Me, myself and the Pope

Salutari din Germania… pentru a cata oara? De data asta mi-am dat intalnire sambata la Munchen, pe aeroport, cu prietenul meu pe care l-am vizitat la Vatican de Florii, Benedito. Din pacate el a ajuns mai devreme cu vreo ora asa ca pana sa aterizez si eu s-au incheiat onorurile militare si a plecat la un spritz cu Presedintele Germaniei. Dar nu-i nimic, ca nici eu nu m-am plictisit facand pe gentleman-ul si carand valiza domnisoarei aleia roscate pe care am cunoscut-o in halta Sibiu, viitoarea aerogara (BTW: au inceput lucrarile de modernizare - s-a pus un gard despartitor). Varu-meu mi-a oferit o cursa pe dealurile Bavariei cu unul dintre cele mai de seama produse ale lor (dupa varza si bere bineinteles), e vorba de BMW-ul care aproape m-a facut sa-mi para rau de banii dati pe bautura de vineri noapte pe care inca o mai aveam in interiorul meu. Dupa ce toti cei 143 de calutzi s-au asezat in parcarea casei am participat la reintregirea familiei noastre (ce chestie - sa-ti vezi parintii 4 ore intr-o luna si nici macar atunci acasa – urmare a programului nostru total disjunct: ei in concediu/eu acasa, eu in delegatie/ei acasa). Toti sunt bine, sanatosi, multumesc de intrebare. Si intre timp au ajuns si ai mei cu bine la Sibiu, asa ca eventualii hoti sa stea linistiti J

Duminica dupa amiza am plecat in calatorie cu trenul spre Forchheim, oraselul langa care sta prietenul si colegul meu de proiect B. Efectele vizitei Papei erau vizibile: trenul aproape plin, oameni cu steguletze cu “Gruß Gott” si baloane colorate care veneau de la intalnirea cu “Bene”. A fost o noua ocazie, dupa Vatican, sa raman uimit (eu fiind semi-ateu cu iradiatii ortodoxe) de puterea religiei, decenta oamenilor credinciosi si simpatia de care se bucura Papa. In Romania (desi suna asa cliche) vezi in majoritatea timpului doar niste imagini cenusii/negre ale Bisericii si credinciosilor, totul este un imens parastas si nu o bucurie a vietii. Cum sa nu compari atmosfera de sarbatoare de la Vatican, sub soarele placut de inceput de iunie si marea de oameni zgomotosi, imbracati in culori deschise, vii, ce realizau o atmosfera mai degraba asociata cu stadioanele de fotbal (inclusiv scandari “Be-ne-di-to“ si batai ritmice din palme) cu babele cu broboade si haine negre ce predomina in bisericile de la noi? 100-0 pentru catolici, dupa scorul meu personal. (Poza e de la Vatican)

Dar sa revin la tren: in unul din cele 3 cu care am calatorit am stat langa un grup de poloneze/nemtoaice si la un moment dat vine un cunoscut, probabil, de-al lor si incep sa povesteasca. Eram un fel de fileu intre grupul de femei si el si ma cam deranja pentru ca a inceput sa le faca poze peste mine. Cand si-a manifestat intentia sa le filmeze pentru un interviu (vroia ca una din ele sa le filmeze pe restul si fiecare sa spuna in germana si poloneza ce a insemnat vizita Papei pentru ele) i-am sugerat ca am putea face schimb de locuri. La inceput a zis ca nu poate sa ma desparta de “domnisoarele dragutze” si i-am zis ca nu e nici o problema, gandind in sinea mea ca standardele noastre de frumusetze difera destul de mult, dar a refuzat. Dupa cateva secunde, timp in care eu mi-am reluat lectura, a zis ca totusi, daca insist, trece langa ele, desi eu nu insistam. Apoi i-am lasat in plata ..Papei si mi-am continuat lectura, asa ca nu stiu ce fel de film a iesit si daca il vedem la Oscar sau pe net la poloneze-fierbinti.com (bagatzi aici bancul vostru preferat cu carnatul ala, polish)

Ajuns la Forchheim dupa peste 3 ore de tren am stat cu B la o halba de bere (doar una, dar de 1 litru) si o poveste. Astazi, luni, am venit la client, in Bad Windsheim unde toti au facut pünktlich Feierabend la 16:30 si eu a trebuit sa mai lucrez la hotel ca, deh, de aia si-au tras negru din Romania. Pentru ca B mai are treaba in alta parte, urmatoarele 2 zile o sa fiu singurel pe aici, muncind cu spor la client, doar eu si frumoasa secretara care-si mai baga din cand in cand nasul in biroul in care stau ca sa ma intrebe daca am nevoie de ceva si sa-mi aduca cafea. J Si, bineinteles, serile lungi de la hotel, cu filme, cartea, ziarele si scrisul la blog. Probabil ca locuitorii oraselului asta se trag din aceeasi familie si s-au casatorit cu verisoarele primare pentru ca peste drum de hotelul in care stau, Lebada de aur, este alt hotel intitulat, creativ, Vulturul de aur. Pregatiti-va pentru texte la fel de lungi in urmatoarele doua saptamani. Poate maine seara imi iau aparatul foto si fac un tur prin orasel, in cautarea Gastei de aur, a Sturzului de aur si a Pasarii Colibri ucisa cu Grebla de aur.