Un sibian a participat ieri la Ironman

Mai intâi, să punem lucrurile în perspectivă: triatlonul olimpic e compus din trei probe: natație 1,5 km, ciclism 40 km, alergare 10 km. Ironman, dupa cum îi spune și numele, e varianta extremă: proba de înot are 3,8 km (nu în bazin acoperit, ci în lac sau mare, cu curenți, vânt etc.), după aceea urmează 180 de km cu bicicleta, iar la final încă 42,2 km de fugă. Deși destul de puțin cunoscut în România, concursul are fani în toate colțurile lumii, ieri s-au desfășurat curse în mai multe orașe de pe glob, iar primii clasați au să participe în toamnă la finala din Hawaii.

(c) ironman.com - linia de sosire Hawaii

La Klagenfurt, în Austria, limita de timp pentru terminarea traseului a fost de 17 ore, un profesionist îl parcurge în 8-9 ore, iar un amator în 10-12. Au exista și doi super-bătrânei înscriși la categoria 75-79 ani care l-au parcurs în 14-15 ore. Vă dați seama că și un triatlon clasic e o provocare, participarea la Ironman fiind în primul rând o luptă cu limitele fizice și psihice proprii, nu cu ceilalți participanți. 

Lui Mihai, pe care n-am apucat încă să-l felicit, deci n-am acceptul lui și nu-i dau numele complet, poate nu vrea publicitate, i-a încolțit pentru prima oară ideea participării la o asemenea competiție în urmă cu trei ani, dupa ce s-a mutat la Viena și a cunoscut niște băieți care se antrenau pentru triatlon. S-a implicat gradual, prin participarea la curse mai scurte, ca să-și testeze puterile, iar Ironman Klagenfurt 2014 este primul lui eveniment de această anduranță. A terminat în 11 ore, în prima jumătate a grupei lui de vârstă (35-39), ceea ce este absolut remarcabil pentru o primă participare.

Așadar în trei ani puteti trece de la stadiul de amator cu condiție fizică normală la cel de participant la o cursă ce pare imposibilă pentru muritorii de rând. Ofertă cu steluță, bineințeles, toată treaba aceasta nu se face după ureche, trebuie luat în calcul efortul intens și constant care trebuie depus, vizitele la medici specialiști pentru stabilirea capacității de efort și a unui program riguros, nutriția (adio alcool și nopți pierdute), investiții în echipament și tehnică de monitorizare a diverșilor parametrii - dar la bază, sub toate acestea, e doar pasiune și ambiție, un psihic puternic și clasica, remarcabila, netriviala luptă cu limitele. Oricine a incercat să se țină de un program strict mai mult de patru saptămâni știe despre ce vorbesc. 

Există și alți români participanți de-a lungul anilor la diverse evenimente Ironman, o prezentare (nu știu cât de completă) a lor o găsiți aici. Observați că sunt doar 31 între 2001 și 2013, nu chiar la fel de puțini ca și cosmonauții, dar nici foarte numeroși.  

După ce se odihneste câteva zile, poate-l conving pe Mihai să împărtășească experiența (dacă sunteți interesați, bineînțeles). Până atunci: FELICITĂRI și recuperare rapidă!

Citește în continuare

Diseară: filmul Usturoi la Teatrul Gong

Eu nu cred că ajung pentru că doar după ora 17 aterizez la Cluj, dar dacă sunteți în Sibiu nu ratați filmul Usturoi al sibianului Radu Băzăvan, aka Groparu, de la ora 20 la Teatrul Gong, în cadrul festivalului TIFF. Vă promit că o să vă placă.

Programul complet al TIFF îl găsiți aici.

De pe pagina de FB a regizorului Lucian Alexandru:

Dragii mei Sibieni ! Cu ceva timp in urma, pe cand stateam la o bere rece, cu Radu Valentin Băzăvan, intr-o vacanta de vara(acum vreo 6 ani), asa dintr-o discutie in alta,

ne-a venit o idee foarte indrazneata(la vremea aceea) sa facem un film(a movie). Intodeauna am iubit pitorescul Ardeal, deci conditia principala a fost sa facem un film in Ardeal si cu umor ardenelesc. No, acum eu si cu Radu ne cunoastem de mici copii, deci avand incredere unu in altul, am bagat mana putin mana in proprile noastre buzunare, ca sa finantam urmatoarea capodopera (scrisa in 'style' a la groparu.ro ), pe nume 'USTUROI', scris de Radu, regizat de mine, si bineinteles am avut o echipa "de aur"care ca si noi au dat tot ce au putut, sa aduca Usturoi-ul la lumina zilei.

