Parcul din Ștrand: lăsați copiii să tragă de fiare. Sau nu.

Parcul din cartierul Ștrand e foarte frumos, un lucru bun pentru comunitate, executat bine, dar câteva aspecte au fost gândite de cineva care n-are copii: respectiv amplasarea aparatelor de fitness în mijlocul locului de joacă nu e doar deranjantă estetic și funcțional ci de-a dreptul periculoasă.

Analizați poza de mai jos (mai e un alt grup de aparate care nu e prins în cadru):

Faci totul ca la carte, ai grijă să fie cumpărate lucruri durabile, fără colțuri ascuțite, pui nisip, îngrădești zona și la final trântești niște aparate de tortură, cu brațe mobile, în mijlocului spațiului pentru kinderi.

În primul rând aspectul estetic (cea mai mică problemă): așa-i că și voi vă doriți ca pruncii voștri să se joace printre adulți asudați care trag de fiare? V-ar plăcea să se antreneze un pomohaci acolo? Nu știu cât de des sunt ocupate acele aparate, dar știu mămici oripilate de ce-au văzut. E drept, de obicei e simplu să oripilezi mămici, majoritatea sunt .

Funcțional: orice adult sănătos la cap are rețineri să se bage între copii, să-i dea jos de pe aparate ca să facă el mișcare. Așadar scopul investiției nu prea e îndeplinit, era mult mai bine și mai logic dacă le amplasau lângă terenurile de sport, în partea diametral opusă a parcului.

Aspectele legate de siguranță le-am observat direct, în turele cu prunca: vă las să ghiciți care-s cele mai asaltate jucării pentru copiii care pot să meargă singuri - ce vor să încerce, escaladeze, folosească? Leagănul? Căluțul? Groapa de nisip? Nope.

Iar ăsta? Ăsta e diavolul. 

Dintr-un moment liniștit în parc lucrurile s-au transformat în tornadă foarte repede: la un moment dat erau trei copii pe el și fiica-mea încerca să se joace și ea acolo. Nu știu cum s-au sincronizat, dar au început toți să facă câte o acțiune. Un copil trăgea de brațele superioare ale părții din dreapta, aia care ridică scaunul - și îi dădea drumul cu putere - un adevărat zdobitor de țeste de copilași, alt copil acționa partea mobilă din stânga jos, cea pentru picioare - care se termină cu...

o articulație perfectă ca și zdrobitor de degețele. Nici capătul de jos nu e chiar inofensiv când îl extinzi la maxim și îi dai drumul. Au fost câteva secunde stresante până am pus mâna pe copil și l-am tras afară dintre fiare.

Citește în continuare

China: mâncarea

Când te pregătești de China auzi tot felul de zvonuri (precis ancorate în realitatea vreunei provincii) dar situația în zona Shanghai e modernă și consumeristică, se poate rezuma foarte simplu: nu mănâncă nimeni câini la mall. Singura dată când am rămas stupefiați la mall a fost când am auzit piesa Ghiță a Cleopatrei. 

Am fost invitați în prima seară în Nantong la cină la un restaurant de-al lor, a ales un localnic pentru noi nouă feluri de mâncare - împărțită la patru persoane, plus bere, cam 30 de dolari. În Shanghai prețurile sunt de vreo 4 ori mai mari în localurile frecventate de străini.

Cu toate aromele și mirodeniile de la chinezi, sincer, prefer mâncarea japoneză, mai ales dacă e gătită în fața ta sau se numește sushi. Vă arăt doar o poză, dar să știți că au un ficat de gâscă delicios și nici cu cotletele de miel nu mi-e rușine. 

Tradiția locală spune că băutura se bea caldă - și apa și berea. Când te așezi la masă primești o carafă cu apă caldă. Rar am găsit bere rece-rece, de obicei aveau câteva sticle puse la frigider, dar majoritatea localurilor vând limonada asta pe post de bere. Când am dat de Corona aproape mi-au dat lacrimile de fericire. Ba chiar am luat una în buzunar și în camera hotelului, care nu avea bar și oamenii ăștia închid plenar și plictisitor totul la ora 22. Ca paranteză, Corona și Dos Equis (XX) au fost salvarea și când am dat de IPA-urile americane.

O experiență faină a fost într-un restaurant foarte popular (unde în prima seară n-am găsit loc), care servește hot pot - echivalentul cu supă al pietrei încinse. Îți alegi supa și ingredientele și ți le prepari la foc mic în lichid. Noi am făcut greșeala să luam supă picantă amândoi, n-am avut cu ce stinge iuțeala, am transpirat abundent.

