Nu credeam că o să mă țină vreodată un laptop patru ani, dar atât împlinește MacBookPro-ul meu luna aceasta. Nu dă semne de oboseală, îi merg toate porturile și tastele - nu s-a dus marcajul de pe niciuna din ele. E drept, a suferit două upgrade-uri (un SSD și niște RAM în plus), dar bătrânul Core2Duo își face treaba în continuare, compilează programe într-un interval de timp decent, rulează fără să se bâlbâie Mavericks nativ și Windows în mașină virtuală.
În cei patru ani s-a blocat doar de vreo cinci ori, de fiecare dată din cauza driverelor unor echipamente externe. Nu-l restartez cu lunile, doar închid capacul și-l bag în geantă. Nu mi-a făcut niciodată o figură urâtă, să mă lase baltă când aveam nevoie de el, deși a trecut prin patru sisteme de operare - fiecare instalat peste cel anterior, deci nici vorbă de reinstalările „pe curat” și curățările specifice Windows.
O mențiune specială merită bateria, care are în acest moment 83% din capacitatea originală de 13000mAh, după 720 de cicluri de încărcare complete - celelalte laptopuri pe care le-am avut nu mă țineau mai mult de 10 minute după un an de utilizare. Poate s-au schimbat lucrurile și la Toshiba între timp.
Probabil peste un an o să mă gândesc la schimbare, deși nu se mai produce modelul de 17” și un ecran mai mic nu prea mă atrage. Sigur o să fie tot un Mac.
 |
| Comparație cu un Lenovo mai nou și de două ori mai gros |
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.