Deci sunt foarte 'proud' sa va invit sa ne vizionati 'capodopera' USTUROI, la TIFF Sibiu, Vineri 27 Iunie, la ora 20, la Teatrul Gong, SIBIU.

Din pacate eu si cu Radu nu o sa fim prezenti la premiera din Sibiu, dar o sa fie alti invitati surpriza.

Citește în continuare

Die Toten Ärzte

N-am mai auzit pâna acum de formația aceasta, sună ca o combinație între Die Toten Hosen și Die Ärzte. Vorba unui coleg: o fi varianta germană a bancului despre duetul 3 Sud Est cu Paula Seling.

Citește în continuare

Servicii ”utile” la WizzAir

Sunt curios dacă a considerat cineva, vreodată, că merită plătită garanția în caz de întârziere. Funcționează așa: plătești 405 lei, iar dacă avionul are întârziere mai mare de o oră, Wizz te despăgubește cu 100 euro, cam 440 lei la cursul actual. 

Din câte văd în text, banii nici măcar nu-i primești cash, ci sunt un credit pentru călătorii viitoare. Sexy.

PS. Îmbarcarea prioritară costă peste 300 lei.

Citește în continuare

Recunosc: sunt fan al mesei de călcat

... când schimb coardele chitarei.

Citește în continuare

Stupizenii Windows 8.1: poveste cu un upgrade

Un prieten și-a adus din State un laptop-tabletă Sony Vaio cu Windows 8. Configurație bună: SSD, full HD, ecran tactil de 11 inch, tastatură detașabilă, USB 3. Frumușică, ușoară, din plastic, dar finuță. 

M-am oferit să-i fac upgrade la Windows 8.1 și să-i pun niște programe esențiale (VLC, LibreOffice, antivirus), nimic piratat. Speram să meargă repede, nu uitasem cât de stupid e ecosistemul Windows și cât durează o asemenea operațiune, dar am zis că un SSD ajută.

Un mare rahat, frustrant pentru power-useri după primele repetări: intratul în Control Panel e ușor când dai cu degetul pe ecran, din dreapta, însă apoi trebuie să pui mâna pe mouse - pictogramele clasice sunt prea mici pe ecran de 11 inch la rezoluție full hd pentru degetele mele. Aici se vede cel mai bine prostia celor care au gândit interfața asta hibrid, n-am nimic cu aplicațiile ”moderne”, dar desktopul clasic trebuia lăsat integral cum a fost, accesibil comod cu mouse-ul. 

De ce n-am intrat în Control Panel cu mouse-ul? Pentru că e prea greu să nimerești pe micul touchpad fix zona care-l activează și Microsoft s-a gândit să-i pună un delay până la afișare. La swipe e afișat instantaneu.

Paranteză: aceeași problemă o am când mă conectez prin remote desktop la serverul Win 2012, acolo stupiditatea meniului ascuns în dreapta depășește orice limită, serverele fiind accesate cel mai des de la distanță, nu prin interfață tactilă. Bonus la sistemele multi-monitor, în care trebuie să te chinui în Remote Desktop să nimerești marginea din dreapta, ca să nu treci pe ecranul următor.

Înapoi la micul Vaio. Sony are propriul program de update, unde erau afișate vreo 19 actualizări de drivere. Ulterior i-am făcut celelalte actualizări prin Windows Update, iar la final, după vreo oră, am ajuns în Windows Store, ca să instalez Windows 8.1. Perfect logic și integrat. 

Saga continuă: primele trei încercări de descărcare au eșuat, apăsam pe butonul albastru de Download și nu se întâmpla nimic, niciun feedback. După multe secunde apărea mesajul că n-a putut fi descărcat programul. La a patra încercare a început să descarce și s-a instalat singur, în orele când eu am fost la baschet.

