Senzații tari și sport extrem: mobila Ikea

Am făcut pasul: am decis să mobilăm o cameră cu produse Ikea, mai ales de când se poate comanda online. Luni ne-au venit pachetele și ieri după amiază m-am mobilizat.

Am început cu ceva simplu, o comodă cu trei sertare. N-a durat decât două ore, dar a fost etapa de încălzire și acomodare cu sistemul.

Dulapul e o chestie pentru avansați, așa că am sunat un prieten cu power-tools, deja mă vedeam mânuind șurubelnița pentru totul restul iernii, nemaivorbind de reglarea balamalelor, treabă de chinez bătrân, dar nu senil. Am mai constatat o dată că deviația pereților de la perpendicularitate e de vreo 5 grade - trăiască blocurile socialiste! - așa că am înfipt niște pene sub picioarele dulapului și, vorba reclamei, zici că am renovat tot apartamentul. În plus, am avut plăcerea să ne delectăm încă o dată cu reglarea balamalelor.

Doar o poză din showroom

Pe la 21:10 am ajuns la divan. Părea simplu, un fel de cutie ce-ar trebui înciocolată rapid. Greșit, pentru că e extensibil și are sertare, ceea ce înseamnă o grămadă de piese și mecanisme, plus vreo 25 de lați în care trebuie băgate diverse șuruburi. Doi dintre ei erau speciali, cu găuri extra, a fost interesant să-i descoperim. Cu ocazia asta mi-am clarificat o curiozitate: am aflat cum poți să devii tâmpitul care bate cu ciocanul la miezul nopții. Habar n-am când au trecut trei ore.

Montatul mobilei Ikea îți dezvoltă diverse aptitudini: atenția la detalii, îndemânarea, spiritul de observație și, dacă stai rău cu cele enumerate anterior, calmul. Plus o mică paranoia, în crescendo: oare îmi ajung șuruburile? Oare mai rămân piese?? Oare de ce au rămas piese???

M-am trezit azi mai obosit decât după orice activitate sportivă pe care am practicat-o vreodată. Aventura continuă, mai sunt două cutii de care nu m-am atins.