Este una din acele saptamani speciale cand nu ma mai intereseaza alta muzica pentru ca a aparut un nou album din colectia Buddha Bar - IX si-mi delectez cat e ziua de lunga scaritza, ciocanelul, nicovala si perisorii din ureche cu sunetele linistitoare ale unor artisti cvasi-necunoscuti mie dar foarte valorosi. E momentul dara, sa scoatem paharele cu picior inalt si vinul rosu din bar si sa savuram combinatia. Wellness, frate!
Deocamdata se afla in heavy rotation primul CD: "Royal Victoria". Mda, e trendy anul acesta sa fie totul royal. Ii iert, ca mi-s dragi, ii stiu de mici, de la versiunea 1.Ce melodii imi plac cel mai mult:
Amanaska - Sleep
Duo-ul australian, de care aud acum prima data, impreuna cu solista Tania Doko, canta un chillout dupa care ma dau in vant, stil Bliss, cu instrumente cu coarde, ritm linistit, voce sexy de femeie si versuri placute de genul
If you’r quiet you’ll hear the sound / Of the world as it spins around / We feel lost and we feel found / As we sleep
Amanaska este cuvant in sanscrita si defineste balanta perfecta dintre liniste, atentie si putere. Ce treaba au cangurii cu sanscrita nu stiu dar de data asta le-o iesit.
Hess is more - Yes Boss
Formatie daneza, canta destul de minimalist, probabil pentru a dovedi ca less is more. Linie melodica simpla dar duetul vocal face toti banii: Hess cu o voce robotica, severa si stricta, joaca rolul sefului iar cantareata Bang Chau (biata fata, ce nume) joaca rolul subordonatei, sclavei, secretarei (?! aici fiecare cu imaginatia lui) cu o voce seducatoare si canta asa:
I can be soft / I can be hard / I can be what you want / Please
Dragilor, spargeti porcusorul si cumparati-va albumul ca merita. Buddha fie cu voi!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.