Bineînțeles, ca orice integrator care se respectă, Sony preinstalează o grămadă de software inutil. Nici Microsoft nu te anunță că a făcut copii de siguranță la versiunea veche de Windows, pierzi vreo 4-5 GB dacă nu știi să folosești Disk Cleanup. Încercarea de a scăpa de Kasperski Antivirus trial-edition în același timp cu folosirea Disk Cleanup a fost o pierdere de timp: niciunul din procese nu părea că vrea să termine ce avea de făcut. Am avut răbdare vreo 15 minute și apoi le-am întrerupt și rulat succesiv.

Instalare antivirusului Microsoft Forefront a fost urmată de un eșec de proporții: calculatorul se bloca la login. Inițial am crezut că e de la vreunul din programele Sony pe care le-am dezinstalat, apăreau în log-urile Windows-ului niște mesaje interesante legate de managementul energiei. Apoi am comutat de la cont Microsoft la cont de utilizator local. Se bloca în continuare, înainte să pot băga parola. Am intrat în Safe Mode, i-am scos parola, am reușit să ajung la Desktop... unde se bloca. Nu se bloca chiar complet, ci doar așa, vreo cinci minute. Am aflat asta a doua zi, pentru că la ora 1 m-am lăsat păgubaș și m-am dus la culcare. După câteva restarturi, intrat în BIOS, încercat diverse alte chestii, la un moment dat m-am prins că antivirusul Microsoft, deși actualizat, nu e compatibil cu sistemul de operare Microsoft. De ce-s convins de asta? Pentru că aceeași problemă o am și la Windows 8.1 care e instalat în mașină virtuală pe laptopul meu; până acum dădeam vina pe Parallels. I-am pus omului un Avast! gratuit și am trecut mai departe.

Îmi place cum se zgârcesc firmele ăstea la un dvd sau stick de memorie cu o imagine de Windows. Pe un SSD de 64 sau 128 GB au doar o mini-partiție de recovery, dacă nu-ți faci tu o imagine cu SO-ul n-ai nicio șansă să reinstalezi versiunea pe care ai cumpărat-o. N-o ai în cutie și nici pe site-ul lor. Sony, o firmă care se respectă, are tot felul de unelte software, inclusiv un buton de asistență. Ce n-are, însă, softul lor: opțiune de backup pe un hard extern. Acceptă doar stick de minim 14 GB sau dvd, iar tableta Vaio n-are unitate dvd. Noroc că Windows are o unealtă cu care poți crea un disc de siguranță: System Image Backup. Știți unde-i ascunsă în Win 8.1? În Control Panel - File History - pe banda din stânga, jos. Intuitiv și la îndemână. Probabil Control Panel - Backup and Restore ca în Windows 7 era prea simplu, prea ca la țară.

Cam la a câta instalare îl dai dracului de Windows și cauți altceva? Cică Apple e de fițe, nu că atrage profesioniști din cauza unor decizii stupide, inexplicabile și luate parcă în ciuda utilizatorilor. Se pare că e al naibii de greu să faci lucruri simple și clare, care funcționează intuitiv.

Comparativ, anul trecut, în 2 ore am făcut ugrade la tot sistemul de operare pe un MacBookPro micuț și nou. Ba i-am pus și Office, toate programele necesare și actualizările cerute. Niciun chin cu zeci de downloaduri de pe internet, care durează o veșnicie și la final nu vezi nicio diferență, decât că ai mai puțin spațiu liber și sistemul e mai lent.

PS Îmi cer scuze pentru exprimarea cam întortocheată, n-am mai avut timp să periez articolul.

Citește în continuare

Legătura puțin evidentă dintre o manea și nouă programatori

Săptămâna viitoare o să merg în delegație, împreună cu alți opt colegi de serviciu. Zburăm din Cluj, așa că am organizat un microbuz care să ne plimbe între Sibiu și aeroport. Știind că un microbuz normal are de obicei 8 locuri plus șofer, iar noi suntem 9, ne-am pus niscaiva întrebări și am cerut detalii firmei de transport. Am primit niște poze cu un Mercedes, vito! Vito de 12 locuri, decent.

Colegu' DJ Titi ne-a găsit în ”secunda doi” imnul (nu vreau să știu pe ce muzică programează, bine că are căști). Pare potrivit, ținând cont că mergem cu low-cost-ul. Măcar putem aplauda pe ritm:

Citește în continuare

Încă o expresie demonetizată: cu drag

La un moment dat era culmea rafinamentului și educației să răspunzi cuiva care-ți mulțumește cu expresia ”cu drag!”. Arareori chiar am și simțit dragul în vocea celui care vorbea. 

