Experiența Ironman la persoana întâi (1/3)

Vă spuneam la sfârșitul lunii iunie că un prieten sibian a participat la Ironman. Între timp s-a recuperat, și-a adunat gândurile și a scris despre această experiență. Cu permisiunea lui, am preluat textul și am să-l public pe bucăți. Îl puteți felicita pe Mihai Mandeal pentru performanță, voință dar și talent literar aici.

Triatlon pe distanta lunga (3.8km-inot, 180km-ciclism, 42,2km-alergare)

“You are an Ironman” – au rasunat difuzoarele imense in timp ce treceam linia de sosire la IRONMAN Austria 2014, dupa exact 11 ore si 2 minute din momentul startului.

Povestea practicarii triatlonului incepe in urma cu mai bine de doi ani, in aprilie 2012, cand, in urma unui concurs de imprejurari, am ajuns sa inot impreuna cu membrii unui club de triatlon de amatori. La acel moment habar nu aveam ce inseamna triatlon, care sunt disciplinele care il compun (pe baza bunului simt puteam sa ghicesc ca sunt 3 dar cam atat), iar Ironman era pentru mine un film cu Rober Downey Jr. din care trebuia sa apara partea a treia. Intrand in vorba cu oamenii i-am intrebat pentru ce se antreneaza si aproape invariabil raspunsul a fost: pentru Ironman. Cum am ajuns acasa am cautat pe net ce inseamna Ironman si in decurs de cateva ore m-am lamurit exact care e treaba cu triatlonul, cum a aparut in 1978, cum a devenit popular prin anii 80 si cum a ajuns sport olimpic incepand cu anul 2000. Apoi am gasit pe Youtube filme cu finala campionatului mondial de Ironman care se tine anual in Hawaii si la care alaturi de atleti profesionisti participa si cei mai buni sportivi amatori la categoriile lor de varsta. Numarul de locuri fiind limitat la 1800 si popularitatea triatlonului fiind in crestere e tot mai dificila calificarea la finala, amatorii care reusesc sa se califice antrenandu-se aproape la fel de mult si dupa aceleasi metode ca atletii profesionisti, iar ca urmare si performantele sunt apropiate sau uneori le depasesc pe ale unor concurenti care iau startul la categoria profesionisti.

Mi-a placut ideea de a combina cele trei sporturi si m-am decis sa imi cumpar prima mea bicicleta de sosea, ca slipi si pantofi de alergare aveam deja, ca sa vad si eu ce inseamna triatlon. In curand aveam sa constat ca nu e doar un sport, ci o lume in care odata intrat, descoperi complexitatea si multitudinea elementelor care o alcatuiesc, afli ca la inot ai nevoie nu doar de slipi, ochelari si casca, ci ca iti mai trebuie si pluta, pullboy, palmare si in final neopren pentru inot in apa deschisa, eventual si o casca de neopren si sosete de neopren pentru antrenament in ape reci … iar lista de echipament poate continua pentru alergare si devine de-a dreptul descurajanta la ciclism.

Pentru a simtii live atmosfera competitiilor am asistat la sfarsitul lui mai 2012 la concursul IRONMAN 70.3 Sankt Poelten. Fiindca la acel moment nu fugisem mai mult de 10km legati niciodata, mi-am zis ca un triatlon pe distanta medie (1.9km-inot, 90km-ciclism, 21km-alergare) nu am cum sa fac vreodata, simpla alergare a unui semimaraton parandu-mi la acea data inacesibila.

Ca antrenamentele sa aiba o finalitate mi-am stabilit ca obiectiv participarea la un sprint triathlon (0,5km-inot, 20km-ciclism, 5km-alergare) in luna iunie, in urma caruia, am fost definitiv convins ca intre mine si triathlon nu e doar “o iubire de-o vara”. Imediat dupa sprint m-am inscris la un concurs pe distanta olimpica (1,5km-inot, 40km-ciclism, 10km-alergare) care urma sa aiba loc in august si am continuat sa ma antrenez la toate cele trei discipline. 

