O mostră de perfecțiune inginerească

A durat mai mult să găsesc o variantă care să nu sune ca naiba pentru ”example of engineering excellence” decât să scriu restul textului.

Dacă ați citit vreo biografie a unui tip mare din IT, s-ar putea să fi dat peste pasaje care vorbeau de Palo Alto și Silicon Valley-ul anilor 60-70, când cei mai buni ingineri lucrau la Hewlett Packard. Nu știu cât mai rezistă cultura asta în era gadget-urilor ieftine și perisabile însă un exemplu recent mi-a adus aminte de ea.

Din timpul liceului și facultății am rămas cu admirația față de imprimantele HP din seria 4, făcute dintr-un plastic gros, solide și grele, ce dădeau impresia de durabilitate și seriozitate, nemaivorbind de calitatea tipăriturii. Nu am auzit pe nimeni să fi menajat sau să fi rupt bucăți din plasticele unei HP 4. E drept, costau atât de mult încât nu te puteai apropia de ele decât dacă erai instituție publică, de aceea am și menționat facultatea, doar acolo le vedeam.

Anul trecut ne-au plecat chiriașii din biroul de la demisol și au lăsat în urmă, din motive necunoscute mie, o ditamai hardughia: un HP LaserJet 4000tn. Am observat-o cu ocazia unui grătar în curte și-am adus-o opintit (are 20kg) în biroul nostru, să vedem ce știe să facă.

Când am montat-o am observat că are placă de rețea (și) cu mufă coaxială (din aia folosită la rețelele pe cablu tv - dar nu-i băgați cablul tv că nu prinde Digi), ceva ce n-am mai văzut tot din facultate, așa că m-am uitat pe net să văd cam cât de veche e: s-a produs între 1997 și 99 și costa peste 1000 USD (cu duplex și suport de rețea).

Deși se plânge din vară că nu mai are toner, scoate un negru excelent, mai clar decât orice imprimantă modernă cu preț decent. Nici rețelistica n-a creat probleme, a fost cea mai simplă instalare ever, e văzută atât de Windows cât și de MacOS și acceptă comenzi de tipărire fără nazuri. Asta e mare lucru, pentru că vechiile tehnologii încep să fie retrase, de exemplu ultimele MacOS nu mai au suport pentru Win XP ca print server.

Respect.