Ieri vă spuneam că la biserică a mers treaba șnur, a început la ora 13:00 și s-a terminat la 14:00. Ulterior am plecat spre restaurantul din vârful unui deal, cu vedere panoramică, curioși să vedem cum se distrează 100 de nemți.
Presupun că știți ce (nu) face românul înainte de-a merge la nuntă. Cică nu mănâncă trei zile. Pe principiul acesta, luasem doar un mic dejun frugal. Când am ajuns la restaurant era aproape ora 15:00 și așteptam cu interes antreurile. Ei bine, antreurile la nemți se servesc la bufet, nu la masă și constau din finger food. Am mai prins o tartină cât o carte de credit și două grisine ce aveau în capăt o bucată de prosciutto. Plus șampanie. Probabil ei prânzesc acasă, ținând cont că ora de masă e 12 iar nunta a început la 13.
După încă vreo jumătate bună de oră s-a servit... tortul. Neamțul mănâncă la ora 16:00 tradiționalul ”Cafe und Kuchen”. S-au pus termosuri cu cafea pe mese, iar bufetul de prăjituri a a fost deschis de miri, care au tăiat tortul, cu spatele către sală și fața către fotograf și perete - dar probabil aici a fost doar o chestiune de organizare, nu de tradiție.
Pe la 16:30 au ajuns și muzicanții, care au început să descarce cutiile cu scule, să le așeze și să facă probe de sunet. Până în momentul când au terminat, două ore mai târziu, n-a fost niciun fel de muzică în sală. Unii s-au apucat de jucat cărți (de exemplu tatăl mirelui), alții s-au întins la povești. S-au făcut pozele de grup pe terasă și s-au dat cadourile.
Asta-i altă tradiție diferită de plicul românului: într-un colț există o masă a cadourile, unde merge fiecare și pune ce-a pregătit de acasă (în cazul meu niște gravuri de Ștefan Orth, doar nu era să-i duc un filtru de cafea cu avionul), inclusiv o felicitare, pentru că pachetele se lasă acolo, anonim, nu se pun în brațele mirilor.
Se practică și la noi, dar la ei am văzut că e mult mai frecventă organizarea de jocuri de societatate, nu doar la nunți, ci și la petreceri cu firma. De exemplu, invitații trebuiau să-și scrie numele pe niște ”baloane” din hârtie și să le lipească pe un șevalet pe care era desenat un minivan. Probabil capodopera o să ajungă lângă Orth-urile de la mine. Pe mese erau aparate foto de unică folosință și foi de hârtie cu sarcini, trebuia să pozăm diverse persoane și momente. Nu se fură mireasa sau pantoful ei și nu se cer bani.
La 18:30, bucurie mare, a venit supa. Toată lumea a mâncat două porții, dar au fost și unii care s-au băgat la trei. Apoi s-au întins felurile principale, pe bufet, iar nuntații s-au încolonat frumos și au fost serviți de chelneri. La final s-au pus, tot pe bufet, deserturile.
Să nu vă gândiți că invitații au venit mai târziu, pentru că știau cum stă treaba. Nici vorbă, la ora 15:00 era toată lumea acolo, ulterior n-a mai sosit nimeni.
Pe la 21:30 s-au strâns mesele ce formau bufetul, s-au instalat muzicanții în locul rămas liber și a început concertul live, deschis cu dansul mirilor (Elvis - Can't help falling in love), în timp ce nuntașii s-au adunat în cerc și au făcut baloane de săpun cu ajutorul unor cutiuțe de plastic în formă de tort. Apoi a început cheful și dansul, întrerupte doar de alte două jocuri: mirele și mireasa stând pe scaun, spate în spate, fiecare cu un pantof de-al lui și de-al ei în mână; cineva le punea întrebări și ei trebuiau să răspundă prin ridicarea pantofului corespunzător (cine are ultimul cuvânt, cine e mai sportiv etc). Altul: fiecare carton cu numele invitaților avea un număr trecut pe spate, au strigat 12 numere, iar persoanele respective au câștigat acțiuni făcute cu mirii în următoarele 12 luni (fiecare din ei într-o lună; mers la cinema, la masa etc).
La miezul nopții s-a servit un chilli con carne (tradițional bavarez - glumesc) și ce mai rămăsese din tort, iar pe la ora 2 am plecat. Ultimii invitați au rezistat până la cinci.
Surpriza a fost la hotel, n-am putut intra în cameră, se demagnetizase cardul de acces. Deși vinul roșu nu mă face mai comunicativ în germană, datorită telefonului de permanență l-am scos pe recepționer din pijamale, în cinci minute a venit la lucru și mi-a făcut altul.
Un coleg neamț a avut nevoie să sune de trei ori la taxi ca să ajungă acasă: primul șofer a zis că nu i-a găsit, iar la al doilea i s-a stricat ambreiajul urcând dealul.
Postări
