Seriale noi

Între băiță, mâncat pe fugă și somn, ne permitem să ne uităm și la câte un episod din vreun serial, 40 de minute e fix cât durează power-nap-ul pruncei; timp de un film întreg găsim mai rar, cred că am văzut The Hunger Mockingjay împărțit în trei zile (nu că ar fi meritat alt tratament).

Pentru că unele din serialele favorite s-au terminat, am căutat înlocuitori și pot să vă recomand câteva. Niciunul nu-i capodoperă (îmi rezerv dreptul să-mi schimb părerea pe parcurs), dar au puncte forte și s-ar putea să le considerați interesante:

• Fortitude - o investigație criminală pe o insulă lângă Cercul Polar. Cu Stanley Tucci, urși polari, peisaje faine și destul de mult sânge;
• Better Call Saul - prequel Breaking Bad, sunt convins că ați auzit de el. Are umor, un pic de tristețe, ceva duioșie și un aer aparte;
• Empire - drama unei familii de muzicieni de culoare, mai degrabă o corcitură de telenovelă și musical, dar bine făcută: cu opulență, intrigă, crime, muzică bună (soul, gospel) chiar dacă tema principală e hip-hop-ul (director muzical fiind Timabaland);
• Last Man on Earth - Phil Miller e singurul om rămas în viață pe Pământ, sau poate nu. Comedie cu tâmpiți :)

O emisiune săptămânală care a început să-mi placă din sezonul 2: Last Week Tonight with John Oliver. Satiră, prezintă știrile săptămânii cu același umor ca și segmentul de News din Saturday Night Live, și are în plus câte un documentar despre diverse teme și situații absurde.

A văzut careva The Jinx: The Life and Deaths of Robert Durst? Merită?

Citește în continuare

Blues On@Imperium

Pentru că sâmbătă a fost rândul meu să ies în lume, m-am dus la Imperium să-i văd pe cei de la Electric Band. Poate nu știați că s-a redeschis Imperium Pub? Au în continuare program ambițios cu muzică live în fiecare seară, am înțeles că marți la blues e plin - surprinzător, poate, pentru un alt oraș de provincie, dar în Sibiu scena muzicală e vie, nu suntem chiar acolo dar sper să devenim Austin-ul Transilvaniei și să avem câteva crâșme unde talentele locale pot să presteze zilnic și să crească în valoare. Emulație, gen.

Ș-am ajuns la Imperium fericit să văd lume cunoscută ș-am aflat că domnu' solist de la Electric e răcit și c-o să fie seară de blues. M-am bucurat, nu de răul lui Cosmin, dar marți la blues sigur nu ajung prea curând și auzisem doar de bine de trupa lui Dorin Pitariu, Vlad Simon, Moldo și Călin Filip. 

Când s-au pornit pe Hey Joe era să-mi cadă paharul din mână, mi-am revenit din uimire la un moment dat și-am sărit să înregistrez, dar cred că am pierdut jumătate din solo. Dacă nu înțelegeți ce se întâmplă la începutul filmulețului de mai jos: e o chitară frecată de un scaun.

Programul de weekend diferă de la o săptămână la alta, sâmbăta viitoare cântă Rym iar pentru alte detalii consultați vă rog noua lor pagină de Facebook.

Citește în continuare

Sala de judecată nu-i ca-n filme

Presupun că majoritatea oamenilor n-a intrat într-o sală de judecată, așa că e bine să știți că nu-i ca-n filme. Arată mai degrabă ca o sală de clasă (cel puțin sediul temporar de la Sibiu) decât ca o impunătoare aulă cu galerii și lambriuri din lemn (dacă ați văzut The Judge the exemplu).

De asemenea e interesant de știut că într-o anumită zi a săptămâni, într-o anumită sală, este întotdeauna același judecător ”rezident”. Pe ușa camerei sunt afișate cauzele care se judecă în ziua respectivă. A noastră avea numărul 16, am crezut că o să fiu nevoit să aștept ore în șir, dar se pare că judecătoarea de serviciu e cunoscută pentru expeditivitate.

