Road trip prin Maramureș

În ultimele trei zile am făcut o călătorie de o mie de kilometri, ca să vedem câteva părți din Maramureș, punctul central fiind satul bunicilor soției - Botiza.

Din câte mi-am dat seama din scurta incursiune în tărâmul horincii și al porților de lemn, pentru a vedea satul tradițional maramureșean am întârziat vreo 50 de ani; acum peisajul e dominat de pensiuni, viloace și case în curtea altor case, multe vopside în culori tari: verde crud, mov, roz, portocaliu.

Alternativ, celălalt punct optim pentru vizită o să fie peste 50 de ani, când o să le repare cineva drumurile, probabil după o răscoală a localnicilor. E incredibil cum o regiune cu uriaș potențial turistic poate fi șuntată de autorități prin nepăsarea față de infrastructură. Odată ieșit de pe drumul național, limita maximă de viteză pe care o suportă organele tale interne e de 80 km/h, există un fel de asfalt, dar vălurit. Apoi, după ce-ai trecut de pe drumul județean pe cel comunal, această limită scade la 60 km/h, pentru ca într-un final să dai de niște ulițe neasfaltate, de la care nu poți să ai pretenții. Recomand mașini cu suspensii moi sau un SUV.

Dacă poți să treci totuși peste aceste două aspecte, o să descoperi farmecul regiunii. Mai câte o biserică din secolul XVII, cu turla țuguiată:

mai câte un peisaj idilic, nepervertit de om:

În plus, localnicii sunt extrem de amabili iar mâncarea e extraordinară, vorba cântecului:
Follow me down to Maramu'
Let me put some fat into you

După ce pe drum ți-au aplaudat rinichii, o să-ți simți și ficatul, și pancreasul. Mai multe detalii despre tot ce-i fain, în zilele următoare.