luni, 16 februarie 2015

O bandă de spărgători de locuințe acționează în Sibiu

Pe 6 februarie, un hoț sare gardul și intră în casa unui sibian ce avea musafiri și ușa descuiată. Fură o poșetă din hol, mai valoroasă pentru actele din ea, decât pentru banii din portofel. Unul dintre polițiștii chemați spune că Poliția cunoaște identitatea infractorului, care mai dăduse două alte spargeri în zonă, în aceeași seară.

Pe 13 februarie, un prieten postezează pe FB că i-a fost spartă locuința în timp ce se afla la restaurant cu soția. Când au plecat de acasă au văzut un dubios în colțul străzii vorbind la telefon, se pare că sunt doi care fac echipă: unul culege ponturi și stă de șase, iar altul comite spargerea. Și în cazul lor erau oameni în casă, bunica cu copilul, din fericire hoții n-au intrat decât la parter iar aceștia erau la etaj. Polițiștii le-au spus că știu identitatea unuia dintre infractori, a amanetat un inel cu buletinul.

Am două întrebări:
1. cum de nu reușește Poliția să-i prindă de mai bine de o săptămână dacă se laudă că le cunoaște identitatea?
2. de ce nu avertizează oamenii prin mass-media sau fluturași (pe sistemul prevenirii spargerilor auto) că există o bandă de spărgători în acțiune? Probabil asta ar însemna să-și recunoască incompetența.

Până una-alta, mai ales dacă stați la casă, închideți bine ușa seara, vedeți dacă stă cineva la pândă când părăsiți locuința și nu lăsați valori în hol sau la vedere.

3 comentarii:

  1. mi-as lasa pe masa de langa intrare urmatoarele obiecte: un ghem de franghie, niste saci mari si negri menajeri, o masca de portelan, niste manusi, rola de banda adeziva si un cutit.

    RăspundețiȘtergere
  2. In ce zona au avut loc furturile ?

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.