Altă construcție uzitată: ”vă invităm/așteptăm cu drag” - pe asta am folosit-o și eu o dată, pe invitațiile de nuntă. Parcă avea sens, spre deosebire de anunțurile de la radio care te invită cu drag la orice eveniment, ca la fața locului să se uite bodyguarzii urât la tine.

Apogeul s-a petrecut în weekend, am auzit o vânzătoare urând unei cliente să poarte sandalele pe care tocmai le cumpărase, ați ghicit, cu drag, nu cu picioarele. Sper să nu se mute tipa la o firmă de servicii funerare: e din stejar, să-l folosiți cu drag!

Citește în continuare

Critica #fits2014

Ediția de anul acesta a FITS mi s-a părut mai inspirată și mai bine organizată ca anterioarele, spectacolele alese nu m-au dezamăgit, poate și pentru că am învățat din experiențele anterioare și mi-am clarificat gusturile.

Singura critică referitoare la organizare se referă la Teatrul Gong, unde mai e de lucru: chiar dacă au instalații de climatizare atât în hol cât și în săli iar afară erau 30 de grade, la MacBeth climatizarea pe hol a fost pornită tartiv, în ultimele 5 minute, deși holul era plin. În sală, la balcon, temperatura a fluctuat între plăcut și insuportabil, s-ar putea ca cineva să o fi pornit din când în când. La spectacolul lui Florin Piersic, care a durat aproape două ore, climatizarea n-a fost pornită deloc, aerul devenind uscat, ceea ce a provocat pusee de tuse multor spectatori. A doua problemă cu sala de acolo este lipsa numerotării scaunelor - automat toată lumea se îmbulzește la intrare. Pentru a fi și mai frustrant, ușa de acces dă în partea din față a cozii, ”fraierii” care se pun la coadă, civilizat, intră în sală după cei care ajung mai târziu și se trezesc în frunte. Un sistem de gradene sau piloni ar rezolva eficient situația.

Postul acesta nu e însă despre organizare, ci despre calitatea spectatorilor. N-am auzit decât un singur țârăit de telefon, însă mi-a fost rușine cu alți oameni, lipsiți de bun simț sau needucați:

- copii mici: n-am înțelegere pentru cei care-și cară plozii la un act de cultură care nu e le adresat acestora, fără o minimă documentare, nu doar pentru că nu e potrivit conținutul spectacolului ci și pentru că ... plâng. Știu, pare ”incredibil” ca un copil mic să plângă iar mama să nu știe că acest lucru se poate întâmpla, dar de ce să nu riscăm? Alt minor lovea din plictiseală cu picioarele în scaunul din față. Poate ar fi bine ca toate spectacolele să conțină informații despre vârsta minimă acceptată (exemplu concret: Open Source);

- aplauze aiurea: dacă nu știi când să aplauzi, așteaptă să se întâmple ceva cu lumina - ori aproape se stinge, ori aproape se aprinde, ca să vadă actorul reacția sălii. Nu aplauda la fiecare pauză dramatică sau de tras sufletul. Exemple concrete: cam toate spectacolele de dans;

- caz de boală: dacă știi că ești răcit și tușești non-stop, ar fi bine să dai biletul altcuiva. Deranjezi restul spectatorilor și împrăștii viruși. Caz concret: o babă otevistă care-și dorea mult să-l vadă pe Florinel (Piersic Jr.). A tușit non-stop în primul sfert de oră, eram gata să mă ridic și să plec, când o altă doamnă a rugat-o să iasă din sală. Răspunsul babei, plin de mirare și iritare: cum să ies afară? Nu m-am putut abține și i-am indicat: pe ușă! Miraculos, în continuare a putut să reziste fără să tușească;

- știu cum să-i încadrez, există expresii potrivite în limba română, dar prefer să fie doar ei grobieni: e categoria aia de spectatori compusă din femei care chicotesc și bărbați care hăhăiesc la fiecare mențiune a unui cuvânt cu conotații sexuale, gen public Vacanța Mare. Se pare că bietul Florin Piersic Jr a moștenit toată fauna care-l admira pe ta-su. Primul sketch: profesor cu planșe, pe care era un penis flasc și unul in erecție. Scenetă proastă, dacă mă întrebați pe mine, dar erau câteva specimene care au chicotic și au hăhăit nu doar la fiecare mențiune a cuvântului penis, dar și când erau prezentate planșele pentru a cincea oară. Ceilalți spectatori erau muți, cu excepția babei care tușea - atmosferă kafkiană, la un moment dat ezitam între a părăsi sala sau a mă prinde în joc și a face și eu caterincă. Din fericire spectacolul a devenit mai bun, dar n-a scăpat de cei care chițăiau la fiecare pauză a actorului.

