Dacă sunteți interesați de bursa de acțiuni sau de modul în care IT-ul i-a ajutat pe unii ”băieții deștepți” să se îmbogățească din nimic, cartea lui Michael Lewis o să fie o lectură interesantă. Explică procesul prin care Brad Katsuyama, un angajat al băncii canadiene RBC, și-a dat seama că de fiecare dată când încearcă să vândă sau să cumpere acțiuni prin intermediul bursele electronice (nu se mai tranzacționează de câțiva ani pe parchet la NYSE) este ”muls” de speculatori ajutați de tehnologie (high-frequency trading = HFT).
În esență, procesul e simplu: serverele burselor electronice sunt amplasate în diverse zone geografice iar fiecare rețea are o latență diferită. Când cineva introduce un ordin de cumpărare mare, acesta nu poate fi rezolvat de o singură bursă, o parte din acțiuni trebuie cumpărate din alte locuri. Programele HFT, amplasate pe servere ce rezidă în aceleași clădiri cu serverele burselor, detectează faptul că s-a cumpărat primul pachet de acțiuni și cumpără ele, imediat, acțiunile disponibile pe celelalte burse. Câteva milisecunde mai târziu, le revând celui care și le dorea de la început - bineînțeles, la suprapreț. Pe lângă goana după comunicații cât mai rapide și servere cât mai performante, care să ia fața concurenței, ”arta” HFT constă în algoritmii proprietari. Sumele câștigate prin HFT sunt imense, practic dintr-o intermediere fără plus-valoare se fac anual miliarde.
În carte se povestesc mai multe: despre programatori care-au călcat pe bec, despre rețele private și goana după milisecunde, despre alte metode prin care HFT-ul face bani și despre modalitățile prin care Brad a încercat să restabilească un echilibru și o echitate în piață.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.