vineri, 30 mai 2014

Fișiere mari: pro user tips

Două chestii care mă ajută la lucrul cu fișiere mari:

1. Am scris un ghid de utilizare, cu multe imagini. Fișierul Word are 1,6 MB, PDF-ul generat din el are vreo 8. Opțiunile de export din Office n-au ajutat, dar i-am putut reduce mărimea sub MacOS fără a avea alte programe instalate:
- am deschis pdf-ul în Preview
- am apăsat tasta Alt și ales din meniul File - Save As... (fără Alt apare altă opțiune, Duplicate)
- în fereastra apărută am selectat în opțiunea Quartz Filter: Reduce file size


Fișierul meu a fost comprimat la 1,4 MB. Bineînțeles, a făcut asta prin compresia imaginilor, deci nu aplicați procedeul asupra unui document pe care-l trimiteți la tipografie, dar pentru o printare normală sau vizualizarea pe ecran diferențele sunt insesizabile.

2. Thunderbird încorporează sistemul FileLink, util pentru trimiterea fișierelor mari, nu prin email (unde este conținut doar un link) ci prin diverși furnizori de spațiu de stocare online. Eu folosesc Box.com, dar are suport și  pentru UbuntuOne și YouSendIt. Detalii despre configurarea FileLink găsiți aici.

Funcționează așa: atașezi un fișier mare unui email. Thunderbird observă că are peste X megabytes (x este configurabil) și se oferă să-l trimită prin Box. Dacă accepți, aștepți să-l urce pe site și la final apare în textul mailului link-ul de download. În timpul ăsta poți compune textul mesajului. Util, dar mai ales simplu și integrat.



2 comentarii:

  1. Ubuntu One mai are puțin și dă colțu: "We are sorry to notify you that we will be shutting down the Ubuntu One file services, effective 1 June 2014."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce bine ca nu l-am folosit niciodata:) Nu ca Mozilla (si mai ales Thunderbird) se simte mult mai bine...

      Ștergere