Intre timp la sfarsitul lunii iunie am ajuns la Sibiu si am aflat ca peste doua zile are loc Semimaraton Sibiu, prima editie, asa ca nu am stat pe ganduri si m-am hotarat sa incerc distanta de 21km. Desi a fost un concurs mic, dedicatia organizatorilor si entuziasmul participantilor au fost extraordinare. De remarcat ca la startul alergarii s-au aflat doi sibieni care participasera la un triatlon pe distanta lunga: Dani Troanca (dublu finish-er atat in 2009 cat si in 2010) care a si castigat alergarea si Tudor Butu (finish-er in 2011). Alergarea asta mi-a dat incredere si m-a motivat sa ma pregatesc pentru triatlonul olimpic care urma peste 6 saptamani. Din pacate n-a fost sa fie, cu doar 5 zile inainte de startul triatlonului mi-am rupt mana in urma unui stupid accident de bicicleta. A urmat o luna fara niciun fel de antrenament, apoi am reluat alergarile si dupa doua luni am inceput inotul de recuperare, bicicleta ramanand la locul ei, un fel de mobilier de lux cu doar 200km rulati.

Asa a inceput povestea, si acesta e momentul caruia i se potriveste perfect zicala “What doesn’t kill you, makes you stronger” sau pe romaneste “orice sut in cur e un pas inainte” fiindca datorita (nu din cauza) acestui evenimet pot sa spun ca am trecut la level 2 atat motivational cat si ca obiective.

Noiembrie este in general luna in care se incepe pregatirea pentru perioada mai-septembrie a anului competitional urmator, dupa doua pana la patru saptamani de pauza de la cele trei sporturi (un fel de reset). Noiembrie 2012 a fost pentru mine momentul in care la indemnul prietenului meu Daniel m-am hotarat sa ma inscriu la IRONMAN 70.3 Sankt Poelten care urma sa aiba loc la sfarsitul lunii mai 2013. Discutia in urma careia m-am decis a fost relativ scurta: Daniel zice: – ce faci anul asta (competitional)?; eu – un olimpic cred, dar nu m-am gandit exact; el – 70.3 Sankt Poelten cred ca ti-ar placea; eu – pai imi place ca am fost si anul asta; el – eu ziceam sa participi, nu sa te uiti; eu – pai nu am la activ decat un sprint si atat …; el – daca ai timp sa te antrenezi 8-10 ore pe saptamana poti sa il faci sub 6 ore; daca te hotarasti facem planul de antrenament impreuna. Si asa am plecat acasa de la antrenamentul de inot, rumegand ideea participarii la un trialtlon pe distanta medie. Deja pana seara ma hotarasem sa incerc.

Au urmat 6 luni cu antrenament orientat pentru atingerea scopului propus. Am facut primele sesiuni de inot cu neopren, primele ture cu bicicleta mai lungi de 50km in regim de antrenament, primele ture cu aerobare si primele antrenamente combinate (ciclism + alergare). Concursul fiind la finalul lunii mai, nu am mai avut posibilitate de a lua startul si la o alta competitive pregatitoare inainte, asa ca o sumedenie de intrebari ma bantuiau. Totul s-a dat peste cap din cauza vremii cu cateva zile inainte de start: apa rece combinata cu cele 10-12 grade de afara a determinat organizatorii sa anuleze proba de inot si triatlonul s-a transformat intr-un fel de duatlon cu 90km de ciclism si 21km de aleregare. Am reusit sa termin in 4 ore 55 minute si tinand cont ca inotul probabil mi-ar fi luat cam 40-45 de minute obiectivul de sub 6 ore il puteam considera atins, dar am ramas cu regretul ca nu a fost un triathlon veritabil.

