Mai intâi, să punem lucrurile în perspectivă: triatlonul olimpic e compus din trei probe: natație 1,5 km, ciclism 40 km, alergare 10 km. Ironman, dupa cum îi spune și numele, e varianta extremă: proba de înot are 3,8 km (nu în bazin acoperit, ci în lac sau mare, cu curenți, vânt etc.), după aceea urmează 180 de km cu bicicleta, iar la final încă 42,2 km de fugă. Deși destul de puțin cunoscut în România, concursul are fani în toate colțurile lumii, ieri s-au desfășurat curse în mai multe orașe de pe glob, iar primii clasați au să participe în toamnă la finala din Hawaii.
(c) ironman.com - linia de sosire Hawaii |
La Klagenfurt, în Austria, limita de timp pentru terminarea traseului a fost de 17 ore, un profesionist îl parcurge în 8-9 ore, iar un amator în 10-12. Au exista și doi super-bătrânei înscriși la categoria 75-79 ani care l-au parcurs în 14-15 ore. Vă dați seama că și un triatlon clasic e o provocare, participarea la Ironman fiind în primul rând o luptă cu limitele fizice și psihice proprii, nu cu ceilalți participanți.
Lui Mihai, pe care n-am apucat încă să-l felicit, deci n-am acceptul lui și nu-i dau numele complet, poate nu vrea publicitate, i-a încolțit pentru prima oară ideea participării la o asemenea competiție în urmă cu trei ani, dupa ce s-a mutat la Viena și a cunoscut niște băieți care se antrenau pentru triatlon. S-a implicat gradual, prin participarea la curse mai scurte, ca să-și testeze puterile, iar Ironman Klagenfurt 2014 este primul lui eveniment de această anduranță. A terminat în 11 ore, în prima jumătate a grupei lui de vârstă (35-39), ceea ce este absolut remarcabil pentru o primă participare.
Așadar în trei ani puteti trece de la stadiul de amator cu condiție fizică normală la cel de participant la o cursă ce pare imposibilă pentru muritorii de rând. Ofertă cu steluță, bineințeles, toată treaba aceasta nu se face după ureche, trebuie luat în calcul efortul intens și constant care trebuie depus, vizitele la medici specialiști pentru stabilirea capacității de efort și a unui program riguros, nutriția (adio alcool și nopți pierdute), investiții în echipament și tehnică de monitorizare a diverșilor parametrii - dar la bază, sub toate acestea, e doar pasiune și ambiție, un psihic puternic și clasica, remarcabila, netriviala luptă cu limitele. Oricine a incercat să se țină de un program strict mai mult de patru saptămâni știe despre ce vorbesc.
Există și alți români participanți de-a lungul anilor la diverse evenimente Ironman, o prezentare (nu știu cât de completă) a lor o găsiți aici. Observați că sunt doar 31 între 2001 și 2013, nu chiar la fel de puțini ca și cosmonauții, dar nici foarte numeroși.
După ce se odihneste câteva zile, poate-l conving pe Mihai să împărtășească experiența (dacă sunteți interesați, bineînțeles). Până atunci: FELICITĂRI și recuperare rapidă!