Chestia aia verde din oala din plan apropiat, pe care am avut nefericirea să o aleg eu, a pișcat de 10 ori mai tare decât cea roșie aleasă de colegul meu. Ne-am preparat în ele somon, vită și porc. Gheața a fost foarte bună ca să răcesc ce mai rămăsese din bere, iar noi am fost foarte populari cu o familie de localnici, și-au făcut poze cu noi și ne-au cinstit cu o sticlă de suc de mere.

Amuzant a fost că, deși eu mă laud că știu să folosesc bețele, invariabil, la cinci minute după ce ne apucam de mâncat, apărea chelnerul cu tacâmuri.

Bineînțeles, există ca și în România, o grămadă de traduceri hilare în engleză: spicy handheld devices sau cumin mutton? Hm, grea alegere.

Duck blood sau fried gluten?

Am intrat și în supermarket, ca la muzeu. N-am avut interes să întreb ce-s drăciile astea, vă las pe voi să le identificați. Or fi comestibile, că altfel nu s-ar vinde.

Cu micul dejun de la hotel am avut oareșce probleme, în sensul că serveau tăieței de-ai lor, diverse aluaturi și plăcinte cu tofu sau soia, respectiv găteau supe. Tinând cont că în România era ora 3 dimineața, mergea o supă, ca atunci când te dregi după o noapte grea.

Una peste alta, nu mori de foame nici în China. N-am cel mai tare stomac din lume, m-a pus uneori în pat mâncarea din Germania sau Croația, dar cu chinejii n-am avut probleme.

Anecdotic, dar totuși util, dacă întrebați pe stradă și se uită lumea ciudat la voi, trebuie să știți că McDonalds se pronunță Madalau, hamburgerul e hambabau, cheers/noroc se zice can bei (foarte potrivit: cam bei, bă băiete). Iar tanti de la financiar de la firmă nu făcea diferența în pronunție între customs și customers, a fost foarte interesantă conversația cu ea, dar asta e altă poveste.

Citește în continuare

China: chinezisme

Cum ziceam și în episodul anterior, chinezii se modernizează, dar e un proces gradual și cei mai inteligenți dintre ei își dau seama nu doar că au probleme de calitate dar și că trebuie să facă ceva în acest sens. De aceea preferă mărci, furnizori, consultanți sau agenți de vânzări vestici, iar europenii și nord-americanii au o reputație bună - e foarte mult loc de făcut business acolo pentru noi. 

(Bineînțeles, vă spun ce-am văzut, auzit, înțeles într-o săptămână de stat acolo, nu am devenit expert în economie chinezească peste noapte, e clar că situația e mult mai complexă și mai nuanțată)

Clădire cu decupaj pentru dragon

Statul și partidul se asigură că investițiile sunt executate după regulile lor, există o luptă contra corupție în plin avânt, dar oricine ia în calcul să activeaze acolo trebuie să le înțeleagă întâi cultura, obiceiurile și superstițiile. Nu te sună aproape nimeni dacă ai număr de telefon cu 4 iar 14 e altă cifră nenorocoasă, lipsește atât ca etaj la hotel cât și ca număr de versiune la software. Dragonul, simbolul pe care-l vedeți în forma acoperișurilor lor, trebuie să poată zbura, unele clădiri înalte au goluri în ele ca să-i permită trecerea, nu e bine să te lauzi că i-ai frânt spiritul și poți declanșa (cu suficient talent) o criză bancară doar panicând populația. Nu întorci peștele în farfurie de pe o parte pe alta, pentru că înseamnă că o să se scufunde barca de pescuit și poți ofensa gazda, dacă e de modă veche.

Numărul 4 lipsește

Pe stradă încă se practică jocuri de noroc, pe o pătură întinsă pe portbagajul unei mașini, cu banii la vedere, sub ochii poliției. Ringtone-urile telefoanelor sunt niște slagăre chinezești tânguitoare. Fumatul e permis în multe locuri, i-am văzut pe unii cu țigara în gură și la masă, dar nu mulți fac asta și atmosfera e respirabilă.