S-a început cu amânările: în câteva minute vreo șase cauze au fost reprogramate la cerința avocaților. Majoritatea proceselor au fost între firme de telefonie și clienți, ANAF și firme, societăți de asigurare și clienți. A mers ca pe bandă, de obicei a vorbit doar avocatul uneia dintre părți iar timpul mediu pentru fiecare cauză a fost de cinci minute, în 50 de minute ne-a venit rândul. Nici vorbă de dezbateri și argumentații lungi, totul rapid și la obiect, ordonat, cu respect pentru judecătoare.

Nici atmosfera nu e foarte solemnă, e ca-n gară: intră și ies avocați, părți în proces, martori; nu se închide bine ușa și se aude gălăgia de pe hol. Relația ”civililor” cu telefonul mobil e la fel de relaxată ca la film sau teatru, deși acesta e la fel de interzis: un tip s-a apucat să vorbească la el fără jenă, de a trebuit să-l admonesteze judecătoarea, iar o doamnă a transpirat intens sub privirea crâncenă a aceleiași judecătoare până și-a găsit în poșetă telefonul care suna voios la volum maxim.

Citește în continuare

Șantier Roberts: fragment din sala de judecată

Scriam anul trecut prin august că vecinii care au construit hotelul Roberts s-au apucat să mai ridice o clădire și o sală multifuncțională fără a respecta avizele primite. Primăria i-a amendat, a dispus suspendarea  construcției și intrarea în legalitate, dar ei au continuat lucrul pe șantier, motiv pentru care atât Primăria cât și noi am sesizat Poliția pentru începerea urmăririi penale. Familia Citrea a contestat în instanța civilă amenda și dispozițiile Primăriei, iar ieri am fost citat ca martor din partea Primăriei în acest dosar, am explicat judecătoarei cum stă situația din punctul nostru de vedere.

Construind în septembrie,
deși Primăria le-a interzis din august să continue lucrările

Martorii sunt puși să jure pe Biblie. Avocații au voie să vină cu argumente de genul: inspectorul Primăriei a venit cu ruleta și a măsurat, nu sunt diferențe mari față de proiect, poate n-a înțeles planul. Nu-i chiar un citat, dar ăsta a fost sensul justificării lor, pentru care amenda nu ar trebui să fie validă. Spre aducere aminte, vorbim de o clădire cu trei etaje în loc de unul și care ocupă peste 90% din teren, în timp ce CUT POT-ul zonei permite 35%, da? Nu-s chiar abateri milimetrice, ce puteau fi greșit măsurate cu ruleta. În plus, accesul inspectorului pe șantier a fost permis doar la a opta vizită a acestuia!

Jurista Primăriei a propus ca judecătoarea să vină să vadă situația din teren. Avocatul lor a contra-argumentat: nu știu dacă are sens, nu știu dumneavoastră, dar eu de exemplu nu am studii de specialitate, nu știu dacă aș înțelege dacă sunt diferențe tehnice față de proiect. Jurista a avut o replică simplă și genială: e vorba de un etaj în plus, nu sunt necesare cunoștințe tehnice.

În concluzie, doamna judecătoare o să vadă cu ochii ei ce se întâmplă acolo. 

Citește în continuare

SetUp la Eurovision: cum să transformi o sală de sport într-una de showbiz

Poate nu știați că firma care s-a ocupat de partea tehnică la concursul Eurovision România e din Sibiu. Au publicat alaltăieri pe pagina lor de FB un time-lapse impresionant cu transformarea sălii de sport din Craiova în sală de spectacole, inclusiv draparea pereților. Are patru minute, e spectaculos și-l găsiți mai jos (sau aici).

Poză de la festivalul BlajAlive. (C) SetUp

Mă bucură să văd cum a crescut firma asta în nouă ani, că Ovidiu a avut inteligența să (re)investească și să-și dezvolte afacerea într-una cum rar întâlnești în Europa de Est. De exemplu sistemul audio pe care-l deține e unic în România și toți organizatorii de concerte cu pretenții din ultima vreme apelează la el.

Post by Set Up.

Citește în continuare

Inconsistențe în IT în A.D. 2015

Se organizează conferințe despre procese și tehnici de programare și testare, tot domeniul IT e super-formalizat, plin de experți și consultanți, și totuși ne lovim constant de exemple hilare când niște lucruri aparent simple sunt făcute varză. Ieri am întâlnit două exemple:

1. Am pornit după câteva luni o mașină virtuală Windows 8.1. A găsit 70 de update-uri, apoi după restart încă două: definiții pentru antivirus și un pachet cumulativ cu o cârcă de bug-fix-uri (vreo 500 de mega). Și de aici a luat-o razna, unu plus unu n-au mai făcut doi, ba chiar la un moment dat instala update-ul trei din doi.

