Am tras cu armă de asalt doar cu buletinul

Ce poți să faci în Charlotte într-o zi de duminică? Să mergi la biserică, muzeul Nascar, într-o drumeție, la shopping sau să trăiești și tu visul american și să pui mâna pe o armă de foc. Așa că ne-am dus la unul din multele poligoane (indoor shooting range) din zonă, care se lăuda că are cel mai modern armament. 

Am ajuns la ora deschiderii, așa că am admirat câteva momente priveliștea downtown-ului:

Odată intrați, ne-am aflat direct în paradisul oricărui flăcău care a văzut filmele cu Rambo. Cum zicea colegul neamț, majoritatea pușcoacelor sunt mai ieftine decât iPad-urile. Muniția stătea pe raft la liber, ca la supermarket.

Ne-am dus la tejghea și unul din vânzători ne-a îndrumat înspre zona din spate, unde se afla poligonul. Ne-au pus în fața unor televizoare și am urmărit un instructaj de cinci minute despre manipularea în siguranță a armelor de foc. Chestii de bază: nu îndrepta arma spre nimeni, când pleci cu ea ține-o cu fanta de evacuare în sus, să se vadă că nu e glonț spre țeavă, dacă observi ceva dubios sau îți cade pistolul pe jos strigă ”halt fire”. Apoi ne-am trecut datele într-un formular electronic și am semnat waiver-ul (declarația prin care ei nu sunt responsabili dacă pățim ceva din prostia noastră). În continuare ne-a preluat un domn de la ghișeu, căruia i-am spus că suntem virgini în ce privește armele (niciunul din noi nu făcuse armata). Ne-a luat pașapoartele și ne-a arătat cum băgăm gloanțele și deblocăm siguranța pistolului, apoi ne-a invitat să ne alegem ce vrem noi de pe tejghea sau panoul din spate, care arăta așa:

Zona de închiriere și așteptare, în spatele sticlei antiglonț se vede poligonul

Am ales o cutie de 50 de cartușe de 9mm și un pistol Beretta, câte o țină de hârtie pentru fiecare, ni s-a asignat o pistă de tragere, ne-au dat ochelari și căști și am intrat în zona poligonului. Am montat una din ținte pe suportul mecanic și l-am trimis la o distanță decentă de 5 metri (se ducea la maxim 8 metri) apoi a venit momentul introducerii muniției în încărcător. Am băgat vreo 5 gloanțe, încărcătorul în pistol, am identificat siguranța și mi-am dat seama ce urmează să fac, așa că l-am chemat pe supraveghetor să-l întreb dacă e totul ok, nu cumva să comit o prostie și să-mi bubuie drăcia în figură. Era ok, am luat postura de tragere și am început să apăs pe trăgaci. Are o cursă mai lungă decât te-ai aștepta iar momentul când declanșezi prima dată e emoționant. Ce-i însă și mai emoționant e când vecinul de cabină te ia prin surprindere și trage cu o semi-automată de peste un metru lungime, proprietate personală, alimentată cu muniție mare, care te asurzește și prin căștile de protecție. Aproape să-mi cadă pistolul din mână. 

După câteva runde fiecare ne-am relaxat, am decis cu colegul să schimbăm arma. Puteam schimba de câte ori vrem, era înclus în preț. Ne-am luat un alt pistol, un XD-Mod2 subcompact, pentru că arăta cool. N-am tras prea mult cu el, că ni s-a făcut poftă de ceva mai mare, așa că colegul s-a întors cu o armă de asalt israeliană, Tavor TAR21, care folosea același tip de muniție. Având cătare cu punct roșu n-a fost prea greu să nimerim ținta. Menționez că e interzisă rafala, se trage doar foc cu foc.

Când am epuizat gloanțele deja se încinsese atmosfera, fiecare cabină era ocupată, se trăgea ca-n filmele cu război, mirosea intens a praf de pușcă ars și era o bubuială constantă, așa că ne-am uitat unul la altul și am exclamat: shotgun! După care m-am gândit că a doua zi am prezentare la client și nu e cazul să risc un umăr dislocat sau altă chestie născută din ignoranță, așa că am zis pas, data viitoare, a fost suficient pentru prima dată. Cam așa arăta podeaua:

Concluzii: sportul ăsta e o combinație de cocoșeală cu riscuri asumate, partial sub controlul tău, dar parțial necontrolabile. Când am intrat mi-am adus aminte de moartea acelui faimos lunetist american, omorât stupid într-un astfel de poligon de un fost coleg ce suferea de sindromul de stres post-traumatic. E drept, există un supraveghetor în zona de tragere, dar nu e înarmat. Ce poate să-ți facă dacă îl apucă pe careva amokul? Și eu am familie acasă... dar shotgun... și mitralieră! 

Prețuri: 80 de dolari în total pentru o oră de tragere pe o pistă de poligon (doi oameni), inclusiv 50 cartușe, mai multe ținte din hârtie și închirierea armelor. Prețuri pentru membri:

După incidentul din Orlando am citit că s-a bulucit lumea să cumpere fix arma atacatorului, au epuizat stocul de AR-15, iar aseară am primit mail de la ăștia că au băgat marfă, au iarăși acest model în stoc. Ciudați oameni, însă și mai ciudat e că în țara în care sunt interzise grădinile zoologice cu animale domestice pe care să pună mâna copiii, pentru că i-ar putea împunge (capre), e voie să-i iei la poligon, iar dacă au sub 12 ani e chiar gratis, ești încurajat să le bagi microbul de mici. Era un domn cu băiatul său, în jur de 10-12 ani, trăgeau amândoi cu ditamai pușca proprietate personală fără rețineri.

