miercuri, 30 aprilie 2014

O trupă sibiană de rock progresiv: 6:00 AM

Astă toamnă am primit un cd demo de la niște băieți care repetau la sala unde mergeam și eu pentru lecțiile de chitară. L-am băgat în player-ul mașinii și a rămas acolo vreo săptămână, pe repeat. Toate cele șase piese sunau bine. Surprinzător de bine, mai ales că nu-s fan al rockului progresiv și n-am mai ascultat Dream Theater din liceu.


Formația se numește 6:00 AM, trei din cei patru membri sunt IT-iști și, pentru că mi-au devenit instantaneu simpatici, am încercat să fac un interviu cu ei, ca să pot scrie acest articol ca lumea. Încă n-am reușit să primesc răspunsurile, din motive obiective, pentru că trupa trece printr-un proces de rebranding și relansare. N-am mai avut răbdare să aștept, așa că probabil o să revin cu partea a doua la un moment dat.

Din păcate n-au multe piese pe YouTube, dar una din cele mai lungi și mai lucrate e disponibilă. Sper să vă placă. 


O alta, mai alertă, găsiți aici.

P.S. I-ați putut vedea live în anii anteriori la Revelionul Artiștilor la Oldies Pub sau la concertele celeilalte formații în care activează o parte din ei - cover-band-ul MotorACT.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.