Nevastă-mea e ferm convinsă că ăștia nu erau sibieni. Eu nu-s la fel de sigur. Experiențele voastre?

PS. Rândul I (i) nu e rândul 1 (unu),  acela poartă litera A. Au vrut vreo doi țâfnoși să ne ridice de pe scaune.

Citește în continuare

Weekend de #fits2014

Am așteptat cu nerăbdare weekendul, nu neaparat pentru activități, ci ca să mă odihnesc - trezitul devreme, o săptămână plină la serviciu și petrecutul fiecărei seri în oraș, la evenimente, mi-au subțiat resursele, inclusiv cele de răbdare. În acestă stare de spirit am ajuns vineri la Oidip-ul montat de Purcărete la Teatrul Radu Stanca, premieră, dacă nu mă înșel, într-o sală plină de vip-uri autohtone (Hurezeanu, Dinescu) și străini veniți la Festival. 

Nefiind fan al tragediilor antice, mărturisesc nu mi-a prea plăcut spectacolul (dar am admirat scenografia și decorul ingenios, dinamic, al lui Dragoş Buhagiar), însă mă așteptam ca ceilalți spectatori, mai avizați, să fie darnici cu aplauzele la final. Nu s-a întâmplat așa, puțină lume s-a ridicat în picioare, iar atmosfera a fost destul de rezervată, s-a aplaudat mai mult din respect pentru distribuție, decât din entuziasm.

Seara, după o plimbare rapidă pe Centru, am văzut la Casa de Cultură spectacolele Doamna Margareta și Pe sub piele, ale companiei braziliene de dans Cisne Negro. Au fost două spectacole separate, despărțite de o pauză, cu două ”formații” și doi coregrafi diferiți. Mi-au plăcut mult, primul, jucat de juniori, a fost mai vesel și mai nebunesc, iar al doilea senzual și mai așezat.

Sâmbătă a venit momentul fado-ulul: concertul acustic al Joanei Amendoeira a mers perfect cu micuța biserică evanghelică Sf. Ioan. N-am să intru în metafore, judecați singuri, pe baza unui exemplu de pe net:

De la ora 20, la Teatrul Gong, one-man-show-ul lui Florin Piersic Jr., Freak Show, o colecție de sketchuri, a început prost și s-a terminat bine, nu neaparat din cauza lui ci a publicului. Detalii, mâine.

Am încheiat festivalul duminică seara, la Thalia, cu șansonete franțuzești, interpretate de Hélène Delavault. Surprinzător, chiar dacă se inspiră din muzica ”vulgară”, stilul acesta are un anumit rafinament specific francezilor, mai ales când pe scenă se află o doamnă cu o voce puternică, acompaniată de un pian, doamnă ce pune suflet în fiecare vers - piesa de mai jos a cântat-o cu lacrimi în ochi. Din păcate n-am găsit varianta ei pe YouTube:

Citește în continuare

Bere nefiltrată cu lămâie. Pe când și cu caise?

M-am săturat de berile blonde standard: Ursus, Ciuc, importuri tradiționale. M-am săturat și de Guinness, probabil am băut prea multe halbe la Oldies sau sunt prea grele vara. Mă bucur când dau de-o bere românească gen Terapia, Zăganul sau Nenea Iancu - din fericire tot mai des și în Sibiu. 

După ce-am încercat la Just Beer Pub tot ce se putea, preferatele mele actuale sunt nefiltratele din grâu; cu excepția berii de după baschet, când merge bine cea cu lămâie. Am citit recent că Nenea Iancu a lansat fix o combinație dintre acestea: berea albă nefiltrată cu lămâie. 