A urmat 4 din 2 și tot așa, până la 12 din 2.

După care a reînceput să descarce pachetul de update-uri pe care tocmai le instalase:

Și le-a mai instalat o dată, dar de data aceasta doar două (din două):

Pot să înțeleg că dpdv tehnic era nevoie de diverse pachete pregătitoare, dar totuși, dacă știa exact de ce are nevoie (că doar le-a descărcat și instalat cu succes), ar fi fost logic să le și numere corect.

2. Primesc lunar SMS de la Orange că mi-am consumat pachetul de date. Tot lunar, la cinci minute după primul mesaj mai urmează unul:

Îmi place că prima dată sunt respectuoși iar apoi ne tutuim. 

Știu, sunt sisteme complexe, cod legacy, programatori noi care nu mai înțeleg ce-au făcut cei care și-au băgat mânuțele prin cod înaintea lor, dar parcă tot a delăsare aduce. 

Citește în continuare

March Madness - baschetul NCAA în 2 materiale

Dacă e martie, înseamnă că americanii pasionați de baschet se uită la turneul final al campionatului universitar Nord-American. În Europa nu e foarte populară competiția, dar materialele care au fost difuzate duminică seara sunt interesante.

Cel mai scurt (20 min) e din emisiunea lui John Oliver și tratează problema faptului că studenții-atleți nu sunt plătiți și n-au dreptul să accepte sposorizări sub nicio formă, într-o competiție care face bani grei și unde antrenorii au salarii și de 7 milioane dolari anual:

Cel de-al doilea e un documentar produs de ESPN în seria 30 For 30 despre Christian Laettner, cel mai galonat jucător de baschet la nivel de colegiu. Din cauză că era alb, frumușel, talentat, juca dur și provenea dintr-un colegiu de fițe a devenit cel mai urât jucător amator de baschet - iar filmul încearcă să analizeze de ce multă lume îl urăște și astăzi, după 25 de ani de la evenimente.

Citește în continuare

Muzică nouă interesantă

Nu știu cum vi s-a părut vouă începutul de an muzical, dar eu tânjeam după o melodie nouă. De curând însă s-a spart robinetul, urmează niște albume interesante.

Începem cu ceva românesc, până lansează Robin and the Backstabbers albumul #2. Nu înțeleg cum n-a ajuns deja piesa asta într-o reclamă la Ursus - regele berii :)

Mumford & Sons au renunțat la banjo și au trecut la chitară electrică. Albumul Wilder Mind apare în 4 mai:

Islandezii de la Of Monsters and Men se pregătesc și ei de lansarea celui de-al doilea album, pe 9 iunie, și de turneu.

Tot pe 9 iunie apare și albumul Muse. Primul single e deja online:

Până și iubita criticilor, Bjork, s-a trezit din amorțeală:

Niște americani de care am auzit recent lansează un album ce conține măcar o piesă veselă și o colaborare cu ”Cornel” (Chris Cornell):

Citește în continuare

Cum m-a salvat viața în doi de-o plimbare nocturnă

Într-una din serile petrecute în oraș cu prietenii încercam să-l convingem pe singurul necăsătorit de la masă de avantajele legalizării relației. I-a pus cineva pe hârtie, în două rubrici, toate argumentele pro și contra la care ne-am putut gândi. Într-un final, lista ”contra” se întindea pe toată foaia, iar la ”pro” erau câteva propoziții stinghere într-un colț de pagină. Bineînțeles, majoritatea argumentelor împotrivă sunt puerile, deci căsătoriți-vă, să vedeți ce fain e! :))

Recent am mai descoperit un argument ”pro”: încercând să comand sushi într-o seară (unul din puținele obiceiuri care au supraviețui Marii Diviziuni) am descoperită că am uitat să trec pe la bancomat și ne bătea vântul prin portofele. Dacă eu știu rapid și exact de cât cash dispun, pentru că e tot în portmoneu, situația trezoreriei la nevastă-mea era un pic mai complexă: a pescuit niște monezi de 50 de bani de pe fundul unor poșete, a mai găsit niște hârtii de-un leu prin blugi și paltoane, într-un final, după vreo cinci minute de răscolit prin casă, s-au strâns banii necesari pentru comandă. Bonus: am găsit și legătura de chei pe care o credeam pierdută.

