Doamnelor și domnilor, Philip Seymour F-ing Hoffman!

M-am uitat aseară la partea a doua din Hunger Games. Cel mai mult mi-a plăcut când a apărut Philip Seymour Hoffman. De ce? Să o luăm pe rând.

Jennifer Lawrence, săraca, a fost cea mai abuzată de cei care au creat make-up și costumele, nu neaparat în scena de mai jos, ci în tot filmul:

De Liam Hemsworth și Jack Quaid nu are sens să discutăm, ei trebuie să prindă la adolescenți; nu-i puteau îmbrăca normal. Jena Malone e o steluță, s-o fi bucurat să joace într-o mega producție:

Elisabeth Banks, înțeleg, începe să îmbătrânească, îi trebuia rolul, așa că le-a permis s-o îmbrace în diverse chestii ridicole:

Tobey Jones și Stanley Tucci sunt doi actori mari, cărora nu le e frică de ridicol:

Lenny Kravitz își permite, oricum între hainele de rockstar și cele de designer vestimental nu-i o așa mare diferență (în viitor):

Woody Harrelson, să fim cinstiți, a jucat și roluri mai ciudate:

L-au ”stricat” până și pe respectabilul Donald Sutherland:

Însă, stimați telespectatori, Philip Seymour Hoffman pare desprins din orice film contemporan al cărui acțiune se desfășoară în prezent. În cel mai extravagant moment apare într-un sacou mai lung, o redingotă neagră. O pată de normalitate pentru ochii abuzați:

Da, screenshoturile sunt din același film. Nu cercel în ureche, nu lalea în piept, nu vestă vișinie, nu codiță sau pletuțe mov. Doar el. Cum s-or fi desfășurat negocierile? Vă las să-mi dați milioanele alea, dar nu mă puneți să mă îmbrac ca un clown?