duminică, 17 septembrie 2006

Entry for September 17, 2006


Weekendul asta n-a fost reusit deloc. Dar sa incep cu inceputul:

Vineri, dupa treaba, huraaa si la gara ca la 15.01 am tren spre Solingen, cartierul general al firmei. Ajung cu B la gara la 14:55 si ne apucam sa butonam la automatul de emis bilete, care are vreo 20 de optiuni, doar ca sa te enerveze cand vezi trenul cum sta gata de plecare. La final, vad ca nu pot plati cash, ma apuca disperarea dar imi amintesc ca am cardul de credit de la BT pe care nu l-am folosit niciodata. Il gasesc. Parola?!? Nu trebuie, noroc ca nu trebuie ca mai cautam si dupa aia, nu stiu unde am "stocat-o". Primesc biletul. Zice B: stai ca mai tipareste unul! Prima era chitanta. Tschüß! si fuga la tren. (Sfat: daca plecati din tzara sa va faceti card de credit la orice banca serioasa, compatibil Mastercard, ca nu va costa decat 10 RON pe an si va ofera credit folosibil international si daca depuneti banii pana luna urmatoare nu va ia nici dobanda).

In tren, incep sa-mi consult lista de calatorie, trebuie sa schimb vreo 3 trenuri pana la destinatie, pe care trebuia sa o ating la aprox 19.30. SMS la seful: Hallo, ma poti astepta la 19.30 la gara? Raspuns: Da, bineinteles Prima schimbare merge bine. A doua, la Frankfurt nu. Intarzie trenul si pierd ICE-ul urmator. Pix si hartie, fuga la automaul de bilete, introdu destinatia, cea mai apropiata legatura, lista detaliata a trenului. Noteaza datele pe foaie, anuleaza emiterea biletului (ca bilet am, doar informatii despre urmatorul tren nu). SMS la sefu': Am pierdut legatura, ajung doar la 21:40. Raspuns: E OK, te astept. ICE-ul spre Köln. Pe la Bonn ne anunta: avem 10 minute intarziere. Ma uit pe foaie, am doar 9 minute pana la trenul de Solingen, poate recupereaza intarzierea. Ajung in Köln cu 15 minute intarziere, dau mesaj din tren: Nu pleca de acasa ca iar am intarziere si pierd si legatura asta, te anunt cand stiu ora de sosire, fug prin pasaj la linia cealalta, vad cum pleaca trenul. Not again! Sun sefu' il anunt ca urmatorul tren ajunge la 22:20 dar zice sa stau acolo ca vine sa ma ia ca a plecat deja de acasa. Ajunge in 20 de minute, timp in care fac niste poze Domului aflat chiar langa gara, ajungem si noi la firma (ca aici dorm in weekend), e deja aproape 11. Puteam face un zbor intercontinental in timpul asta...noroc ca am o carte buna si iPod-ul.

Sambata, vreme faina afara, am chef de plimbare prin Düsseldorf, ca in Solingen n-ai ce face. Cateva telefoane, din pacate nimeni din cunoscuti nu-i in Düsseldorf, in schimb vin in Sibiu niste prieteni si eu nu-s acasa. Ma oftic moderat. Iau masinutza si ma duc in Düsseldorf, ca nu m-am mai plimbat de mult prin el. 20 de minute dureaza drumul pana in centrul orasului - 30 de km - ce inseamna autostrada si semafoarele sincronizate din oras... Las masina in parcare si ma plimb. Dispuse in mod paralel cu Rinul sunt orasul vechi si apoi strazile comerciale, dintre care cel mai faimos este bulevardul Kö pe care se afla multe magazine de firma. Düsseldorf este capitala modei in Germania, cred ca v-am mai spus, vezi o gramada de snobi, lume bine imbracata si masini scumpe pe acolo. Astazi n-am iesit la shopping, asa ca trec de zona moderna si ajung in orasul vechi. Strazile sunt pline de terase. Mi-e cam foame, n-am mai mancat nimic de vineri de la amiaza. Cum toata saptamana am trait cu sandwichuri ce-ar fi sa merg la Pizza Hut? Sau nu, mai bine sa mananc o friptura. Gasesc o steakhouse argentiniana, preturi decente, loc pe terasa, ma asez. Rumpsteak cu cartofi copti si salata. Suna bine. Friptura nu e cine stie ce dar pretul e corect si servirea rapida. Plec mai departe la plimbare, ajung pe malul Rinului. Promenada e plina de cafenele iar in spatele lor sunt mese de anticariat, pline de carti. Este weekend cultural. Ce-mi place la Düsseldorf este ca totdeauna se intampla ceva in weekend. Odata m-am trezit, ajuns pe faleza, ca schiaza unul pe langa mine. Era primavara si facusera o partie artificiala pentru ski fond. Altadata a fost maraton pe role. Ziua a fost excelenta, soare, 30 de grade, ca toata saptamana de altfel. Dupa ce-mi termin plimbarea si ajung inapoi la sediu incepe...

Mi-e foarte somn asa ca ma culc. Ma trezesc peste 2 ore, e deja 7 seara, cu o durere de cap destul de puternica. Incerc sa citesc niste ziare pe net dar durerea de cap creste. Incepe si stomacul sa se faca simtit. Urmatoarele doua ore nu vi le descriu. Injur toate fripturile din lume si modul lor de preparare. La ora 9 ma simt un pic mai bine si adorm pana azi, duminica, la 9 dimineata. Atata n-am mai dormit de ani buni...

Astazi, duminica, pita prajita si ceai. Vremea s-a stricat, e mohorat afara, deh, Solingen. Asa ca stau la calculator, aduc muzica de pe net si scriu memoriile astea inutile. Am pus pozele intr-un album intitulat germania_sept_06..

Weekendul asta n-a fost reusit deloc. ..

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.