Spre comparație, când eram burlac a trebuit să mă descurc altfel.

Poză dintr-un castel din Franța, fără legătură cu textul

Citește în continuare

La Cuptorul cu ghivece

Acum o săptămână am luat masa de prânz La Cuptor, însoțit de doi colegi. Am vrut să scriu luni despre el, dar am văzut review-ul din Turnul Sfatului și am mai amânat articolul un pic. 

Mă bucur că începe să crească și zona 9 Mai de când s-a terminat șantierul și reabilitarea. Sper ca în zece ani să fie tot Orașul de Jos mult mai boem și cu magazine mai puțin anoste și prăfuite decât cele de acum. Designul restaurantul îmi place și presimt că gura cuptorului o să apară în câteva fotografii de la festivalurile de modă de anul acesta :)

A durat un pic până să ne decidem ce comandăm, aproape toate felurile din meniu sună interesant. În deschidere am primit din partea casei grăsime de rață și câteva felii de pâine. Eu am optat pentru o supă de ceapă și ghiveciul de legume despre care citisem - ghiveci înseamnă la ei ”legume introduse într-un ghiveci”, da? Supa a fost bună, porția foarte mare și sățioasă, iar ghiveciul e compus din dovlecei, vinete, castraveți și măsline, legate cu un sos de iaurt și cu o tentă de usturoi. Deși prezentarea e originală, nu m-a dat pe spate, mi se pare prea acidă combinația, m-a ars un pic stomacul în orele următoare și eu n-am probleme cu el nici dacă mănânc KFC cu sos de ustoroi sau chilli con carne după ce beau whisky toată noaptea (vorbesc din amintiri, dar s-a mai întâmplat). 

Data viitoare las prostiile și comand carne; colegii mei au fost încântați de ciolanul de purcel de lapte, respectiv de pieptul de rață. Am gustat și eu de la ei și pot confirma că au făcut alegeri bune.

Trei chestii care trebuie îmbunătățite, poate aude cine trebuie:

- una minoră, chelnerul nu ne-a schimbat scrumiera folosită până pe la jumătatea felului doi;

- una care nu cadrează cu locul, dacă dai antreuri din partea casei de ce mă taxezi trei lei pentru pâinea pe care n-am cerut-o?

- una care era să strice toată experiența plăcută: nu știu ce-au făcut, dacă au schimbat doza sau dacă au încercat să acopere vreun miros, cert e că la un moment dat, în timp ce mâncam, a venit un damf greu, chimic, de odorizant dinspre baie. Lăsaseră ușa deschisă, așa că tot valul înecăcios a persistat și e ultimul lucru pe care ți-l dorești când mănânci.

Una peste alta, locul e de vizitat, o să treacă rapid de ”bolile copilăriei”, aveți și parcare la botul calului, mâncare de calitate și decor plăcut.

Citește în continuare

E posibil să vă descuie cineva BMW-ul cu telefonul mobil

Prima oară a crezut că n-a încuiat mașina. A doua oară când i-au dispărut lucruri din X1 a început să-și pună întrebări și a aflat că există o vulnerabilitate la BMW-urile cu ConnectedDrive (un sistem bazat pe un SIM permanent instalat în mașină, care vă permite să controlați de pe smartphone diverse funcții: pornit aerul condiționat și deblocat ușile, printre altele). 

Din câte înțeleg din acest articol, un hacker simulează o rețea de telefonie mobilă, mașinile din apropiere se conectează la ea, hackerul interceptează traficul cu serviciile BMW și trimite comenzi.

Deși în același articol se menționeză că breșa de securitate n-a fost întâlnită în afara laboratorului și că BMW a emis un update ”over-the-air” pentru vehiculele afectate, dacă prietenul meu chiar a pățit asta și nu și-a descuiat ușile accidental din casă, înseamnă că e cineva în Sibiu care s-ar putea să vă fure din mașină.

