Am citit alaltăieri știrea pe Pagina de media și-am zis să-i dau o șansă, dacă tot e gratis prima lună. Așa că am intrat pe site-ul play.google.com cu contul meu Google, am băgat datele cardului, mi-au retras 3 lei, pe care mi i-au virat înapoi după 5 minute, și am activat perioada de test.
Pentru comparație, să vă zic întâi cum funcționează iTunes Radio (disponibil doar cu cont Apple de SUA): îți alegi genul și formația preferată, dar nu poți alege ce piese să asculți, nici ordinea lor și nu poți trece rapid la următorea melodie decât de 5 ori într-o zi. În plus, din când în când bagă reclamă. Avantajul: e gratis.
Primul pas la Google Play: stabilirea gusturilor muzicale. Îți alegi genurile și artiștii favoriți și-ți face el un playlist pe baza lor. Apoi poți manipula playlistul (vizibil în Autoplaylist - Queue) ca și când ar fi al tău, din calculator. Adaugi orice piese în poziția dorită, cauți alți artiști, e foarte flexibil. Face buffering foarte bine, nu s-a întrerupt fluxul nici când am scos cablul de rețea și a comutat laptopul automat pe wi-fi, iar calitatea sunetului e comparabilă cu orice mp3 local.
Alte funcții:
- poți cumpăra piesele dând click pe ele. Costă 2-3 lei bucata;
- poți să-ți încarci întreaga bibliotecă locală în ”nor”;
- poți să-ți faci multiple playlisturi, să le dai share;
- are funcție de explorare, asculți piese noi sau topuri;
- are și radio-uri online, pe diverse tipuri de muzică, tot un fel de explorare.
Toată interfața e în browser, pe site-ul play.google.com. Funcționează inclusiv sub Mac OS, în Safari. Am văzut că există și aplicația Google Play Music pentru iOS, chiar și în limba română, dar... nedisponibilă pentru Store-ul iOS din România. Probabil o să apară în curând, dacă tot au dat drumul serviciului local.
Nu știu dacă merită 24 de lei pe lună, sigur nu rentează doar pentru a asculta muzica pe care o am deja în calculator, dar mai testez funcția de explorare și cea de radio - până acum găseam muzică nouă din iTunes Radio, care e gratis, deci încă nu văd de ce aș plăti pentru cele câteva îmbunătățiri ne-esențiale. În plus, sunt obișnuit să dețin piesele care-mi plac, ca să le pot asculta offline, pe mobil, în mașină, la cabană etc, nu mi-aș lega colecția de un serviciu online, gestionat de alții.
E bine că e luată în serios și România; încă un pas spre reducerea pirateriei. Testați totuși Google Play Music, poate e pe gustul vostru.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.