Dacă vreodată o să facă bere cu caise, pentru că denumirea ”Nenea Iancu bere albă nefiltrată cu caise” e mult prea pompoasă, există alintul perfect: Nea Caisă.

Citește în continuare

Prea mult flamenco nu strică #fits2014

Seara de ieri a fost tot pe tema ”flamingo”, de data aceasta la Casa de Cultură. Reprezentația de alaltăieri, de la sala Thalia, a fost un fel de dans sportiv, etalare de calități, iar cea de ieri cu mai mult suflet, mai multă muzică în prim plan, mai puternică vizual prin costume, culori și numărul de persoane de pe scenă:

PS Fostul președinte Emil Constantinescu și soția dânsului sunt nelipsiți de la FITS, anul acesta i-am întâlnit deja la trei spectacole. 

PS2 M-a dus gândul la călușari, cred i-ar putea învăța una sau două chestii despre percuție pe chelea proprie.

Citește în continuare

Muzica lumii la #fits2014

Dacă n-ați auzit de hang, instrumentul muzical ce seamănă cu un wok, puteți fi scuzați, a fost inventat doar în urmă cu opt ani, la Berna, după alți zece de cercetări și dezvoltare. Percuționistul Francesco Agnello ne-a explicat în timpul concertului din Johanniskirche că hang-ul este gol la interior, realizat manual dintr-un aliaj de cinci metale, fiecare bumb sau groapă de pe suprafața lui generând la atingere o anumită notă - în procesul de fabricație este bătut, deformat și prelucrat până sună așa cum trebuie. În momentul actual se construiește a cincea generație de hanguri, iar dacă doriți unul, durata de așteptare este de trei ani.

Sunetul se află în același spectru sonor cu xilofonul, așa că se deosebește și poate acompania orice instrument muzical, chiar și o orchestră simfonică. Ar merge foarte bine și pe post de chillout, în Piața Mică:

Mai puteți vedea concertul lui Agnello în alte două biserici în următoarele zile.

De la ora 20 am fost la Thalia, la spectacolul de flamenco Lebăda neagră și albă, cu Jesus Carmona coregraf și dansator principal, acompaniat live de formație vocal-instrumentală. Despre flamenco, cum știți: "step" spaniol, multă vitalitate și energie, spectaculos și senzual; îi sărea de numa' numa' apa din cârlionți lui Jesus când făcea legat câte trei rotiri de 360 de grade, iar doamnele (alba/neagra) foarte elegante și grațioase în mișcări. Ole!

P.S. Mâine seară tot flamenco, dar la Casa de Cultură de la ora 21.

Citește în continuare

Konichiwa, Macbeth! #fits2014

Suportul oferit de Ambasada Japoniei este unul din punctele forte ale FITS - altfel ar fi fost greu spre imposibil să vedem vreodată atâtea forme de artă teatrală niponă în Sibiu. Anul acesta a venit rândul unei tragedii de Shakespeare - nu știu unde se amplasează chestia asta în istoria artei japoneze, însă nu puteam refuza să văd un Macbeth în haine de samurai. În afară de asta, spectacolul a fost fix cum ne așteptam să fie, dar ușor diferit, datorită costumelor și scenografiei; însă identic în punctele esențiale. Ușor confuz? Asta și era ideea:)

Ieri seară am mers la Thalia, la spectacolul de dans israelian Izvor Nesecat/Open Source. Citesc pe pagina dedicată că mânușile unuia dintre personaje sunt wireless și îi permit să controleze în timp real efectele de sunet și lumini. Rezultatul a fost o combinație între The Sound of Music și Saw 1, 2, 3, 4 și 5. Pasajele cu muzică originală, în schimb, au fost excelente, chiar le-am căutat pe Shazam (și nu le-am găsit). Despre ce-a fost vorba? Găsiți aici descrierea completă (e interesantă!); eu aș fi spus că Wish Maker era Predator, în rest m-am cam prins că e despre iubăreală și femei (n-a fost greu). Sunt curios cât de deștepți s-au simțit cei care au venit cu copiii.