În Nantong m-am simțit ca un negru aterizat în Vaslui: se holba lumea la noi. Din fericire sunt prietenoși, încearcă să vorbească cu tine sau își fac semnul de OK pe geamul mașinii, râzând. Își trimit copiii să te cunoască, să-și exerseze engleza și le fac poze. Habar n-au de România, pronunțată în engleză, am aflat prea târziu că numele e cel fonetic: Lou-Ma-Nia (nu există Ro) așa că habar n-am dacă ne știu ori ba. Poza de mai jos e din Shanghai, foarte simpatice fetițele. Observați ce face mama în fundal:

Faceți poză cu maimuța. În acest caz și maimuța face poză fetițelor.

Apropo de calitate și de munca cu hei-rup-ul: deși îți livrează 80% rebut, cer să fie plățiti 100%, altfel nu mai primești altă comandă. Pișoarele din wc-ul halei erau toate conectate la apă, aveau fotocelulă care le declanșa dacă te apropiai de ele - dar nu toate erau conectate la scurgere. Random. Un fel de ruletă chinezească. În apărarea lor trebuie să zic că firma era încă în construcție.

În ghereta portarului care permitea accesul în parcul industrial era și expozitie de cămăși, cu vânzare,  fără cabină de probă, într-una din dimineți am văzut un bărbat la bustul gol care proba.

Porsche Cayenne cu îmbunătățiri:

Citește în continuare

China: Nantong

Impresia generală despre bucățica de Chină pe care am văzut-o eu, cea din jurul celui mai cosmopolit oraș al lor, este că aduce foarte mult cu civilizația vestică - cel puțin în aparență - și mai exact cu SUA. Aceleași spații largi, bulevarde cu 3-4 benzi, clădiri înalte (unele mai noi și mai luxoase, altele mai vechi și mai dărăpănate) dar și mașini noi, putere de cumpărare decentă și mall-uri prospere. Le plac mărcile și produsele de lux la nebunie, mașina e foarte importantă, trebuie să-și arate toți statusul și bunăstarea. Recunoașteți vreun tipar?

Pe o rază de câteva sute de kilometri de Shanghai sunt concentrate foarte multe fabrici iar forța de muncă nici nu mai e așa ieftină (undeva între 300 și 900 de euro câștigă un muncitor în producție, 300 luând cel necalificat iar maximul cel specialist, inclusiv cu ore suplimentare) dar dacă regiunea Shanghai are 20 de milioane de suflete, Nantong 7 milioane plus restul provinciilor invecinate, la un calcul rapid se ajunge la o populația cât jumătate de Germanie - toți dispuși să muncească și majoritatea încântați să facă asta într-o firmă cu un patron străin, mai educat și mai puțin despotic decât unul localnic.

Partidul ține tot sub control: criminalitate redusă, poliție peste tot, la ora 22 se închid restaurante și barurile iar chinezul merge la culcare. Întâi se construiesc autostrăzi, blocuri de 15 etaje, apoi apar investitorii și se populează zona. S-a eliminat regula copilului unic pentru că a început să îmbătrânească populația iar acum chiar se încurajează facerea celui de-al doilea copil - dar dacă a crescut nivelul de trai și chinezul poate pleca prin lume în excursii cui îi mai trebuie?

Blocuri noi, terminate, fără nicio lumină aprinsă

Autostrada dintre Shanghai și Nantong are 3 benzi pe sens, două intre ele pline de camioane, unele mult mai lungi decât tot ce am văzut eu în lume. Majoritatea au luminițe colorate pe ele, în stilul chinezesc destul de puțin subtil, al culorilor de bază. Am văzut niște noduri de autostradă foarte elaborate în Shanghai, se intersectau trei rute la diverse nivele de înălțime. Am văzut însă și aberații gen benzile din extreme (stânga și dreapta) obligatoriu la dreapta, iar banda din mijloc înainte. Traficul e cu atât mai haotic cu cât te îndepărtezi de Shanghai: în Nantong circulă scuterele pe unde vor ele, dar măcar opresc la roșu, în alte zone nici măcar asta nu se întâmplă. Pietonul nu are prioritate niciodată - prioritate are cel cu mașina mai mare sau mai veche, eventual cel care claxonează mai tare. Însă n-am văzut accidente, chinezul claxonează ca să-și anunțe intenția de a trece, chiar dacă nu are prioritate, dar nu o face ca berbecul, merge foarte încet prin intersecții, rezultând un vals în slow-motion fără nici un fel de regulă evidentă de circulație.

Siguranța circulației nu e un subiect, nu există motorist cu cască, am văzut pe scuter femeie cu bebeluș în brațe și copil mic în coșul din spate sau o familie de patru (tată, mamă și doi copii) care circula noaptea fără far - toți pe un scuter, nu în mașină.

