Tarom și ieșirea de urgență

N-am mai zburat de mulți ani cu Tarom, de când a introdus Lufthansa cursele de pe Sibiu, nu s-a schimbat mare lucru, așa că în ultimul zbor am avut câteva momente în care mi-am mușcat limba ca să tac. Am cerut, ca de obicei, locuri la ieșirea de urgență, ca să stea și genunchii mei nepersecutați de scaunul din față.

Întâi să vă povestesc ce se întâmplă la Lufthansa în cazul în care ocupi unul din acele locuri: absolut nimic, nu te deranjează nimeni dacă nu ai pus o geantă sub scaun. Dacă ai pus o geantă acolo, te roagă să o muți în compartimentul de deasupra capului, ca să nu obstrucționeze o eventuală evacuare de urgență. Asta-i tot. 

Bonus, de câteva luni Lufthansa te lasă să folosești aparatele electronice la decolare și aterizare (doar mobilele trebuie să rămână în mod avion). Lufthansa Regional e altă companie, unde încă nu beneficiezi de luxul de a citi de pe tabletă la decolare, dar, în rest, comportamentul stewardeselor e identic: te ignoră cu zâmbetul pe buze - asta în sensul bun, pentru că la Tarom situația e următoare: vine o stewardesă care te întreabă dacă știi ce semnifică locurile acelea și dacă ești de acord să ajuți la evacuarea pasagerilor în situații de urgență, la semnalul și sub îndrumarea lor, logic. Apoi te roagă să citești pliantul cu instrucțiuni. Până aici nimic de comentat, chiar dacă e discutabil dacă o să-ți aduci mare lucru aminte după un picaj și, totuși, triajul se face în momentul când primești bilete, nu lasă bătrâni, copii și invalizi pe acele locuri. Dar na, ținând cont că-i avion de aplaudaci, pot înțelege măsurile suplimentare de precauție.

Ulterior a apărut o altă tanti, mai trecută și mai ocoșă, care mi-a zis, foarte condescent, ca la copii, să scot cartea de vreo 200-300 pagini (paperback, nu vă imaginați DEX-ul cartonat) din buzunarul amplasat pe spătarul scaunului din față și să o țin în mână, pentru că pe acolo vor trebui să iasă în caz de urgență 90 de oameni. E drept, se lăsase un pic buzunarul, așa, vreo 2-3 centimetri... ce să zic, să nu cumva să-i zgâriem la genunchi. Încă n-apucasem să cobor sprânceana și să-mi revin din uluială, că mă mai prelucrează un pic: să mut iPad-ul pus pe scaunul vecin, gol, în compartimentul de deasupra. Am întrebat dacă e ok să-l țin și pe el, în mână, cu cartea, nu cumva să fie vreo regulă nouă - să nu creadă că o să-l folosesc ca armă dacă mă atacă cei 90 de pasageri înebuniți că vor să iasă. A mai comentat ceva, o mică tiradă neprovocată, nu-mi aduc aminte că deja eram preocupat să-mi mușc limba.