Critica #fits2014

Ediția de anul acesta a FITS mi s-a părut mai inspirată și mai bine organizată ca anterioarele, spectacolele alese nu m-au dezamăgit, poate și pentru că am învățat din experiențele anterioare și mi-am clarificat gusturile.

Singura critică referitoare la organizare se referă la Teatrul Gong, unde mai e de lucru: chiar dacă au instalații de climatizare atât în hol cât și în săli iar afară erau 30 de grade, la MacBeth climatizarea pe hol a fost pornită tartiv, în ultimele 5 minute, deși holul era plin. În sală, la balcon, temperatura a fluctuat între plăcut și insuportabil, s-ar putea ca cineva să o fi pornit din când în când. La spectacolul lui Florin Piersic, care a durat aproape două ore, climatizarea n-a fost pornită deloc, aerul devenind uscat, ceea ce a provocat pusee de tuse multor spectatori. A doua problemă cu sala de acolo este lipsa numerotării scaunelor - automat toată lumea se îmbulzește la intrare. Pentru a fi și mai frustrant, ușa de acces dă în partea din față a cozii, ”fraierii” care se pun la coadă, civilizat, intră în sală după cei care ajung mai târziu și se trezesc în frunte. Un sistem de gradene sau piloni ar rezolva eficient situația.

Postul acesta nu e însă despre organizare, ci despre calitatea spectatorilor. N-am auzit decât un singur țârăit de telefon, însă mi-a fost rușine cu alți oameni, lipsiți de bun simț sau needucați:

- copii mici: n-am înțelegere pentru cei care-și cară plozii la un act de cultură care nu e le adresat acestora, fără o minimă documentare, nu doar pentru că nu e potrivit conținutul spectacolului ci și pentru că ... plâng. Știu, pare ”incredibil” ca un copil mic să plângă iar mama să nu știe că acest lucru se poate întâmpla, dar de ce să nu riscăm? Alt minor lovea din plictiseală cu picioarele în scaunul din față. Poate ar fi bine ca toate spectacolele să conțină informații despre vârsta minimă acceptată (exemplu concret: Open Source);

- aplauze aiurea: dacă nu știi când să aplauzi, așteaptă să se întâmple ceva cu lumina - ori aproape se stinge, ori aproape se aprinde, ca să vadă actorul reacția sălii. Nu aplauda la fiecare pauză dramatică sau de tras sufletul. Exemple concrete: cam toate spectacolele de dans;

- caz de boală: dacă știi că ești răcit și tușești non-stop, ar fi bine să dai biletul altcuiva. Deranjezi restul spectatorilor și împrăștii viruși. Caz concret: o babă otevistă care-și dorea mult să-l vadă pe Florinel (Piersic Jr.). A tușit non-stop în primul sfert de oră, eram gata să mă ridic și să plec, când o altă doamnă a rugat-o să iasă din sală. Răspunsul babei, plin de mirare și iritare: cum să ies afară? Nu m-am putut abține și i-am indicat: pe ușă! Miraculos, în continuare a putut să reziste fără să tușească;

- știu cum să-i încadrez, există expresii potrivite în limba română, dar prefer să fie doar ei grobieni: e categoria aia de spectatori compusă din femei care chicotesc și bărbați care hăhăiesc la fiecare mențiune a unui cuvânt cu conotații sexuale, gen public Vacanța Mare. Se pare că bietul Florin Piersic Jr a moștenit toată fauna care-l admira pe ta-su. Primul sketch: profesor cu planșe, pe care era un penis flasc și unul in erecție. Scenetă proastă, dacă mă întrebați pe mine, dar erau câteva specimene care au chicotic și au hăhăit nu doar la fiecare mențiune a cuvântului penis, dar și când erau prezentate planșele pentru a cincea oară. Ceilalți spectatori erau muți, cu excepția babei care tușea - atmosferă kafkiană, la un moment dat ezitam între a părăsi sala sau a mă prinde în joc și a face și eu caterincă. Din fericire spectacolul a devenit mai bun, dar n-a scăpat de cei care chițăiau la fiecare pauză a actorului.

Nevastă-mea e ferm convinsă că ăștia nu erau sibieni. Eu nu-s la fel de sigur. Experiențele voastre?

PS. Rândul I (i) nu e rândul 1 (unu),  acela poartă litera A. Au vrut vreo doi țâfnoși să ne ridice de pe scaune.