Un detaliu legat de participarea la 70.3 Sankt Poelten a fost cheia pentru continuarea povestii: printre obiectele primate in kit-ul de participare la concurs se afla si un cod care imi dadea posibilitatea sa ma inscriu pentru anul urmator la IRONMAN Austria. Initial mi s-a parut o gluma din doua motive: 1. de ce sa ai nevoie de cod cand te poti inscrie online la liber si codul oricum nu iti da dreptul la reducere si 2. trebuie sa fiu nebun sa ma inscriu la Ironman cand doar cuvantul maraton imi da fiori? Dar viata ca de atatea alte ori mi-a dovedit ca uneori perspectiva se poate schimba cu 180 de grade si ca lucruri aparent evidente sunt contrazise de realitate. Astfel locurile disponibile la IRONMAN Austria s-au ocupat in 15 ore de la deschiderea inscrierilor si fara codul de rezervare primit mi-ar fi fost dificil sa ma inscriu. Astfel maraton a devenit prioritatea numarul 1 pe lista de antrenament incepand cu luna august. Ideea participarii mele la IRONMAN Austria a aparut oarecum neasteptat in cadrul unei discutii cu acelasi Daniel. Vineri cu 2 zile inainte de concurs, intorsi de la inscrierea la 70.3 Sankt Poelten, suparati din cauza vremii si a apei care avea vreo 14 grade stateam in masina in fata casei lui si ne uitam ce mai contine rucsacul primit cadou. Daniel scoate codul de inscriere pentru IRONMAN Austria si zice: - la anul faci IRONMAN. Eu ma uit la el oarecum amuzat si ii zic: - stai sa supravietuiesc duminica si mai vedem; el - parca si eu m-as mai duce odata in Hawaii si cred ca anul viitor pot sa ma mai calific odata (prima participare a fost in 2012, cu o calficare obtinuta chiar la IRONMAN Austria); eu - daca tu te inscrii ma inscriu si eu, zic, si am inceput sa ne hlizim amandoi unul la altul pe jumatate convinsi de ceea ce tocmai scosesem pe gura. Cand am ajuns acasa i-am spus si Mirunei de codul primit si de discutia haiaoasa pe tema participarii la Ironman. Dupa 70.3 la inceputul saptamanii urmatoare ma vad cu Daniel la bazin si el zice direct: - deci la anul Ironman? Eu: - cam cat crezi ca trebuie sa ma antrenez? El: – cu 12 pana la 15 ore pe saptamana termini sub 12 ore. Mi s-a parut o gluma dar pentru mine in acel moment un finish la Ironman era ceva foarte straniu si indepartat. Doar zecile de povesti scrise pe net de diversi oameni care au reusit acest lucru ma faceau sa sper ca as putea intr-o zi sa duc la capat un astfel de concurs, timpul de la finish nefiind o prioritate. Asa ca m-am dus acasa, am mai dezbatut odata problema cu Miruna si la fel ca si la 70.3 Sankt Poelten ea m-a incurajat sa ma inscriu, lucru pe care in aceasi zi l-am si facut.

In 2013 am mai participat la sprint triatlonul pe care il facusem si anul trecut si la un trialtlon olimpic, iar din august m-am concentrat pentru pregatirea maratonului de la Verona. Nu ca m-as fi pregatit sa bat vreun record, dar oricum ca sa fugi 42km trebuie sa rozi ceva papuci de alergare. De acest maraton aveam nevoie in primul rand psihic, fiindca nu mai fugisem niciodata distanta magica si dintre distantele din cadrul Ironman-ului acesti 42km de alergare ma speriau cel mai tare. Concursul a decurs bine, in sensul ca am terminat alergarea si cu ea si sezonul competitional 2013.

In noiembrie 2013 am inceput programul de antrenamet cu tinta finala IRONMAN Austria. Ca test imi trebuia un concurs pe distanta medie si din motive de logistica am ales Vienna City Triathlon care urma sa aiba loc in 10.05.2014. Un moment bun ca sa fac primul concurs in neopren la inot si sa verific strategia de alimentatie si de cursa pentru Ironman. DAR la fel ca in mai 2013, inainte cu doua zile de concurs, vremea s-a stricat foarte tare si cu o zi inainte de start s-a anuntat transformarea concursului in duatlon iar in seara dinaintea startului s-a anuntat scurtarea distantelor findca Donauinsel fusese partial afectat de inundatii. Toate acestea alaturi de o ploaie marunta si cele doar 12 grade din aer m-au determinat sa pun in balanta posibilitatea unei cazaturi cauzate de apa de pe pista sau chiar a unei simple raceli, cu plusul adus de 60km de bicicleta si 25 km de alergare in regim de concurs, astfel ca am decis sa renunt la start. M-am decis sa iau startul pentru a treia oara la sprint triatlonul meu de suflet mai mult ca sa verific functionarea electronicelor si sa exersez tranzitiile inainte cu 2 zile de plecarea la Klagenfurt.