La un meci din presezonul NBA

Pe lângă meciul de Euroligă de la Belgrad, o altă dorință baschetbalistică a fost să văd și un meci din NBA. De obicei mă nimeream în State în perioada de vacanță sau când juca echipa din localitate în deplasare, însă aseară am profitat de faptul că Philips Arena, sala în care joacă Atlanta Hawks, e în apropiere de hotel, mi-am luat companionii și i-am dus la baschet.

N-a fost cine știe ce partidă, primul amical din presezon contra unei echipe slabe (New Orleans Pelicans), așa că sala a fost aproape goală, am ajuns cu 10 minute înainte de începerea partidei și am găsit bilete. Din păcate ăștia nu reduc prețul la bilete chiar dacă nu vine nimeni, costul unui tichet la cucurigu e 15 dolari, iar cu cât sunt mai bune locurile cu atât sunt mai scumpe (25, 35, 45 etc). Amuzant tipul de la ghișeu: ”v-am găsit trei locuri împreună” ne-a zis, iar când am intrat am descoperit că tot sectorul era gol.

Tricourile retrase și titlurile de campioni

Despre meci nu-s multe de spus, nu s-au stresat jucătorii, s-au folosit mult rezervele, măcar l-am văzut pe Anthony ”unibrow” Davis; la Atlanta n-a jucat Kyle Korver dar am descoperit un jucător nou: Mike Muscala. 

Interesant (de văzut o dată) a fost însă ”circul”, tot ce se întâmpla pe teren în pauze, lucrurile pe care nu le vezi la tv, marea artă cu care americanii știu să țină antrenat publicul. Au avut corul de copii care cântă imnul, majoreta imensă care dansează pe muzică, preluări pe cubul video cu publicul și ”kiss cam”-ul, când un cuplu din public apărea pe ecranele imense iar cei doi trebuiau să se sărute - amuzant era când nimereau oameni care nu formau un cuplu și erau presați să se pupe.

Panorama

Au fost și alte prostioare, gen concurs karaoke, recunoașteți melodia cântată de un jucător, ”beat the hawks” - un concurs între un jucător (înregistrat) și un membru din public, care din ei știe mai multe piese Michael Jackson în 30 de secunde. La pauză a fost clasica aruncare de la mijlocul terenului și concursul de îndemânare. Bineînțeles, totul animat de majorete. Spre final au început să arunce spre public tricouri cu acele tunuri cu aer comprimat, iar la final au luat interviu celui mai bun jucător.

Deși timpul net de joc e doar cu 8 minute mai lung decât în Europa, durata totala a meciului a fost de 2,5 ore, aproape 45 de minute mai mult decât la un meci de acasă.

Ce n-am știut: acele jingle-uri care sunt puse în timpul meciului sau în pauze nu sunt înregistrate, ci live, e un tip care le cântă la o orgă în funcție de inspirație și de fază (de exemplu, dacă atacul e pe terminate iuțește tempo-ul). Mi-a mai plăcut expresia comentatorului la fault în atac: that foul was offensive. Nu mi-au plăcut în schimb prețurile (duh!): o bere light de aproximativ jumătate de litru costa 7,5 dolari, iar articolele promoționale sunt relativ scumpe: o șapcă 26 dolari, un tricou de joc 110 dolari. Probabil un produs cu numele unui superstar este și mai scump. Nici cu curățenia nu se prea stresează,  nu erau resturi de mâncare, dar lipea podeaua peste tot.

Sala din colțul cel mai de sus

În concluzie: mult show, mai puțină acțiune (dar totuși mai multă decât la baseball sau fotbal american). M-aș mai duce, dar la un meci spre final de sezon, cu mai multe vedete și miză mai mare.

Un review profesionist aici.