Citește în continuare

Interactivitate #fits2014

Pentru că ne-am luat bilete din timp, am primit locuri tot în rândul A. Cu ocazia asta am descoperit că multe spectacole pun accentul pe interactivitate: vineri, la Pătratul Curios, un fel de circ și îndemânare la sala Thalia, Monica a fost invitată pe scenă pentru a face baloane de săpun. Au avut și un număr de acrobații la bară; mai bine că au chemat-o la balonașe, n-o vedeam cocoțată pe platformă la patru metri înălțime - dacă vă întrebați ce are plaforma cu bara, ei bine, francezii aceștia (niște dichisiți, dom'le!) au folosit respectiva bară în ambele sensuri, cu platforma de susținere atât jos, cât și întoarsă. Ne-am distrat, s-au distrat și copiii din sală, știam că acrobațiile la bară sunt spectaculoase, dar am învățat câteva lucruri și despre avioanele de hârtie cu efect de bumerang. Una peste alta, un spectacol de circ făcut cum trebuie încă nu-i supraestimat.

Sâmbătă trebuia să mergem la Cisnădioara, la Blackbird, dar din cauza vremii proaste am renunțat. În descrierea piesei de teatru se menționa că spectatorii vor da verdictul - a fost cineva, așa s-a întâmplat?

Duminică a avut loc prima întâlnire a publicului FITS 2014 cu dansul israelian, la Casa de Cultură. De câțiva ani s-a dus buhul prin târg că israelienii sunt experți, așa că spectacolul a fost sold-out, s-a stat inclusiv în picioare. Nu doar extrem de dinamic și fluid, cu multe momente alerte, ci și impresionant datorită numărului mare de dansatori (16), deliciul publicului l-a făcut însă tot interactivitatea: au fost aleși oameni din sală și s-a dansat cu ei și în jurul lor. Rolul principal i-a revenit unei doamne asiatice, nu foarte tinere, care a fost purtată în brațe, răsucită, rotită, dansată - când a coborât de pe scenă în aplauzele publicului, cu reflectorul pus pe ea, nu-i venea să creadă ce i s-a întâmplat. Eu n-am crezut că scapă cu oasele întregi. Cred că o să-și amintească de Sibiu cu plăcere toată viața.

Citește în continuare

La Hollywood sau la Cluj: filmul Usturoi

De aproximativ o jumătate de oră s-a încheiat premiera filmului Usturoi, ideea lui Radu Băzăvan aka groparu.ro. Pentru că mâine n-o să am timp de blog, o să fiu pe drumuri chiar în județele Cluj și Sălaj, unde s-a filmat, mă grăbesc să scriu câteva cuvinte de recomandare pentru cea mai bună comedie autohtonă pe care am văzut-o de mult timp încoace. Cu talent, mult suflet și bani puțini, după doi ani de post-procesare, ”filmulețul” acesta, făcut mai mult ca un hobby, o să aducă comunității rome un plus de imagine mult mai consistent decât orice program EU sau guvernamental. Scenă reprezentativă: când un băiețel rom îl roagă pe prietenul său cel mai bun, român, să-i prindă o găină, ca să nu zică lumea că o fură.

Mă abțin cu greu să nu vă povestesc acțiunea, găsiți trailere și informații aici, dar vă invit să-l vedeți cu toată familia, când o să apară la cinematografe, în festivaluri, pe net sau la tv; este plin de gaguri și de poante de-un rând; când zici că nu se poate mai mult de atât scenaristul mai găseste una, mai nebună ca anterioara. Sincer, n-am crezut că o să iasă așa de bun, am rânjit larg pe tot parcursul lui iar la unele faze am râs cu lacrimi (berbecul pepe și ”this is sparta” îmi vin primele în minte).

Din punct de vedere tehnic îl apreciez pentru imaginea bună și sunetul perfect, foarte rar întâlnit la filmele românești. Au ajutat atât accentele de Ardeal cât și subtitrarea în engleză, făcută în spiritul textului, probabil chiar de scenarist. Cei doi copii din rolurile principale sunt simpatici foc, apariții ”semi-cameo” savuroase au și bloggerii gaben.ro, tvdece.ro și adihadean.ro. Prin natura lui, de film independent, de proiectul aceasta o să auziți mai mult în online decât pe posturile tv românești, cel puțin până la momentul când o să i se ducă buhul, sunt convins că o să facă un pic de vâlvă, e la ani lumină de orice mizerie sit-com scremută de posturile tv. Actorul meu preferat: doamna care interpretează rolul mamei lui Ieremia, Elena Ivanca, doar unul din cei trei actori profesioniști din film!

