Ca un tată responsabil ce sunt, am răspuns apelurilor repetate și tot mai insistente ale nevestei și am început să transform casa dintr-un ex-cuibușor de burlac într-o zonă sigură pentru practicanții de fotbal american și pentru copii.
Pardoseala pentru copii, conformă standardelor SR EN 1177, EN71 și DIN A4, e încă într-un container, probabil pe drum din China, deci n-am ce să comentez despre ea. Încă. O aștept cu nerăbdare, ah, parchetul meu lăcuit...
Înainte de a continua, trebuie menționat că am cumpărat numai lucruri de calitate, nemțești, ca să fiu sigur că nu-mi stric mobila și că țin.
Un success total au fost protecțiile pentru sertare, chestiile alea care în teorie împiedică bebelușul să umble prin dulapuri și în practică enervează pe toată lumea. ”Io” nu-mi pun țigănii în casă, așa că am ales un model invizibil, care se montează în interiorul sertarului. La sertarele din bucătărie am constatat că n-am de ce prinde partea fixă, decât de fundul sertarului de deasupra. În sufragerie am descoperit că ar trebui să întorc mobila cu fundul în sus ca să pot să prind șuruburile, altfel n-am loc de manevră și-mi întră în deschizătura sertarului doar o șurubelniță de ceasornicărie, mult prea firavă pentru înfiletarea șuruburilor necesare. O să mai încerc să văd dacă-s bune la dulapuri - n-am luat ”decât” 12 bucăți.
Alt succes parțial, potențial fâs, căci durează 24-48 de ore până se lipeste, e protecția pentru frigider. Am descoperit că nu-mi intră mâna între mobilă și frigider, ca să o lipesc pe laterala lui, așa că am apelat la o foarfecă și niște carton, pentru aplicat presiune. Mâine știu dacă deschidem ușa cu tot cu protecție sau chiar ține. N-am mari speranțe, citiți mai jos de ce.
O altă investiție de excepție a fost în protecția pentru marginile și colțurile meselor, Întâi am făcut un mic calcul și am descoperit că nu câștig destul ca să-mi permit să acopăr toate zonele potențial periculoase, așa că am luat 2 seturi, de probă. Am curățat și degresat zonele care urmau să fie acoperite, iar aseară așa arăta sufrageria noastră (de unde și analogia cu domnii aceia care joacă un fel de rugby în tampoane).
Azi dimineață, trei minute după trezire:
Concluzia: cred că mai bine învelesc dirct copilul cu spuma poliuretanică rămasă.
P.S. Prea devreme pentru așa ceva sau e amuzant doar la băieței?
Postări
Prima mea amintire este de la 10 luni. Da, 10 luni. Eram în premergător și văd și acum clar, la nivelul frunții mele, un colț verde de lădiță, cum se puneau pe vremuri lângă sobele bunicilor. Era fascinant. Patinat, așa, vintage. M-am dus direct către el. Nu învățasem încă frâna. Cred că m-a durut destul de rău, de îmi amintesc și după 34 de ani. Nu-i păcat să privezi copilul de așa amintiri? :P
RăspundețiȘtergere