O s-o mai țin o perioadă cu subiecte de genul ”mama, casnica și copilul”, pentru că n-am ce altceva raporta din concediul în jurul casei. Din fericire, în faza asta inițială, toată lumea doarme decent noaptea.
Ieri, pentru prima oară, dacă nu mă înșeală memoria, am făcut ochiuri. Nu pentru mine, că eu nu mă prea înghesui la micul dejun, pentru aia mică, să o învățăm să mănânce sănătos. Abia aștept să vină luna martie să o trimit și cu gunoiul.
Alte realizări notabile: am băgat la spălat un rând de haine, am șters praful, am schimbat trei pempărși și am spălat vase de vreo patru ori. Cam atât, nu mai pot să stau, trebuie să mă duc să-mi ung mâinile cu cremă, detergentul ăsta îmi strică manichiura.
P.S. zice lumea că fetițele nu fac caca, ci inimioare roz. E adevărat, doar că au omis un amănunt: le mitraliază.
Sunt cele mai frumoase momente pe care le traieste un tata in viata lui.
RăspundețiȘtergere