Casa Tiff a fost arhiplină:

Felicitări Radu, de abia aștept să văd următoarele tale proiecte, sper că banii au să vină un pic mai ușor!

Citește în continuare

Până apare Mobile Safari 8, încercați Opera Coast

Dacă v-ați uitat la prezentarea Apple și v-a plăcut noua interfață minimalistă a browserului Safari ce va fi livrat cu Mac OS 10.10 și iOS 8, puteți încerca ceva similar oferit de Opera: Coast pentru iOS, un produs diferit de clasicul browser Opera.

Interfața e curată, simplă și cred că are șanse mari să fie înțeleasă și de seniori care n-au experimentat anterior Internetul. Pagina de pornire conține un câmp de căutare/adresă și câteva sugestii de site-uri. Se poate naviga prin gesturi stânga-dreapta spre alte propuneri de site-uri, personalizate pentru țara de proveniență, iar în această listă vor fi adăugate și cele mai frecventate site-uri proprii.

Când vă poziționați în bara de căutare, apare următorul ecran, cu alte sugestii localizate (lista e lungă, se poate naviga stânga-dreapta):

Dacă tastați un text, rezultatele cele mai relevante apar în spațiul de deasupra câmpului de căutare.

După ce ați încărcat un site, navigarea înainte/înapoi în istoricul paginilor se face prin aceleași gesturi stânga-dreapta, nu există butoane dedicate. Un gest ”pull” de sus în jos reîncarcă pagina curentă. Butonul cu nouă puncte, amplasat central în partea de jos a ecranului, duce la pagina de pornire, util pentru a lăsa deschis site-ul încărcat și a crea o nouă filă de navigare. Tot în partea de jos, stânga, se află butonul cu trei puncte care duce la lista de file de navigare:

Dacă dați click pe săgeata care apare în colțul dreapta-sus al fiecărei pagini se deschide un meniu-evantai cu modalitățile clasice de distribuție: imprimare, email, facebook, twitter (setările sunt preluate din sistemul de operare) și opțiunea de adăugare la ecranul de start.  Există un alt buton, discret, sub formă de săgeată cu vârful în jos (în imaginea de mai sus pe banda portocalie, în partea stângă), el duce la un raport ce prezintă gradul de siguranță/legitimitate a paginii încărcate:

Tot din acest ecran, printr-un gest de împingere în sus, fila de navigare este ștearsă.

Mi se pare interesant și modul în care pulsează un link/imagine apăsată, până când pagina destinație este încărcată. Asta e tot, n-am descoperit alte funcții, dar nici nu mi-a lipsit ceva, interfața minimală permite site-urilor să fie citite ca niște cărți, iar multe dintre ele arată foarte bine full-screen.

Citește în continuare

TimeLine ERP prezentat la Conferința Națională de Turnătorie

Săptămâna aceasta o să fiu cu colegii la Cluj, la Conferința Națională de Turnătorie, ediția 22 - avem stand și prezentăm pachetul TimeLine pentru gestiunea unei firme din industria de turnare (turnare prin presiune, cu forme în nisip sau cu cochilii).

Dacă sunteți în zonă și aveți interes să vedeți la lucru sistemul ERP care este lider de piață pe acest segment în Germania sau versiunea standard, adresată oricărei firme care face producție, vizitați-ne standul amplasat la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, etajul 1 (bd. Muncii nr. 103) și vă fac cu plăcere o demonstrație (miercuri sau joi, 4-5 iunie 2014). Dacă nu puteți săptămâna aceasta, mă puteți contacta la coordonatele afișate pe ultima pagină a broșurii de mai jos (o puteți citi și descărca și la acest link).

Cuvinte cheie: 

• gestiunea aliajelor și a prețurilor la bursa metalelor; 
• managementul uneltelor, formelor de turnare și a proiectelor bazate pe acestea;
• planificare producției, inclusiv a mașinilor de formare și de miezuire;
• controlul calității;
• antecalculație și postcalculație specifică pieselor turnate;
• gestiunea topitoriei și trasabilitatea șarjelor de turnare;
• raportarea automată a producției și a timpilor de nefuncționare;
• urmărirea prin internet a funcționării mașinilor și stadiului comenzilor de producție.

Brosura TimeLine ERP - Pachetul pt turnatorii

Citește în continuare