O duminică în Alba Iulia

Ne trebuia un pretext ca să încercăm noile segmente de autostradă, așa că ieri am dat o tură până la Alba Iulia. Pentru că ai de traversat orașului până la intrarea de lângă Obi (sau alternativa din Zona Industrială Vest) și cu deviațiile datorate segmentului neterminat, nu scade timpul până la Sebeș foarte mult, însă ajungi lejer și neobosit în Lancrăm - cam în 40 de minute. Deva și Orăștie sunt și ele la fel de ușor accesibile, deci o zi fără stres la Aqualand sau Arsenal Park pot intra de acum în planurile oricărei familii. 

Poate peste doi ani ne putem gândi la un weekend în Budapesta sau Viena în care drum să nu-ți ia o zi și să nu te obosească prea tare, respectiv să fie sub 7 ore, suficient cât să pleci vineri după lucru și să te întorci duminică seara. Până una-alta, ne putem consola cu gândul că Sibiul a devenit și el mai ușor accesibil pentru ardeleni.

La Alba Iulia n-am mai fost din vara 2012, au fost terminate între timp lucrările la Cetate. În partea cu parcarea, lângă hotel Cetate, există niște alei noi printre zidurile de apărare expuse, iar în mijlocul zonei a fost amplasat un monument - eu credeam că e vreo carcasă de motor, turnată, fala industriei locale, dar după discuția iscată pe FB ne-a lămurit un jurnalist alba-iulian:

Acesta este un monument pentru care s-au platit destul de multi bani din cate stiu eu. El reprezinta roata istoriei care a trecut peste eroii nostri. Asta ar fi explicatia scurta. Cred ca doar artistul care l-a facut ne-ar putea spune mai mult. Cert este ca in timp monumentul a primit critici si de la avizati si de la neavizati, ceea ce, consider eu, spune suficient despre valoarea lui.

Mai multe detalii și un close-up aici.

Restul cetății este la fel cum mi-l aminteam, cochet, împodobit de sezon, cu brad, patinoar și căsuțe la care se vând băuturi calde și celelalte produse tipice unui târg de Crăciun. La fel ca și acum doi ani, nu există decât o cafenea și un restaurant, părerea mea este că dacă se dorește un reviriment al zonei, o mare parte din locuințele de pe străduțe ar trebui transformate în hoteluri, boutique-uri și restaurante, altfel nu prea ai ce face după plimbare. Zona are potențial să concureze cu Centrul Vechi al Bucureștiului sau cu centrul Sibiului, dar turistul n-are opțiuni sau motive să stea o noapte.

Masa am luat-o la unul din cele trei restaurante recomandate: Delacroix, al unui tip ajuns în finala Masterchef. Celelalte două din lista scurtă a lui Makavelis erau Pub13, din Cetate, pentru decor, dar acolo mai fusesem, și bistro Gavroche. Teoretic vorbind, dacă ar fi să aleg între un restaurant condus de un amator inimos trecut printr-un show tv și unul în care există un profesionist școlit la o instituție respectabilă din domeniu, pariul constanței și profesionalismului ar înclina către al doilea, dar aș intra și în primul, ca să pot compara, gastronomia e totuși o artă, nu o știință exactă. Bineînțeles, rar e cazul în România ”provincială” să dăm peste masterchefi și de obicei se simte diferența de preț iar localurile în care aceștia prestează se laudă cu marca, nu cu omul din spatele tigăii, așadar de multe ori amatorul autodidact, care a furat meserie de unde a putut, e cel mai puțin blazat și creativ. Cred că încerc să spun că mi-e dor de Franța, iar Delacroix are fix acest profil. 

Supa cremă de ciuperci cu bacon a fost foarte consistentă și bună, iar vita cu sos de brie și roșii a fost și ea bine preparată. Moni și-a luat o supă cremă de ardei copt cu brânză de capră și un păstrăv la cuptor cu fenicul, adus înnodat. Limonada a avut cam multă miere iar pentru desert n-am mai avut loc. Prețurile au fost cele ”normale” pentru restaurantele din centrul Sibiului, probabil de top pentru un oraș mai mic, iar amplasarea lângă Tribunulul Alba, nu în zona turistică, îl face, cred, un loc preferat al avocaților. Dacă aveți drum prin județul Alba, puteți face o pauză de masă acolo.

Realitatea e că aproape întotdeauna localurile care gătesc în stil franțuzesc n-au ingredientele necesare ca să iasă mâncarea ca acolo. Sau ar costa mult prea mult să le folosească. Așadar descrierea elegantă, gen ”cu puternice influențe din tradiția gastronomică franceză”, în majoritatea cazurilor trebuie să tempereze așteptările. Pe de altă parte, și ceva în stilul originalului tot e mai bun decât cartofi prăjiți, pizza sau kebap.

La întoarcere n-am mai intrat pe ultimul segment de autostradă, am preferat să venim pe drumul vechi, aproape gol.