Citește în continuare

Satelit nou în aeroportul München

Sunt în drum spre Charlotte, într-o scurtă vizită de afaceri. De obicei călătoream spre SUA din Terminalul 2 al aeroportului din München, mai exact din capătul lui, zona H. Azi, pentru prima dată, am văzut o literă nouă pe gate: L. Au apărut și indicatoare noi, către zonele K și L. E vorba de noul satelit (denumirea oficială) al Terminalui 2.

Conceptul e nou pentru München, unde terminalele 1 și 2 sunt despărtițe de o curte interioară, ce putea fi străbătută pe jos: satelitul terminalului doi e accesibil doar pe sub pistă, cu ajutorului a două trenuri electrice, shuttle, ce fac ruta la fiecare minut.

Nu e foarte mare, dar e cochet:

În altă ordine de idei, Lufthansa s-a țigănit: nu mai exista clasa economy, simplă, ci basic și premium. M-am uitat de curiozitate cât costă un upgrade, doar pe unul din cele 4 segmente ale biletului (care a costat peste 1000 USD). După cum puteți vedea în poză, trecerea de la basic la premium, dar tot la bou-vagon-economy, îți aduce trei avantaje: loc mai mult pentru picioare, opțiuni de mâncare mai bune (cât de bune, habar n-am) și, țineti-vă bine, acces la lounge - dar îți plătești băuturile. Practic îți dă dreptul să te afli acolo, pentru modesta sumă de 275 USD.

Citește în continuare

A fost sau n-a fost fugă de la locul accidentului?

Acum că v-am momit cu titlul, trebuie precizat că din punct de vedere legal, un accident fără victime se declară în 24 ore la Poliție.

Povestea: luni dimineața mă sună mama că a auzit un zgomot pe stradă, a ieșit în balcon și a văzut un domn care își inspecta mașina. L-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva, acesta a ignorat-o, s-a urcat în mașină fără să zică nimic și a plecat. Îl știa din vedere ca fiind din cartier. A coborât să verifice mașina ei, ambele portiere dinspre stradă erau zgâriate.

Avem camere de supraghere.. iaca filmul.

Am ajuns acasă, m-am uitat la mașină, avea o zgârietură neagră pe portiera din față și unele mai fine, de tablă rasă, pe cea din spate. Am convenit că nu e mare lucru, nu vrem plata daunelor (așa e mama, miloasă), dar vrem să aflăm de ce a fost vecinul așa nesimțit și a tulit-o.

Din film se vede că omul e neperturbat, eu bănuiam că n-a auzit că a vorbit mama cu el și a plecat pur și simplu. Tot din film se vede că manevra mașinii e super dubioasă și nu e cel mai potrivit unghi pentru a stabili dacă el a ras mașina sau nu.

Dar dacă filmul e dubios, omul e și mai dubios. În trecut, cam prin studenție, am mai avut două interacțiuni cu el: o dată a încercat să ne mintă că are închiriată pentru tenis sala unde jucam baschet (avea aprobarea expirată, dar stătea cu degetul pe acea porțiune a foii) și altă dată a fost aproape să sară la bătaie la mine (detaliez altă dată, păstrez povestea de rezervă). Cu ocazia aceea am aflat unde stă, la 2 minute de noi, ne mai văzusem de multe ori pe stradă, știam că încă locuiește în cartier.

Mi-am salvat filmulețul din NVR, am tipărit o captură de ecran și m-am dus la el. N-a răspuns nimeni la poartă, i-am lăsat foaia în poștă (cu numărul meu de telefon) și am plecat. După câțiva metri dau de el, venea acasă. Întorc mașina, îl ajung în fața porții și-l întreb dacă cumva a lovit o mașină pe strada X. Zice că nu. Îi zic că nu vrem compensanție dar vrem să știm de ce n-a vorbit cu mama: spune că n-avea timp, se grăbea. Îl întreb de ce a coborât să se uite la mașina lui și zice că are voie să se uite la mașina lui când vrea el. Cu argumente din astea, atitudine țâfnoasă și istoricul lui deja mă săturasem, mai ales că vorbisem politicos cu el. Îi zic că atunci s-ar putea să-și facă timp pentru poliție. Ia ceva din casă, se urcă în mașină și pleacă, zicându-mi să fac ce vreau. În timpul cât a intrat în casă îi inspectez mașina, era plină de julituri, prea complicat de stabilit dacă el a fost, mai ales că urma era de element de protecție din plastic negru (bară sau ornament).

După ce pleacă, iese nevasta și mă întreabă despre ce a fost vorba. Îi explic, îi spun că n-am venit cu scandal, nu vreau bani de la ei ci doar să lămuresc o fază de căcat.

Peste alte 30 de minute începe să mă sune insistent. Eram într-o discuție îi dau reject. A cincea oară ies și întreb care-i urgența. Îmi zice, tot țâfnos, probabil rugat de soție să sune, că el n-a lovit mașina și că a mers la 2 metri distanță de ea. Îi replic că strada nu-i atât de lată și-l mai rog să-mi spună o dată de ce n-a vorbit cu mama. Același răspuns, se grăbea. Apoi îl întreb de ce a oprit, apucase să se gândească și zice că s-a uitat la roată. Se vede pe înregistrare că dă cu mâna peste tabla mașinii și mama confirmă acest lucru. 

Discuția se încheie într-o notă stridentă, îi explic ce părere am eu despre el, relativ politicos și fără înjurături, dar cu decibeli, și închid telefonul. Nu o să-mi prind mintea cu el, chiar dacă-i un nesimțit.

Citește în continuare