Deși cred în continuare că la noi în târg lucrurile merg mai bine decât în alte părți, am câteva nemulțumiri, observații și comentarii legate de orașul nostru și cei care cheltuiesc banii strânși din impozite. Sunt tratate pe scurt, așa că le-am grupat într-un articol comun:
- noul director al Aeroportului Sibiu și-a dat demisia din motive medicale. Natural, primul impuls a fost să întreb pe cine a supărat deja, părea competent - atât de competent încât au inventat un post de adjunct ca să-l țină sub supraveghere. Din păcate, omul chiar are probleme medicale și îi doresc sănătate!
- calitatea vieții: cei de la apă-canal au schimbat țevile în cartierul Ștrand și au lăsat toate aleile și zonele verzi vraiște, doar nu era sarcina lor să aducă zona la forma în care au găsit-o. S-au mobilizat vecinii, au refăcut gărdulețele și au plantat flori, dar chiar să turnăm asfalt peste șanțul din alee, acoperit cu pământ, parcă nu ne vine. Strada a fost reparată, trotuarele nu. Mai așteptăm, ce atâta grabă, doar suntem tineri și putem sări peste porțiunea cu noroi iar dacă avem musafiri îi punem să se descalțe la ușă;
- din când în când inteligenta comisie de trafic are ideea de a amplasa semafoare în locuri pe care le consideră interesante. Primul pe care l-am remarcat a fost cel de la intersecția șoselei Alba Iulia cu strada Vasile Cârlova, vis-a-vis de benzinăria Mol. A mers vreo câteva săptămâni, până au văzut că se blochează toată șoseaua, inclusiv giratoriul din apropiere, așa că le-a venit mintea la cap și au renunțat la el. Semaforul stă încă acolo, dezactivat. În toamnă au amplasat un alt semafor la trecerea de pietoni de pe strada Maramureșului, colț cu Hațegului. A funcționat maxim trei săptămâni, era setat așa de prost încât ținea verdele suficient cât să pot traversa strada târâș, cu mâinile legate la spate. Bineînțeles, s-a blocat traficul pe Maramureșului, așadar l-au pus pe galben intermitent și l-au lăsat așa. Toate obiectele și operațiunile acestea costă bani - ori e dovadă de incompetență ori e vorba de mafia băieților deștepti ai lămpilor colorate. Le sugerez să se reprofileze pe vândut transformatoare vechi, revopsite, a apărut un gol în piață;
- uite chioșcul, nu e chioșcul: după ce-au dispărut toate chioșcurile, cineva s-a gândit că e o idee bună să facă unele noi, pentru difuzarea presei, în secolul în care ziarelor le merge așa bine încât trec în online. Firesc, cel amplasat la noi în vecinătate a funcționat fix o lună, stă gol și părăsit de ceva vreme;
- afaceri, sport, brânză, tobă și cârnați - piața tărănească transilvania: încă nu m-am împăcat cu gândul că poate exista așa ceva, acolo;
- mai știți tunelul de luminițe care v-a plăcut atât de mult? a costat doar 20.000 euro. Un chilipir, dat fiind că am ajuns în știrile internaționale!
Bravo Calin. Poate trimiti articolul tau si celor de la tribuna care nu fac altceva decat sa pupe in fund primaria Sibiu. Cei drept nu au fost instare sa scrie un articol despre strada transilvaniei care este asfaltata firect peste piatra turnat in santurile facute de apa-canal Sibiu , strada aflata in imediata apropiere a redactiei Tribuna si pe care atunci cand treci ai senzatia ca mergi cu tractorul sau caruta nu cu o masina normal.
RăspundețiȘtergereMai adaug eu si despre strazile din cartierul Lazaret care in vara anului 2013 au trecut si ele printr-un process de modernizare a canalizarii insa dupa ce au terminat lucrarile au venit cu un strat de piatra care acum este inezistent iar cand treci pe aceste strazi te scufunzi in pamant.(ex. Strazi : Principatele Unite, Luceafarului, Toamnei, Ecaterina Varga si lista poate continua)
Ajungem si la strazile din spatele fabricii de bere Trei Stejari care si acestea sunt gaurite toate dupa ce in 2012 au fost proaspat asfaltate.
Sunt multe lucruri care se fac fara cap in acest oras dar lumea este multumita ii place ceea ce se intampla si cred ca este chiar incantata .
Radu, cred ca strada Transilvaniei nu e inca terminata, a fost adusa la un nivel de compromis ca sa poata fi folosita iarna.
Ștergere