Lectură suplimentară: T-Online.

Citește în continuare

Pe când și supozitor?

Nu știu ce i-a apucat pe toți, sigur e concurs de reclame idioate la radio. Probabil se apropie decernarea Zmeurei de Aur în advertising. După cele patru mizerii despre care am scris săptămâna trecută, a mai apărut una, tot pe teme medicale, și mai grotească, care începe cu o voce feminină care spune: ”anul acesta am de gând să fumez mai mult lângă copiii mei pe care-i iubesc”. Un domn vrea să fumeze în timp ce face sport. Punch-line-ul: produsul recomandat e un plasture cu nicotină. Mie nu mi se pare deloc amuzant, nici mesajul, nici modul de livrare al lui - într-un mod mai mult sau mai puțin subliminal reușesc să încurajeze fumatul.

P.S. poate n-ați văzut emisiunea lui John Oliver despre firmele de țigări:

Citește în continuare

Cum au rezolvat americanii subiectul religiei în școli

Foarte simplu, l-au interzis, prin Constituție, în secolul 18. Cum de altfel au interzis și discriminarea religioasă. Puterea administrativă, legislativă, justiția, școala și religia au fiecare rolul lor în societate și n-ar trebui amestecate. Explicația logică urmează două paragrafe mai jos.

Paranteză: Intelligent design (ID) = ”o formă de creaționism care presupune că „anumite caracteristici ale Universului și ale vieții sunt cel mai bine explicate prin existența unei cauze inteligente și nu prin procese nedirijate, așa cum ar fi selecția naturală. Susținătorii de bază ai conceptului (..) cred că realizatorul designului inteligent, așa numitul designer inteligent, este Dumnezeu.” Sursa: Wikipedia

Unul din cele mai deștepte seriale pe care le-am văzut este The West Wing, despre care am mai scris  (Bible Lesson). Într-unul din episoadele ultimului sezon, în cadrul unei campanii electorale, se discută despre un subiect fierbinte în SUA anului 2005: predarea în școli atât a teoriei evoluției cât și a designului inteligent. Părerea unuia dintre candidați (bineînțeles, imaginată de scenariști) este următoarea: ”One is based on science, one is based on faith. ID is not a scientific theory, is a religious belief and our Constitution does not allow for the teaching of religion in our public schools. (..) Evolution is not perfect, does not answer all the questions, but it is based on scientific facts; facts that can be predicted, tested and proved. ID asks theological questions. (..) can we agree that the inclusion of non-scientific explanations into the science curriculum of our schools misrepresents the nature of science? and therefore it compromises the central purpose in our public education which is the preparation of a scientifically literate workforce.” 

Întreaga scenă aici:

10 ani mai târziu, religia în școli crează controverse în România. Să ignorăm diferențele de constituție (a noastră nu cred că interzice explicit amestecul religiei în educație, dar menționează că suntem un stat secular, fără o religie de stat) și faptul că nu suntem exclusiv ortodocși și poate n-ar fi corect față de minorități să luăm o decizie intolerantă și ajungem la întrebarea: de ce ne trimitem copiii la școală? Suntem cu adevărat o societate modernă sau doar ne pretindem a fi una? Îi trimitem, ca americanii, ca să capete o pregătire științifică pentru viață sau ca să li se insufle valorile morale ale majorității, când de acest aspect s-ar putea ocupa foarte bine familia și congregația din care fac parte, la vârsta la care consideră fiecare că e mai oportun?

Citește în continuare

LinkedIn, la fel de enervant și după 10 ani

Nu știu cât de mult folosiți voi LinkedIn, dar pentru mine singurul lui scop în momentul de față e pe post de album digital de cărți de vizită, adică adaug contactele pe care le fac la conferințe și cunoscuții. N-am făcut nicio afacere prin el, nu am recrutat și n-a încercat să mă recruteze nimeni.  Mai vrea din când în când câte cineva să mă adauge în vreun grup de discuții sau să-mi vândă niște servicii, dar cam asta-i tot. Adică e încă aproape inutil, deși a trecut destul de mult timp de când s-a lansat iar profilul mi-e completat corespunzător. Nu știu dacă o să reușească să se impună în Europa.

