicoptere cu ușa laterală deschisă (dacă or fi avut ușa acolo) iar prin ea se vedea mitraliorul în combinezon. Cam pe deasupra cartierului nostru începeau să tragă spre Centru. De aia nu prea ne uitam pe geam ci la tv, așa că am văzut ce-a văzut și restul țării și am priceput cam cât pricepe orice alt adolescent. 

Am strâns în primele luni din 1990 o întreagă colecție de cartușe folosite: de la micuțele tuburi de Carpați la cele de mitralieră. N-a fost greu, din păcate se estimează că s-au tras un milion de cartușe la Sibiu. Până și acum, după atâția ani, mai sunt clădiri nerenovate, unde se mai pot vedea găurile făcute de gloanțe în tencuială.

Mai știu povești de la tata, cu câțiva studenți urcați pe acoperișul Facultății de Inginerie de pe Rațiu, luați în colimator și împrăștiați rapid de elicoptere, sau despre cum s-au organizat în holul blocului, ca să apere scara de teroriști - cu o coadă de mătură, picior de scaun sau ce-or fi avut ei atunci. Întâmplarea asta a relatat-o cu incredulitatea că a avut vreodată atât de puțină minte încât să facă așa ceva, dar ilustrează perfect starea de spirit de atunci, cât de puțin realizau oamenii ce putea să li se întâmple, câtă manipulare și haos a fost - teroriști într-o scară de bloc amplasată ”strategic” lângă câmp, really?, ca să ce? să le fure borcanele de zacuscă din pivniță? 

Nu mă înțelegeți greșit, le sunt recunoscător tututor celor care au ieșit în stradă la Revoluție, este evident pentru oricine se uită la imaginile de arhivă și compară că direcția luată de România a fost bună, chiar dacă manipulările și dezinformările continuă și astăzi.

Post inspirat de Groparu, care își încheie postul cu o observație esențială: 

(...) merită să ne amintim de ei, cei care au avut mai mult curaj atunci decât a avut România de atunci încoace.