Domnul din dreapta trage și un căruț după el

În Nantong ne-am petrecut timpul într-o suburbie nouă, unde se construia mult, ce avea un mall și alte două în construcție, hoteluri și restaurante, dar și multe blocuri înalte și zone mai dărăpănate.

Mall-ul din Nantong

Hotelul unde am stat în Nantong

Centrul nou era la distanță de 20 de minute cu mașina - pe autostradă și era construit pe tipic american: mega-mall, zgârie nori cu hoteluri și firme. Există și un centru vechi, dar n-am ajuns în el.

Mega-mall și zgârie nori

Autostrada spre centrul Nantongului

Citește în continuare

China: Drumul spre Shanghai

În caz că nu v-ați prins de pe hartă: China-i cam pe unde a înțărcat mutu iapa. Un zbor din Frankfurt sau München către Shanghai dureaza 11-12 ore. În primele două treci de Europa, după care îți rămâne "doar" fostul URSS, Mongolia și China însăși.

Ruta noastră a fost complicată ușor de venirea din concediu a colegului Vali care mă însoțea în delegație  pe Otopeni, în ultima zi în care nu era prea târziu să plecăm la chineji, așa că am mers și eu încolo cu mașina, am zburat amândoi spre Frankfurt și de acolo spre Shanghai (SH), apoi a intervenit soarta și furtuna din Shanghai și am aterizat în Nanjing, un oraș aflat la vreo 300 km de SH. După care am stat cinci ore jumătate pe pistă, în avion, așteptând să primim permisiunea de decolare. Total zbor: 16,5 ore. Ajunși într-un final pe aeroportul din SH, n-am mai avut decât să trecem de controlul vizelor și să ne luăm bagajul, apoi să ne suim în mașina care ne aștepta și să mai mergem două ore până în Nantong, micuțul oraș de 7 milioane de locuitori unde este amplasată firma (daneză) la care aveam treabă. Total general: 31 ore de când am ieșit din casă până am intrat în hotel.

În arhiva blogului o să găsiți și alte peripeții de pe avioane, se pare că astrele zâmbesc de câte ori am un zbor intercontinental. De fapt l-am și avertizat pe Vali la început. M-a crezut, că a citit și el pe aici de-a lungul anilor, dar n-a avut oroarea să încerce pe pielea lui până acum. 

Așadar nici zborul de întoarcere nu putea fi lin: am urcat în avion punctuali, ne-am pus în mișcare și... ne-am oprit la un moment dat, un senzor de temperatură la sistemul de frânare dădea cu virgulă. Așa că iar am stat pe pistă, până cei de la hotline-ul technic din Frankfurt al Lufthansa au zis că e ok, dar mai trebuie să confirme un tehnician de la fața locului. Au chemat tehnicianul iar după altă jumătate de oră acesta a zis nem, haideți voi cu măgăoaia înapoi în locul de parcare că eu nu pot interveni în zona de decolare. Logic. Așa că ne-am mai plimbat pe pistă un pic (aeroportul Pudong e imens, de la pista de aterizare la terminal faci 10-15 minute cu avionul - rulând, nu zburând). După care a venit mini technicus și a dat ok-ul. După care a trebuit să facem plinul măgăoaei. După care am mai stat locului o oră până am primit permisiunea de decolare: total bonus = 3 ore. Deja ne gândeam că pierdem legătura spre Sibiu, dar am prins-o, a fost aproape la limită.

Despre Nantong pot să vă spun că are: McDonalds, KFC și pizza Papa John's, șantier naval și recunoaștere (inter)națională pentru fabricile de textile - care între timp au fost mutate în Cambodgia. Practic a devenit locul ideal pentru a deschide o turnătorie: există hale de producție părăsite de textiliști iar muncitorilor de la șantierul naval turnătoria li se pare muncă de birou, fac același tip de activitate dar nu în aer liber și nu cu piese de zeci de tone.

Câteva poze:

Podul peste râul Yangtze, autostradă cu 3 benzi pe sens

Blocuri relativ vechi, fiecare balcon e un fel de cușcă

Toate mașinile sunt moderne, dar sunt și extrem de multe scutere și alte drăcii cu 2-3 roți

Alt bloc relativ vechi, o să arăt ce se
construiește nou în episodul următor

Priveliștea de pe geamul hotelului. Trebuia să fie o zi însorită.
Vizibilitatea e până la al treilea rând de blocuri din cauza smogului.

To be continued..

Citește în continuare