Nu v-am spus nimic nou probabil, însă comparativ cu Facebook, care a învățat să nu mai fie enervant, LinkedIn nu pare să evolueze în același fel. Două chestii mă deranjează de foarte multă vreme:

1.  interfața destul de încărcată și derutantă, în care apar în mod constant secțiuni noi care-ți cer informații suplimentare - acum vrea să știe care-s cauzele de care-mi pasă - iar prin asta facem introducerea punctului următor:

2. că-i un attention whore, încearcă tot timpul să facă ”engagement” (pompos cuvânt, scuzați romgleza). Îmi trimite săptămânal mailuri de genul ”you're getting noticed!" și câteodată constat că mi-a vizitat doar o singură persoană profilul. Îmi trimite alerte la fel de inutile și pe telefonul mobil. În plus, mă notifică în mod regulat că-mi pot importa prietenii, trebuie doar să introduc parola de la conturile de email și să le permit să scormonească prin contacte - de parcă asta a fost o idee bună vreodată în istoria internetului. Mai enervant de atât a fost doar Google când se ambiționa să nu mă lase să folosesc YouTube fără să-mi transforme contul în profil Google+;

Iar alta mă nedumerește - endorsement-urile: de ce cred oare unii prieteni (fotografi, ziariști sau oameni de HR) că mi-aș dori recomandarea lor pentru calități profesionale gen C# sau Software Development? Apreciez că s-au gândit la mine și le mulțumesc, dar nu văd valoarea practică a gestului. Probabil există un algoritm care te ridică în rezultatele unei căutări dacă ești recomandat de mai mulți oameni, dar mi se pare normal ca cel care caută să vadă și cine a făcut recomandările, iar atunci e stop joc, riști să creadă omul acela că ai cerut tu recomandările oricui a fost dispus să ți le dea. Mă înșel?

Citește în continuare

La 30 de zile după ce-am smotocit barza

După o lună de parenting mărturiresc că viața e grea, dar nu pentru tăticii care dorm în altă cameră. Nici în puținele nopți în care am făcut de ”gardă” n-a fost chiar așa nasol, ajută probabil experiența Oldies și că nu mi-a plăcut niciodată să mă culc devreme. Presimt însă că au să urmeze ceva schimbări pe acest front, sâmbătă am căzut lat la 21:30, dar duminică la 7 eram fresh - cât să și dormi? Cred că am să încep să vă sun la ora aceea, să văd ce mai faceți.

Trebuie să vă dezvălui un secret: am impresia că fiică-mea e băsistă, îi dăm pempărși albi și ni-i returnează de fiecare dată portocalii.

Citește în continuare

Fetelor, Big Pharma vă subminează imaginea

Industria modei și a cosmeticelor lucrează non-stop să vă facă mai atrăgătoare în ochii bărbaților iar creativii angajați de firmele farmaceutice nu-și mai dau rând în a concepe reclame cât mai plastice, cu iz de autobază, difuzate național, care vă erodează soclul. Păi e drept? 

Nu mă refer la artrită, vitamine, lipici pentru proteză și alte subiecte în care e expertă Mihaela Tatu (btw, constat că e născută în '63, mie-mi părea septuagenară), ci la ”Anca, cum rămâne cu constipația?”. Ăsta a fost primul semn că deranjul în paradis începe de la o vârstă fragedă, Ancuța și prietena ei aveau niște voci tinere, cristaline. Am semi-ignorat. A urmat sângerarea gingivală, motiv de cruce cu limba, când vezi un zâmbet frumos de domnișoară nu vrei să te gândești la cineva care scuipă sânge în chiuvetă.

Apoi ni s-a explicat timp de o lună, în fiecare pauză publicitară, cu lux de detalii și seriozitate, că și păsărica fericită s-ar putea să fie cam beteagă. A scris zoso despre asta, nu insist. Ultima lovitură, de măciucă, v-o dă reclama la medicamentele împotriva incontinenței urinare, înțeleg că e o problemă frecventă - așa că dacă vă vine să râdeți, vă rog să o faceți cu atenție.

Vorba populară zice să nu vă atingem nici măcar cu o floare, dar dacă ne luăm după reclame în curând s-ar putea să vrem doar să vă împungem cu tulpina, să vedem dacă mai mișcați. Lăsați mărțișoarele, încolonarea și la policlinică!

Citește în continuare