Colegul neamț cu care lucrez săptămâna aceasta are ca hobby scufundările. Nu de oricare, ci pentru a vedea epave. Ține în portbagaj niște greutăți de plumb care zornăie la fiecare curbă, de la ele am și început discuția. Mi-a povestit că se antrenează de două ori pe lună, merge la lacuri din apropiere, înoată vreo oră și face exerciții subacvatice care-i dezvoltă reflexe sănătoase în momente de criză, gen dat jos costumul de scafandru, răsucit ventile la tuburile de oxigen de pe spate, stat fără mască. Iarna face o excepție - nu-și dă costumul jos sub apă, are un ”dry suit” purtat peste hainele de stradă.
(C) National Geographic |
În concediu merge la diverse mări și oceane, Mediterana e favorita pentru că e relativ aproape și apa e limpede. M-a întrebat de epavele din Marea Neagră și mi-a venit în minte doar cea de la Costinești, pentru care nu-ți trebuie echipament. Cel mai mult s-a scufundat la 66 de metri adâncime, zice că n-ar mai repeta experiența, iar cea mai veche navă văzută era de pe la 1850, mai rămăseseră din ea doar niște părți disparate, îngropate în nisip. A văzut multe epave de vapoare și avioane din al doilea Război Mondial, prin unele a și intrat. Camerele motoarelor sunt cele mai impresionante, unele fiind imense. Nu colecționează suveniruri și spune că rar mai vede ceva în afară de scheletul de metal al navei, trec mulți alții pe acolo înaintea lui.
L-am întrebat de rechini, a zis că a văzut câțiva, dar că de obicei nu se apropie de oameni, în schimb nu mai suportă delfinii - l-a atacat o dată unul mare de vreo 3 metri. M-a amuzat povestea: l-a văzut pe Flipper cum înoată în depărtare și s-a bucurat să întâlnească un delfin. Apoi mamiferul torpilă a pornit lansat, în linie dreaptă, cu viteză, spre el. Colegul n-a apucat să facă nimic, i-a înghețat sângele-n vene - ce poți să și faci sub apă, bine că-s deja uzi pantalonii. Când delfinul kamikaze a ajuns la mai puțin de-un metru de el, a cotit brusc, iar apa dislocată l-a dat peste cap pe scafandru. Flipper i-a mai dat câteva ture răutăcioase în viteză, dar într-un final l-a lăsat în pace. N-a înțeles ce i-a cășunat, era destulă apă pentru toată lumea, dar se bucură că nu l-a mușcat.
Aici găsiți niște poze concludente:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.